La colțu' străzii

Războiul Prostănacilor sau cum se bate PSD singur

13 comentarii

În ultimele două zile nu am avut timpul şi posibilitatea să urmăresc ştirile politice de la noi. Am deschis în seara asta site-urile de ştiri, cu gând să aflu ce isprăvi nemaivăzute s-au mai întâmplat. Pe peste tot (pe unde citesc eu, n-aş putea să spun ce se întâmplă la diversele Realităţi) am găsit câte două-trei ştiri, în partea de sus a paginii, despre „războiul” din PSD. Ştirea principală e că Ponta s-a săturat să aibă competiţie internă – cică face rău unui partid democratic ce se luptă de zor cu dictatorul – şi vrea să-l excludă pe Geoană din partid şi să-i ia şi funcţia de preşedinte al Senatului. Iliescu şi Năstase ba sunt de acord, ba nu sunt de acord. Ponta fie e noul prostănac, fie e primul pesedist cu coloană vertebrală (asta vine de la CTP!). Geoană ba face alt partid (cu Vanghelie?! Asta ar fi antologică!), ba se duce la UNPR, ba declară ferm că rămâne în PSD. Şi tot aşa, dă-i şi luptă, mare veselie.

Undeva pe la jumătatea paginii şi doar acolo unde în redacţie a fost cineva suficient de deştept să înţeleagă, aflu că Puterea a decis la Camera Deputaţilor, pe şest, îngheţarea de facto a pensiilor şi salariilor în 2012 la nivelul din decembrie 2011 şi neacordarea tichetelor de masă, de vacanţă sau de cadou în 2012. A fost pe şest, pentru că Guvernul nu a venit cu o propunere pe care să o dezbată public, aşa cum s-ar fi cuvenit. Ministrul Ialomiţeanu s-a dus o fugă până la Comisia de buget şi a propus nişte amendamente la proiectul de lege care valida o ordonanţă de urgenţă despre reducerea arieratelor şi asigurare a împrumuturilor făcute de administraţia publică locală. Este evident o manevră pentru a evita discutarea separat a acestui subiect delicat. Pot înţelege motivul politic pentru care Guvernul a procedat aşa, dar scopul nu scuză mijloacele.

Unde este însă Partidul Social-Democrat atunci când baza electoratului său este afectată direct de o lege trecută într-o manieră abuzivă? E drept că undeva la coada ştirii spunea că doi deputaţi oarecare vor contesta procedura la Curtea Constituţională. Dar unde sunt Ponta, Năstase, Iliescu, Geoană? Unde să fie, în ştirile din fruntea paginii, preocupaţi de Războiul Prostănacilor. Păi să nu râzi?

13 gânduri despre „Războiul Prostănacilor sau cum se bate PSD singur

  1. P.S. Cine s-ar fi gândit că Doc şi Cartianu vor da acelaşi titlu? Aşa că am împrumutat şi eu ideea de Ponta = Prostănacul 2.

  2. Ahaaaa, acum stim cine s-ascunde in spatele nickului de doctorand.

  3. Deci legile trecute prin parlament sunt intr-o „maniera abuziva”…

  4. @Claudiu Minea: În primul rând e vorba de o ordonanţă de urgenţă a guvernului, care în sine a devenit o formă de iniţiativă legislativă care abuzează de prevederile constituţionale. Apoi, la legea de promulgare a ordonanţei au fost aduse amendamente care nu au legătură cu prevederile iniţiale. În acest fel se evită dezbaterea publică şi se face încă un abuz.

  5. Ovidiu: nu scrieti nicaieri in articol de ordonanta, ci doar de aprobarea ei (prin lege, in parlament, procedura perfect constitutionala). Daca parlamentarii nu fac amendamente, inseamna ca sunt slugile guvernului. Daca fac amendamente, inseamna ca vor comite un abuz. Seamana cu povestea „ai sapca, n-ai sapca”…

    Unde sunt insa de acord cu dvs, este la intrebarea unde sunt parlamentarii PSD cand se voteaza astfel de amendamente. Dar asta nu pare un caz singular, institutiile in Romania avand tendinta de a se ocupa de orice, mai putin de ceea ce ar trebui sa faca cu adevarat: Parlamentul face justitie (a se vedea nenumaratele comisii de ancheta), Guvernul reglementeaza (ordonante si ajum asumari de reaspundere fara numar), iar Justitia guverneaza…

  6. „Dai si lupa” trebuia sa fie „day si lupta”? Sigur nu esti fan Realitatea?

  7. Ponta si-a luat-oncap .El chiar crede ca el este presedintele PSD.Schema cu alegerea lui Ponta ca presedinte PSD a fost ca Ion Nastase si Adrian Iliescu sa fie presedintele PSD si beneficiarul real.Ponta este doar un offshore dupa care se ascunde beneficiarul real. Geoana este o nuca prea tare si prea jmeker sa se lase manipulat de beneficiarul real.Si de aici nevoia de Pontanac.Pontanacul isi joaca cartea acum.Ori reuseste sa il puna la punct pe beneficiarul real ori dispare .Odata cu el dispare si fauna oportunista din jurul lui care fauna de fapt l-au laudat de a ajuns sa se creada om mare si in situatia asta . Pontanacul zice :Partidul sunt eu ! ….ceea ce beneficiarul real nu poate sa tolereze . Ajutorul de sofer de raliu Ponta sufera de sindromul volanului lipsa .El este invidios pe aia care au volanul in mana.Ori in PSD volanul este la Nea Nelul si pedalele la Ady Nastase.Daca pune o frana Nastase il da cu capul de parbriz pe Pontanac……..

  8. @Ovidiu: „baza electoratului său este afectată direct de o lege trecută într-o manieră abuzivă”. Atat timp cat este legala procedura, de ce trebuie sa fie intitulata abuziva? Daca e ‘ilegal’, atunci opozitia poate cere anularea legii, daca are temei.
    Stim cu totii ca dl. Geoana a avut printre atributiile de serviciu stoparea oricaror initiative legale cu impact mare ale puterii. Din punctul asta de vedere, pot spune ca Geoana si-a facut bine treaba. Iar puterea actuala apeleaza la ce metode i-au mai ramas disponibile, inclusiv cea legala, de a emite ordonante.
    Daca parlamentul poate produce pe aceleasi teme legi mai bune, de ce nu o face ?

  9. Procedura poate fi în acelaşi timp legală şi abuzivă, aşa cum am explicat mai sus.

    În Parlament majoritatea este dată de actuala coaliţie de guvernare. Ar fi putut să treacă decizia şi printr-o procedură normală, dacă ar fi vrut.

  10. ovidiule, pune naibii cratima aia la „da-i”. analistul politic a lui peste care esti

  11. @lb: ok, mulţam pentru atenţionare.

  12. Pingback: Telenovela Geoană capătă accente comice | La colţu' străzii

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.