La colțu' străzii

O drama mai mare: criza economica in Romania, isterie sau realitate?

14 comentarii

Avertisment: articol lung, take your time!

In timp ce relativ micul grup de votanti responsabili ai lui Traian Basescu se plang de lapidarea publica la care (se pare?) sunt supusi, un grup mult mai mare si galagios, majoritar in societatea romaneasca, se plange de un neajuns ce pare mult mai concret, cel putin la prima vedere: criza economica si efectele ei.

Cei care nu se vaita de ceea ce au patit din septembrie 2008 incoace sunt o raritate. Uneori, cei ce o fac nu prea stiu nici ei exact de ce se vaita. Parintii mei de exemplu sunt pensionari, pensiile lor nu au fost afectate in nici un fel, ba chiar tata are sanse de a primi niste drepturi retroactive consistente, capacitatea mea de a ii ajuta financiar la nevoie a crescut si ea, ceea ce nu ii impiedica sa fie convinsi pana in adancul sufletului ca „viata este mult mai grea decat acum 2 ani.”

Despre mass-media deja n-are sens sa mai vorbim. Faimoasele RTV si A3, mai mult comentate si criticate decat vizionate, sunt adevarate ziduri ale plangerii, unde de dimineata pana seara aflam despre tragedia „pensionarilor ce mor de foame”, „sistemul criminal de sanatate”, „militarii umiliti” s.a.m.d. Guvernul Boc se inscrie si el cu aplombul specific in corul bocitoarelor, anuntandu-ne sinistru despre iminentul faliment de tara si obsedant, desi au trecut 2 ani, despre dezastrul bugetar provoacat de odiosul Vosganian (Toti ceilalti ministri de finante din ultimii 20 de ani sunt buni, pentru ca toti sunt in tabara lui Traian Basescu). Ma rog, guvernul pana si aici e incoerent, inca din aprilie 2009 Boc ne anunta voios ca se pare „ce a fost mai greu a trecut” si tot continua sa ne spuna asta luna de luna, la fel de constant precum declinul de neoprit al economiei. Sindicatele se vaita si ele, patronatele ne amintesc mereu de sutele de mii de IMM-uri falimentate (ce tara o fi si asta in care numarul noilor falimente e mai mare decat numarul noilor someri??), gurul Isarescu zambeste enigmatic si foloseste expresii sofisticate gen „ajustare”, artistii plang pe la televizor, „creatorii” manifesteaza pe la guvern, ce sa mai, e o jale generala in altfel vesela noastra tarisoara. Parca doar Biserica Ordodoxa Romana S.R.L. merge mai bine ca niciodata!

Daca ne uitam dincolo de vaicareala generala, numarul celor afectati pana in iulie 2010, cand s-au taiat salariile bugetarilor si a crescut TVA-ul a fost unul redus. Cele cateva sute de mii de noi someri sunt o cifra insignifianta la nivel national, si oricum proveneau din mediul privat, care nu prea se vaita. Numarul datornicilor cu probleme este si el relativ mic, proportional cu gradul redus de bancarizare al Romaniei. Mai mult, bancile n-au nici un chef sa ii execute, iar statul, BNR-ul si FMI-ul sustin cu sarg acest demers, pe seama viitorului nostru, al tuturor.

Nici dupa iulie nu urmeaza vreo tragedie pe masura galagiei. Ramane de vazut cate salarii de bugetari vor scadea cu adevarat cu 25%, pentru ca romanul, si mai ales romanul bugetar, e descurcaret, se stie din vechime. Si chiar daca vor scadea, e vorba de venituri obtinute in ultimii ani de boom economic, nu de vreo intoarcere la epoca de piatra.

La nivel macro, cu toate eforturile „doctorilor” catastrofali de la putere, anul 2010 va fi din punct de vedere al prosperitatii al patrulea din istoria Romaniei, dupa 2008, 2007 si 2009, in aceasta ordine. Nu imi aduc aminte ca in 2006 sa fi vazut pensionari zvarcolindu-se de foame pe strazi, nici medici, profesori sau militari cersind, iar statistica seaca spune ca in anul respectiv veniturile tuturor acestor categorii sociale erau mai mici decat in prezent.

Situatia aceasta este sesizata de o mica minoritate de comentatori online, ale caror pareri mi se par insa cam la fel de deplasate. 

