La colțu' străzii

Braşov, 15 noiembrie 1987. Despre demnitate.

10 comentarii

Faceţi un experiment. Întrebaţi-vă colegii de birou, prietenii, rudele: ce s-a întâmplat pe 15 noiembrie 1987? Vedeţi câţi dintre ei ştiu. Aflaţi dacă le pasă.

S-a întâmplat acum 24 ani. În noapte de 14 spre 15 noiembrie, schimbul 3 al secţiei Matriţe de la Steagul Roşu Braşov (întreprinderea de autocamioane) opreşte spontan lucrul, dând glas unor nemulţumiri sociale crescânde. În ziua respectivă primiseră salariile diminuate cu 50%, fără explicaţii. Până a doua zi, greva s-a tranformat într-o revoltă. Muncitorii au ieşit în stradă. Revendicările sociale au devenit revendicări politică. S-a scandat „Jos dictatura!”, „Jos comunismul!”, „Libertate!”. Represiunea a fost cruntă. Arestări în masă, tortură, deportări. Iniţial s-au pronunţa condamnări la moarte şi doar presiunea internaţională a întors aceste verdicte. Pentru a afla mai multe, citiţi pagina din Wikipedia dedicată revoltei, un bun punct de start.

A fost unul dintre puţinele momente în care în România cineva s-a împotrivit cu adevărat comunismului. Una din acele zile în care în societatea noastră s-a mai găsit o urmă de demnitate. Poate tocmai de aceea a fost reprimată furios, cu ură, de cei care conduceau ţara prin umilinţă şi frică.  Astăzi, amintirea revoltei nu mai este o ştire. În general, nu mai vrem să ştim de trecutul nostru, deşi din nou ducem lipsă de demnitate. O bună parte din cei ce atunci se ascundeau în spatele miliţienilor şi securiştilor ce au înăbuşit revolta de la Braşov se află acum în primele rânduri ale politicii. Miliţienii şi securiştii s-au metamorfozat în poliţişti şi agenţi ai serviciilor de informaţii; au salarii şi pensii bune, nu sunt afectaţi de nimic. Ei nu au nevoie de conştiinţă. Pentru ei nu e bună demnitatea.

Cei ce s-au revoltat sunt uitaţi. Societatea românească nu a reuşit nicicum că îi onoreze pe cei care i-au păstrat fărâma de demnitate. Reparaţiile materiale, acordate târziu, au fost blocate juridic cu concursul tuturor puterilor statului. Şi pe deasupra a intervenit uitarea. S-a întâmplat acum 24 de ani, la Braşov, dar nouă nu ne mai pasă. Cam atât despre demnitatea noastră.

10 gânduri despre „Braşov, 15 noiembrie 1987. Despre demnitate.

  1. Cum sa nu ii onoreze?!
    Ristea Priboi, participant foarte activ la represiune are o pensie de peste 420 de milioane – pare mult, dar este pe deplin meritata!
    Nu-i usor sa torturezi si sa ucizi oameni nevinovati, nu oricine poate sa o faca.
    Tatal a 87 de ani, se plinge ca are sub 12 milioane pensie si nu-i ajunge: daca vroia mai mult, trebuia sa se faca si el securist, nu inginer constructor, cine l-a pus?!
    Cu toata schimbarea de regim, Patria nu i-a uitat pe cei care pina in Decembrie 1989 ne aparau de :dujamanii poporului”, precum grevistii de la Brasov, si le acorda pensii grase, iar uneori mai sunt si decorati de Presedintele tarii.
    Cinste lor, eroilor!

  2. Apropo de Ristea Priboi, unul din tortionarii de la Brasov. Liniute:

    – primele paragrafe de aici
    – a se citi tot acolo si cum i-au sarit Nastase si Iliescu in ajutor asa cum si-au protejat mereu toti tortionarii si securistii
    – ce povesteste batranul muncitor mai sus e adevarat si certificat de justitie.
    – singura institutie care a avut tupeul sa-l deranjeze post Revolutie a fost hulitul DNA
    – in prezent, Ristea Priboi are plangere la CEDO ca i s-a micsorat abuziv pensia.

    Mai e membru PSD? Atentie, a fost deputat PSD timp de 4 ani! …probabil responsabil tot cu muncitorimea…

  3. Felicitări sincere !
    Nu toți am uitat de evenimentele din noiembrie de la Brașov și unii dintre noi își mai amintesc chiar și de permanenta teamă în care trăiam .

