La colțu' străzii

Ce facem cu rezultatele la Bacalaureat?

4 comentarii

Ştirea zilei este că promovabilitatea la examenul de Bacalaureat în 2011 a fost de doar 44,47%, cea mai scăzută rată de promovare din istorie. E un lucru rău: mai puţini tineri vor merge la facultate, şi mai puţini vor absolvi, pe termen lung scade stocul de educaţie, scade capacitatea societăţii de a produce bunuri ce necesită competenţe sporite şi se accentuează decalajul pe care România îl are faţă de celelalte ţări dezvoltate. Şi acum ce facem?

Nu întâmplător, recordul negativ coincide cu o încercare de schimbare semnificativă a sistemului public de educaţie. Spun nu întâmplător pentru că nevoia de schimbare e dată de tocmai de scăderea continuă a rezultatelor sistemului, dar şi pentru că creşterea intransigenţei la Bac este parte a schimbării.

Posibile cauze

Dezbaterea zilei este despre cine e vinovat: ministrul, sistemul, profesorii, părinţii, copiii, Dumnezeu, masonii, Băsescu, nu neapărat în această ordine. E un început, e bine să identifici cauzele. Foarte probabil că în mass-media dezbaterea va dura 3 zile, până spune un politician vreo prostie pe altă temă, şi va rămâne la nivelul superficial al pamfletului şi al acuzelor politice. Dar dezbaterea despre vinovaţi ne ajută pentru a identifica cele trei cauze prezumate ale rezultatelor slabe la Bac:

  • degradarea continuă a educaţiei: elevii nu sunt motivaţi pentru că familia şi societatea nu le transmit valoarea educaţie deci nu învaţă; profesorii sunt slab pregătiţi şi/sau demotivaţi de condiţiile proaste; structura şi conţinutul educaţiei sunt anacronice şi pur şi simplu nu mai fac faţă.
  • corupţia din sistem: diferenţa cea mai importantă faţă de anii precedenţi nu a fost nici de structură, nici de conţinut al examenului, ci de organizare. Intransigenţă sporită, supraveghere video, interzicerea telefoanelor şi a altor dispozitive electronice, atenţie mai mare la forme „clasice” de a trişa – toate acestea au condus la rezultate mai slabe ale celor ce nu au învăţat, ci s-au bazat pe furt.
  • cauze tehnice: subiecte prost întocmite, stres suplimentar pus asupra elevilor de sistemul de supraveghere, erori de corectură.

Voi începute cu ultima categorie, pentru că o consider cu influenţa cea mai mică asupra promovabilităţii, chiar dacă este cel mai intens mediatizată (pentru că are potenţial de tabloid şi pamflet). Ar fi desigur binevenită o analiză neutră asupra subiectelor din perspectiva a ceea ce s-a predat anterior, pentru a vedea cum se pot îmbunătăţi. Totuşi, modul de compunere a subiectelor este acelaşi ca în ultimii doi ani, iar până acum nu a sesizat nimeni vreo problemă. Mai multe opinii subiective, dar neimplicate, pe care le-am citit sau ascultat în ultimele zile spun că pot fi discutate unele părţi ale subiectelor, dar pe ansamblu au fost accesibile pentru o notă decentă. Cu alte cuvinte, părţile controversate ar putea să facă diferenţa pe intervalul 8-10, dar nu să afecteze obţinerea notei de trecere. Similar stă situaţia cu erorile de corectare, s-ar putea vedea un efect cel mult într-un număr mai mic de note mari, nu la promovare, pentru că erorile sunt asociate sub-punctelor mai delicate, nu celor mai uşoare. În general, influenţa unor astfel de cauze asupra promovabilităţii este foarte mică, nu poate să explice diferenţele.

