La colțu' străzii

Avortul între drept câştigat, respingere morală şi practică larg răspândită

6 comentarii

Întreruperea voluntară a sarcinii (avortul) este o temă sensibilă pentru români. Avortul este ferm respins de toate bisericile creştine, iar 98% dintre români se declară credincioşi creştini şi majoritatea dintre ei spun că respectă morala creştină. Însă în acelaşi timp avortul rămâne cea mai importantă metodă de contracepţie pentru un număr mare de femei. Această aparentă contradicţie s-a dezvoltat într-un context aparte, marcat pe de o parte de ignorarea deplină de către regimul comunist a educaţiei sexuale şi pe de altă parte de politicile aceluiaşi regim cu privire la avort.

Pentru că sexul nu îşi găsea locul în pudibonda ideologie comunistă dezvoltată de regimul Ceauşescu, a fost interzis în discursul public, la fel ca şi educaţia sexuală în şcoală; nu existau politici de planificare familială şi nici mijloace de contracepţie. Cum realitatea nu se supune ideologiei, sexul fără educaţie sexuală a condus la numeroase sarcini nedorite, a căror unică soluţie rămânea avortul. Decretul dat de Ceauşescu la 1 octombrie 1966, prin care interzicea avorturile, a transformat o prostie într-o dramă. Avorturile au devenit ilegale, dar în continuare nu se făcea educaţie sexuală şi nu existau măsuri de contracepţie, într-o lume tot mai interesată de sex. Natural, a apărut o piaţă neagră a avorturilor, pentru că întreruperea voluntară a sarcinii rămânea ultima cale de a scăpa de o sarcină nedorită, de un copil în afara căsniciei sau pentru întreţinerea căruia părinţii nu avea bani, situaţii tot mai frecvente. Riscurile de sănătate şi igienă au fost pe măsură, la fel şi consecinţele. Statistici neoficiale vorbesc de 10.000 de femei care au murit după ce şi-au provocat – singure sau ajutate – avorturi în condiţii improprii. Alte zeci de mii au suferit traume psihice şi fizice în urma unor avorturi ilegale. Au avut de suferit familii, medici şi nu în ultimul rând copii. Unul dintre gesturile simbolice de după Revoluţie a fost abolirea infamului decret. Avortul a devenit dreptul la avort, un drept câştigat, la care nu se renunţă uşor.

În cei douăzeci de ani de la Revoluţie nu s-a pus aproape niciodată serios problema limitării sau chiar interzicerii dreptului la avort. Biserica Ortodoxă a continuat să condamne întreruperea voluntară a sarcinii, fără însă a insista foarte mult pe incriminarea ei în legislaţia în vigoare. De asemenea au existat întotdeauna organizaţii non-guvernamentale care susțin că apără valorile creştine sau familia şi care militează pentru interzicerea avortului, dar nu s-a pus încă serios problema unei schimbări legislative. Mai nou, subiectul este readus în discuţia publică, cu precădere pe Internet, de intelectuali ce se revendică de la curentul creştin-democrat, care au o anume influenţă asupra politicienilor din partidul de guvernare. Dacă un partid şi-ar asuma deschis pe agendă limitarea sau interzicerea avortului discuţia s-ar muta la un alt nivel. Sunt însă românii gata să renunţe la dreptul câştigat la Revoluţie?

Nu putem vorbi de o analiză sistematică a percepţiilor publicului în legătură cu avortul. Găsim totuşi în mai multe anchete sociologice în anii precedenţi întrebări referitoare la avort, iar cercetarea Religie şi comportament religios (RCR 2011) adaugă date pentru acest an. Vom folosi cu precădere datele din seria Barometrul de Opinie Publică al Fundaţiei Soros pentru a vedea cum a evoluat subiectul. Întrebările folosite anterior au căutat să afle opiniile cetăţenilor fie în legătură cu îngrădirea avortului prin lege (în planul politicilor), fie despre acceptabilitatea morală a acestuia (în planul valorilor).