  4. M-am nascut, am crescut si trait in Brasov 23 ani. Am locuit pe Calea Bucuresti si 70% din vecini lucrau in Steagu. Cand a inceput revolta aveam 8 ani, si eram acasa. Imi aduc aminte ca mama a venit repede acasa si ne-a luat din geam… Ne uitam din spatele perdelei la puhoiul de mumcitori care plecasera scandand „jos ceausescu”. Am avut vecini care au plecat si ei spre centru, s-au alaturat din mers manifestatiei. A fost prima zvagnire in poporul asta amarat. Imi pare rau ca toata lumea vorbeste de Bu curesti si Timisoara dar foarte putini stiu ce s-a intamplat in Brasov. Emotia pe care am trait-o atunci va fi de nesters. Mama plangea langa noi si noi simteam ca e ceva important. Era greu in Bv dupa aceea, a fost foamete si frig si intuneric. Ne-au tinut ca in pesteri, ca pe animale. Ne-au pedepsit si n-am inteles asta decat tarziu dupa ce am crescut de ce stateam pe intuneric in cojoace de oaie sa ne facem lectiile, de ce mama plangea cu cartela in mana pentru kg de carne de vita pe care nu il primea desi era recomandarea medicului pentru regimul meu, de ce tati ai colegilor s-au intors uacasa dupa 90. O sa spuneti ca asta s-a intamplat si in restul tarii, dar Brasovul a devenit circ al foamei si ghetou dupa noiembrie 87. Am plans cu totii cand s-a anuntat la difuzor ca a fugit ceausescu cu elicopterul. Bunicii ne strangeau in brate cand pe mine cand pe sora mea plangand ca o sa avem o viata mai buna. Nu stiu daca au avut dreptate, dar imi aduc aminte senzatia de aer proaspat dupa craciunul din 89 si sentimentul acela de nou pe care nu il mai simtisem niciodata. Sunt mandra ca prima dorinta de schimbare a pornit din bv meu si sunt mandra, le multumesc pentru curajul lor vecinilor si cunostintelor noastre. Sa nu uitam si sa le aratam recunostinta noastra.schimbare a pornit din bv meu si sunt mandra, le multumesc pentru curajul lor vecinilor si cunostintelor noastre. Sa nu uitam si sa le aratam recunostinta noastra.

  5. Am aflat despre Brasov tarziu, aveam 18 ani si fierbeam de furie impotriva regimului. Stiam vag doar despre un 1977 in Valea Jiului si asta pentru ca aveam mineri in familie. Parintii s-au ferit sa imi spuna, ei stiau, dar le era frica. Stateau cu urechea lipita de radioul sovietic ascultand Radio Romania Libera. Era singura sursa de informatie credibila, iar pentru mine era singura sursa de muzica noua. La acel post de radio am auzit-o pentru prima oara pe Madonna si tot acolo am ascultat despre ce se intampla la Timisoara.
    E foarte legimita intrebarea lui Ovidiu „cati dintre noi isi aduc aminte de Brasov?”. Eu as merge mai departe si as intreba „cati dintre noi isi aduc aminte de Timisoara?”.
    Daca uitam ce a fost, vom pierde o parte importanta din ceea ce suntem si avem toate sansele sa repetam greselile trecutului.
    Propun sa ne amintim mai des ceea ce a fost. Eu vreau sa imi aduc aminte cum era, chiar daca nu imi face deloc placere. Nu ii inteleg pe multi care spun ca inainte de 89 era mai bine. Chiar daca am avut o viata tihnita, cu bunici la tara care ne dadeau carne si lapte (deci aveam sandwich cu carnati de casa, uscati si afumati care miroseau de mureau colegii), un apartament mare, bani, ceva haine, cunostiinte de la care puteam „sa facem rost” de cremvisti si portocale nu eram LIBERI, si asta conta cel mai mult. Asta era important pentru mine, sa pot sa fiu libera, sa am posibilitatea ca sa ma manifest ca persoana, sa imi expun ideile (din multele carti citite – nu era TV).
    Propun sa discutam despre ceea ce nu aveam atunci, ce ne aducem aminte ca nu aveam. Sa incercam sa facem liste.
    Ce spui Ovidiu?

  6. Daniela, poftim cel mai recent proiect (global) pe tema asta. (a se cauta butonul Topics din dreapta-sus).

  7. Pingback: Nicicând nu trebuiesc uitate puținele revolte adevărate : 15 noiembrie 1987 « Dictatura justitiei

  8. atunci. in ani aceeia vestile de acest gen nu circulau.
    presa nu era sloboda la gura ca acum
    aceste revolte erau izolate imediat, vestile interzise pt a nu solidariza cu cei curajosi
    cinste cui s-a jerfit pt noi, laude celor care nu au uitat!

  9. Multumesc ca ati adunat mesajele mele impreuna. Le-am editat pe un telefon mobil cu care nu sunt foarte obisnuita inca, asa ca le-am postat fara sa reusesc sa le recitesc sau corectez si (fara sa vreau) in mai multe parti. Dar exprima ceea ce am simtit in momentul in care am citit postarea dumneavoastra. Multumesc ca va amintiti!

  10. Cristi, mulţumesc pentru comentarii. Mă bucur să aud că suntem mai mulţi cei care credem că nu trebuie să uităm, ci să învăţăm din trecutul nostru.

    Bine ai venit la colţul nostru de stradă, te mai aşteptăm!

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.