Vorbind de diferenţe, să observăm că promovabilitatea a scăzut uşor în fiecare an din ultimii zece, din jurul a 80% la începutul deceniului trecut la 78% în 2009 şi apoi o coborâre mai mare la 67,4% în 2010. Nu vorbim deci de o degradare continuă, ci de o scăderi abrupte în ultimii doi ani. În acelaşi timp însă, rezultatele la testele internaţionale (PISA, PIRLS, TIMMS) arătau că elevii români din primele cicluri stăteau mult mai prost, în medie, decât o arată exemenele finale. Ipoteza că brusc, în liceu, elevii se ambiţionau pentru a obţine note mai mari la Bac stârneşte zâmbete. De câţiva ani se discută serios cealaltă ipoteză, anume că Bacalaureatul este un examen care nu reflectă corect situaţia educaţiei din România, că asistăm la degradare, dar este mascată de evaluări prost făcute.

Că se trişează la Bac a devenit secretul lui Polichinelle în ultimii ani. Relatările despre noi şi noi metode de a fura au ajuns încă din anii trecuţi în presă şi de aici a venit şi intransigenţa sporită. Proiectul de „evaluare corectă” – în sensul de eliminare a furtului – a început anul trecut şi s-a perfecţionat anul acesta. Aici găsim schimbarea ce a dus probabil la scăderile importante succesive ale ratei de promovare din 2010 şi 2011.

O verificare mai bună a acestei ipoteze se va face după ce vom vedea rezultatele pe fiecare liceu în parte. Ştim deja că vorbim de „licee bune”, unde ne aşteptăm la rezultate mai bune şi „licee slabe”, unde şi numărul celor ce promovează este mai mic, iar tentaţia furtului mai mare. Dacă vom constata că scăderea este mai abruptă la liceele slabe, acesta va fi un argument că ipoteza corupţiei este corectă; dacă însă vom vedea o scădere uniformă faţă de anul trecut, poate va trebui să re-evaluăm situaţia.

Mediile pe judeţe sunt înşelătoare, pentru că sunt unităţi administrative eterogene, care includ licee bune şi licee slabe. Însă exemplul Mehedinţiului, cu o scădere a ratei de promovare de la 82,76% în 2010 la 27,50% în 2011, sau cel de la Giurgiu, unde scăderea este de la 60,8% la 20%, indică o problemă adâncă cel puţin în unele părţi ale ţării.

Dincolo de furt

Să admitem pentru moment ipoteza corupţiei ca factor explicativ principal. Nu am răspuns la întrebarea ce facem. Am spus deja că examenele trucate ascundeau problemele de fond ale sistemului. Dar care sunt acestea? Trebuie să evităm să cădem în cealaltă extremă, să ne bucurăm că am expus marea corupţie din educaţie, să arătăm cu degetul spre profesori, în general genul de populism găunos care nici nu indică problema reală, nici nu găseşte soluţii, dar ne dă satisfacţia că am spânzurat capra.

Mai întâi trebuie să ne lămurim dacă nu cumva e ceva în neregulă cu Bacalaureatul, cu structua şi conţinutul lui. Ce fel de examen e acela la care, atunci când e dat în mod real, fără a trişa, este promovat de mai puţin de jumătate dintre absolvenţi? Nu cumva punem standardul prea sus faţă de ce se face efectiv în şcoală? Şi cu această ocazie trebuie să ne lămurim ce vrem exact să ştie elevii la finalul studiilor pre-universitare. Ar fi deci o bună ocazie să discutăm despre noul curriculum naţional. Acesta este însă în lucru la secret, în mâinile unor oameni – aceiaşi de 20 de ani – ce nu sunt dispuşi să dezbată public subiectul. Iar voinţa politică a ministerului de a face lucrurile transparent e pur declarativă.

Apoi, trebuie să ne aplecăm cu atenţie asupra adevărului că un procent însemnat de absolvenţi de liceu, exact la vârsta când devin cetăţeni cu drept de vot, au preferat ca în loc să înveţe să se bazeze pe trişat la un examen ce le poate defini restul vieţii. Mai mult, furatul se făcea în complicitate cu cei chemaţi să-i educe. Aici nu mai vorbim de defect de sistem, ci de defect de societate. Cum am ajuns aici? Iată o întrebare al cărui răspuns e musai să-l găsim. S-ar putea ca lucrurile să fie mai puţin negre, adică să constatăm că principalul motiv este „pentru că se poate”; e în firea omului să aleagă calea mai uşoară. Vom vedea dacă la anul, când deja se ştie că nu se mai poate fura, să avem surpriza plăcută că mai mulţi vor învăţa; în fond, scopul lor e să treacă.