Din prima categorie am găsit în ediţiile mai 2002, noiembrie 2004, octombrie 2006 şi octombrie 2007 ale Barometrului întrebări care cereau respondenţilor să îşi exprime acordul sau dezacordul în legătură cu limitarea legală a avortului. Toate aceste cercetări au folosit o schemă identică de eşantionare, ceea ce permite compararea rezultatelor. Întrebările au fost formulate uşor diferit în primele două ediţii menţionate faţă de ultimele, fără însă a se schimba sensul lor. Rezultatele sunt remarcabil de apropiate între ele, iar diferenţele se află în marja de eroare a sondajelor citate. Aproximativ 30% din populaţie este de acord că avortul trebuie îngrădit prin lege, în timp ce aproximativ 60% este împotrivă şi 10% nu au o opinie. Aceste tendinţe se păstrează pe toată perioada 2002-2007 şi chiar dacă nu avem date mai recente care să măsoare aceeaşi opinie, nu avem informaţii care să indice că o schimbare profundă s-ar fi petrecut în ultimii trei patru ani. Cel mai probabil situaţia este similară.

Cercetări mai recente au inclus întrebări despre acceptabilitatea morală, inspirate din cercetări internaţionale. O întrebare clasică din seria internaţional European Values Survey (EVS) cere respondenţilor să spună în ce măsură consideră avortul justificat, pe o scală de la 1 la 10, unde 1 înseamnă că nu este justificat deloc, iar 10 înseamnă că este total justificat. Întâlnim această întrebare în ediţia octombrie 2005 a BOP, în ediţia mai 2008 a EVS (realizată de Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii) şi în RCR 2011, ceea ce ne oferă o bună perspectivă în timp. În graficul alăturat am grupat respondenţii în trei categorii: „conservatori” (răspunsurile 1-3 pe scala de la 1 la 10; roşu pe grafic), „liberali” (răspunsurile 8-10; verde) şi „neutri” (mijlocul scalei, răspunsurile 4-7; albastru deschis). Urmărind culorile se poate lesne observa că ponderea „conservatorilor” este cu mult mai mare decât a celor „liberalilor”, însă scade în timp. În 2005, 56% dintre respondenţi erau „conservatori”, în 2008 procentul a scăzut la 52%, iar în 2011 la 43%. Însă nu avem o creştere corespunzătoare a ponderii grupului „liberalilor”, a cărui pondere rămâne relativ constantă: 10% în 2005; 12% în 2008 şi tot 12% în 2011. Cea care creşte este ponderea „neutrilor”, de la 25% în 2005, la 30% în 2008 şi 42% în 2011. Concluzia este că opinia dominantă rămâne cea conservatoare, dar asistăm la schimbare lentă de opinie pe măsură ce se schimbă generaţiile.

În cercetarea RCR 2011 am adăugat câteva întrebări despre situaţiile în care avortul este considerat acceptabil. Cea mai generală dintre acestea a fost „Sunteţi de acord cu întreruperea voluntară a sarcinii (avortul) atunci când părinţii nu-şi doresc copilul?”, ceea ce surprinde cel mai bine situaţia cea mai des întâlnită când se apelează la avort, cea a unei sarcini nedorite. Întrebarea măsoară tot acceptabilitatea morală, dar pune respondentul într-o situaţie concretă, în care nu face doar o evaluare abstractă. Imaginându-ne o discuţie publică pe această temă, ne deplasăm de la momentul în care se discuta doar principiul la cel în care se dezbate o decizie concretă. Cei care răspund ferm nu, „conservatorii”, sunt 31%, mai puţini decât în situaţia anterioară, dar un procent similar cu cel al susţinătorilor îngrădirii prin lege a avortului, aşa cum a rezultat din cercetările citate. La polul opus, cei care răspund ferm da, „liberalii”, sunt 19%. Jumătate dintre respondenţi îi putem numi „neutri”, dar pentru cei mai mulţi dintre ei este o neutralitate în care totuşi resping soluţia radicală, complet anti-avort.

