La colțu' străzii

Trei ani mai târziu

9 comentarii

Suntem tineri, doamnă şi domnule, şi avem de spus, aşa că spunem.

Așa suna „manifestul” care a deschis blogul La colțul străzii pe 11 ianuarie 2009, adică acum fix trei ani. Ăst timp am publicat 993 de articole (inclusiv acesta) ce au fost citite de 480.316 ori (așa zice WordPress). Cititorii au lăsat 13.845 de comentarii. Avem 53 „WordPress.com blog followers”; „149 WordPress.com comment followers”;
78 „Twitter followers” și 359 de prieteni pe pagina de Facebook. Feed-ul RSS are 218 subscribers, după cum spune Google Reader.

Nu știu dacă aceste cifre vorbesc „de bine” sau „de rău”. Le mulțumim tuturor celor ce au scris, citit, comentat, participat la colțul străzii în acești trei ani. Cert e că suntem încă tineri și mai avem de spus. Deci vom spune!

Și pentru că vrem să auzim cât mai multe voci, profit de momentul aniversar să amintesc că întotdeauna blogul este deschis celor ce vor să spună ceva. Stau mărturie comentatorii deveniți între timp autori.

Invit deci orice cititor care dorește să-și exprime un punct de vedere să ne trimită articolul pe adresa lacoltulstrazii[at]googlegroups.com. Condițiile sunt simple: în limba română (corect folosită), fără să treacă de limitele bunul simț, rezonabil argumentat. Vom publica toate articolele care îndeplinesc aceste condiții.

9 gânduri despre „Trei ani mai târziu

  1. Comentam cu un prieten articolul asta: http://www.dw-world.de/dw/article/0,,15642200,00.html si am ajuns la concluzia ca traim vremuri interesante.

    Sa speram ca ajungem la un liman multumitor pentru toti. 😉

    La multi ani!

  2. La muţi ani, la colţul străzii!

  3. Ovidiu stiri noi era sa fac o criza de nervi (mai ales ca tavalit binisor de caini de doua ori) subiectul pentru mine e foarte sensibil.

    Legea eutanasierii cainilor a fost declarata neconstitutionala. N-am avut timp sa ma uit pe argumente, dar stau si ma intreb, chiar nu ne putem organiza si noi iubitorii de oameni intr-o asociatie? Din pacate desi mai putini, pseudo iubitorii de animale sunt mai vocali si mai vizibili reusind sa dea impresia, pentru ca nu-i asa in final asta e miza, ca voturile lor sunt mai multe.

    Cred ca daca am reusi sa ne organizam si sa spunem si noi ceilalti, iubitorii de oameni ca vrem o lege care sa rezolve problema, care sa ne ia javrele de pe strazi si ca sa nu aduca primariile in situatia de a plati pentru hrana unui caine mai mult decat pentru hrana unui bolnav poate cineva ar avea pana la urma curajul sa spuna ceva. Cel mai interesant este ca la noi in Pitesti desi primarul membru PSD este un mare luptator pentru rezolvarea radicala a problemei partidul din care face parte dumnealui scheauna de mama focului si pe un ton electoral in apararea cainilor. Bine pe la colturi se zvoneste ca domnul Pendiuc ar urma sa vireze la alegeri spre UNPR.

    Altfel, la multe articole bune pe blog!

  4. @Glumetzu: Trebuie să vedem care sunt argumentele Curții, din motivația ce va fi publicată ulterior. Contestația a avut două direcții de atac, una procedurală, de tehnică legislativă, și una de fond, derivată dintr-o interpretare a tratatelor internaționale la care România e parte. Acum trebuie să vedem pe care a acceptat-o Curtea.

  5. la multi ani si succes in continuare

  6. La multi ani si succes mai departe! Am ajuns aici pentru ca mi-a recomandat zelist bloguri similare si am gasit un blog nu neaparat foarte similar dar, cu siguranta, interesant. Voi reveni!

  7. La multi ani si la cat mai multe articole bune!

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.