Discuţia despre complicitate ne duce inevitabil la discuţia despre profesori. Putem să schimbăm structura şi conţinutul educaţiei oricât vrem, esenţa sistemului rămân oamenii. De prea mult timp singura discuţie despre profesori e cea despre salariu. Prea puţin vorbim despre cine ajunge profesor, ce sprijin primeşte pe parcursul carierei, cum este evaluat şi, din nou, ce aşteptăm de fapt de la el. Sunt numeroase modificările pe care Legea Educaţiei le aduce pe toate aceste paliere, dar ele trebuie şi implementate.

Nu în ultimul rând, pentru că vorbim de profesori, inevitabil trebuie să ne întoarcem către universităţi. De departe formarea iniţială este punctul cel mai slab al întregii cariere a profesorului. Cu o programă învechită, cu oameni dezinteresaţi şi fără resurse la dispoziţie, „modulul psiho-pedagogic” este o doar glumă proastă. Ministerul Educaţiei nu a impus niciodată universităţilor standarde adecvate pentru absolvenţii lor ce îşi caută o carieră în educaţiei, iar universităţile sunt prea preocupate de venituri pentru a face ceva din proprie iniţiativă, ceea ce a contribuit poate cel mai mult la ceea ce am numit degradarea continuă a sistemului.

Rezultatele de la Bac lovesc Universităţile exact acolo unde le doare cel mai tare: la bani. Ceva mai puţin de 100.000 de studenţi au promovat examenul şi teoretic se pot îndrepta către universităţi (nu toţi o vor face, iar unii vor alege o altă ţară). Pentru universităţile de stat, au fost aprobate anul acesta 62.850 de locuri subvenţionate de la buget. Se adaugă încă pe atâtea locuri cu taxă la universităţi de stat. Iar apoi numărul se dublează (cel puţin!) cu locurile la universităţi private. Vor mai fi absolvenţi în sesiunea de toamnă şi potenţiali studenţi din generaţiile mai mari, dar cererea nu va ajunge nici măcar aproape de ofertă. Universităţile vor avea o problemă serioasă cu modelul de business actual. Oare se vor gândi că e momentul să contribuie cu ceva la schimbarea sistemului?

sursa foto: adevarul.ro

4 gânduri despre „Ce facem cu rezultatele la Bacalaureat?

  1. Eu nu inteleg cum articolul acesta echilibrat si destul de bine documentat nu are nici un comentariu iar cel de dupa, a inflamat mai mult de 30 si ceva de comentarii. A, ba stiu, nu are iz de scandal :).
    Avem confirmarea oficiala ca sistemul de invatamant este un dezastru. Trecerea de la un an la altul ar trebui sa functioneze ca o sita prin care sa se cearna neghina. Asa am fi avut promovabilitate mult mai mare la BAC-ul din acest an. Cine a avut note de 1,2 si 3 la o materie de BAC nu ar fi trebuit sa termine clasa a 12-a, ci sa fie corijent sau repetent. Este momentul in care incetam sa ne mai furam caciula, important este ce punem in loc ?
    Problema nu este de natura financiara daca e sa ne luam dupa acest articol : http://businessday.ro/07/2011/bugetul-educatiei-cati-bani-aloca-ceausescu-si-cati-bani-se-aloca-acum/
    Este ceva mult mai profund, si nu se intampla numai la noi, promit ca scriu un articol pe tema aceasta 😉

  2. Cred că ţi-ai răspuns singur la întrebare 🙂

    Bogdan Glăvan a găsit o posibilă confirmare a ipotezei corupţiei…

  3. Habar n-aveam ca scria si Ovidiu un articol pe aceasta tema, am observat doar dupa ce l-am postat pe al meu, pe care l-am scris la foc automat in vreo 10 minute. Daca l-as fi vazut inainte poate ca nici nu m-as mai fi obosit. Daca ar fi fost mai bine sau mai rau nu stiu. 😛

  4. Pingback: Necazuri cu școala? Despre loaze și mai ales despre profii lor | La colţu' străzii

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.