Mai mult, atunci când le-am oferit o listă de situaţii în care avortul este una din opţiuni (o listă bazată pe motivele principale ale deciziei de a întrerupe sarcina, aşa cum au rezultat dintr-o cercetare calitativă anterioară), „neutrii” s-au orientat preponderent către motivele medicale. 92% ar fi de acord cu avortul dacă viaţa mamei este pusă în pericol, iar 91% dacă copilul s-ar putea naşte cu boli grave. Acordul cu întreruperea sarcinii dacă este urmarea unui viol poate fi văzut din aceeaşi perspectivă medicală, îngrijorare pentru sănătatea psihică a mamei. Sunt mult mai puţini cei care sunt de acord cu avortul din motive sociale: 46% în situaţia în care cuplul nu are o situaţie materială care să-i permită creşterea copilului, şi doar 27% dacă femeia este necăsătorită.

Persoanele cele mai conservatoare sunt femeile cu venituri mici, cu nivel scăzut de educaţie şi care locuiesc în mediu rural, iar la polul opus, cei care susţin în cea mai mare măsură avortul sunt bărbaţi cu venituri mari şi foarte mari, studii superioare, locuitori ai oraşelor mari şi foarte mari.

Alături de percepţia avortului ca drept câştigat despre care vorbeam în prima parte a materialului, o altă explicaţie a toleranţei faţă de întreruperea voluntară a sarcinii este numărul mare de femei care au folosit această metodă de control al naşterii. Conform Barometrului de Opinie Publică mai 2007, dedicat vieţii de cuplu, 50% dintre femei au făcut cel puţin un avort. Aşa cum ne aşteptam, procentul cel mai ridicat îl găsim pe segmentul de vârstă 45-54, adică femeile care au suferit cel mai tare în urma politicilor implementate de regimul comunist. Ponderea mai scăzută în rândul femeilor mai tinere are legătură pe de o parte cu faptul că unele dintre ele (mai ales pe segmentul de vârstă 18-24) încă nu şi-au început viaţa sexuală, dar şi cu accesul mai facil la metode de contracepţie. Nu am repetat aceste întrebări în cercetarea din 2011, pentru că este vorba de fapte şi nu de opinii, deci nu ne aşteptăm la schimbări semnificative în doar patru ani.

Plecând de la aceste date, putem spune că cei mai mulţi dintre cetăţenii români resping din punct de vedere moral avortul. Însă procentul celor mai conservatori a scăzut de la 56% în 2005, la 52% în 2008 şi apoi la 43% în 2011. Este o tendinţă ce nu arată semne de inversare. Totodată, procentul celor care ar fi dispuşi să accepte o îngrădire legală a avortului este mai mic, de aproximativ o treime dintre cetăţeni. Există o disponibilitate ridicată de acceptare a întreruperii voluntare a sarcinii în situaţii de urgenţă, când viaţa sau sănătatea mamei sau a fătului sunt puse în pericol. Această orientare mai degrabă liberală a românilor poate fi explicată pe de o parte ca o reacţie la politicile regimului comunist, avortul fiind văzut ca un drept câştigat, iar de pe de altă parte ca o acceptare a situaţiei de facto, în condiţiile în care aproximativ jumătate dintre femeile din România au trăit cel puţin o dată prin experienţa avortului.

Sursa textului şi informaţii despre cercetare sunt disponibile aici.

6 gânduri despre „Avortul între drept câştigat, respingere morală şi practică larg răspândită

  1. Cum fu’ vorba despre fotomodele in celalalt articol imediat au fost nu stiu cate reply-uri…

  2. pasa, asta e si un articol „greu” care oricum acopera orice fel de comentariu. Urmatorul pas e sa dam doctoratul la coltul strazii. Bine, unii au inceput cu teza 😛

  3. Pingback: Traditii nestirbite la romani: avortul | Cămăraş de lumini

  4. E traditie in toata regula:
    http://camarasdelumini.wordpress.com/2011/09/20/traditii-nestirbite-la-romani-avortul/
    Si inca ceva: sugerati ca avortul ar fi fost interzis o data cu Decretul 770, ceea ce e un neadevar!

  5. Pingback: O nouă propunere legislativă împotriva avortului | La colţu' străzii

  6. Pingback: Ce public are Partidul Conservator-Religios? | La colţu' străzii

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.