Turambar ne arata grafice cu cat de mult au crescut salariile din 1990 incoace si ne sugereaza ca ar trebui sa renuntam la snobismul silei de Romanica si sa fim increzatori in viitorul patriei. Daca de cand aveam 14 ani si pana acum, cand am 34, salariul mediu a progresat de la 100 $ la 450 $, presupunand optimisti ca am pastra acelasi ritm voios, iar in urmatorii 20 de ani nu ne mai viziteaza niste mongoli, cand voi implini 54 de ani voi trai intr-o tara in care salariul mediu ar putea ajunge chiar la vreo 800$, adica vreo 80% din cel al italienilor din urma cu 40 de ani. Senzational, revigorant, de ce sa mai vrei sa pleci in fata unei asemenea perspective minunate?!

Intr-o solida traditie romaneasca, domnul Cristian Campeanu in Romania Libera preia pe nemestecate o teorie de dreapta foarte la moda in prezent, despre colapsul statului social model EU. Personal ma consider de dreapta si nu imi place ideea de stat social, dar si mai putin imi place prevestirea de apocalipse, sport global generalizat. Eu zic sa mai asteptam un pic inainte de da verdicte. Spune domnul respectiv acolo:

Românii descoperă astăzi cu furie, alături de mulţi alţi europeni, că ceva nu este tocmai în regulă cu ceea ce li s-a spus vreme de zeci de ani: li s-a spus că pot consuma mai mult decât se produce pe termen nelimitat şi că, atunci când spectrul scadenţei începe să se apropie ameninţător, va exista întotdeauna statul providenţial care să le ofere protecţie. Li s-a spus că nu există nici o legătură între productivitate şi venituri şi, ca atare, „sunt îndreptăţiţi” la salarii mari, concedii plătite din ce în ce mai lungi, săptămână de lucru redusă, pensii timpurii, avantaje sociale şi „plase de siguranţă”. Li s-a spus că au dreptul la o viaţă lipsită de griji imediate, indiferent dacă au făcut sau nu ceva să o merite, în virtutea „egalităţii” şi „solidarităţii” garantate de Guvern. Li s-a spus că pot trăi relativ bine fără să muncească prea mult şi că are statul grijă de asta. Li s-a spus că pot renunţa la responsabilitate individuală pentru o siguranţă socială pe care statul se angaja să o garanteze. Li s-a spus că pot renunţa liniştiţi la libertate, bun-simţ şi discernământ pentru că statul garantează satisfacerea nevoilor. Li s-a spus că există prânzuri gratuite şi că, oricât ar mânca din tortul social, acesta va rămâne intact. Li s-a spus că statul poate garanta drepturi pe care trebuie să le plătească alţii. Li s-a spus că paradisul este posibil aici, pe Pământ, şi că Statul este paznicul porţilor.

Inventarea de amintiri e o gaselnita utila pentru a fabrica argumente, dar eu am defectul de a avea o memorie buna. Eu nu mi-aduc aminte sa „imi fi spus” cineva chestiile astea pe la inceputul anilor 90. Eu imi aduc aminte ca mi se spunea ca in locul statului vor fi firmele private si patronii, ca imi voi putea alege locul de munca, ca voi putea sa castig decent fiind totodata tratat ca un partener si nu ca o sluga, ca voi putea avea propria mea afacere, propriile mele economii, ca imi voi putea planifica singur cariera, pensionarea, ca va fi dreptate, curatenie si civilizatie. Nu mi-a zis nimeni ca as fi indreptatit la salariu mare fara sa muncesc, ca o sa aiba statul grija de toate, ca pot renunta la responsabilitate individuala si asa mai departe!! Poate o fi spus Iliescu babelor de la tara ca le creste pensia, dar nu cred ca respectivele citesc Romania Libera! Dar cum la noi prinde bine importul din vest, indiferent ca e vorba de teorii economico-sociale sau tzoale de firma, cred ca si articolul respectiv a placut multor „intelectuali de dreapta”.

Mai este un domn Giurgea distractiv prin inversunare si destul de popular in randul libertarienilor de ocazie, ce militeaza pentru restrangerea drepturilor angajatilor pana la punctul in care acestia sa nu mai aiba leafa fixa ci doar un procent variabil in functie de profitul firmei. Si desigur sa poate fi dati afara oricand si oricum vrea patronul.

Teoria asta am mai auzit-o la diversi patronasi romani drept chintesenta capitalismului. Nu, n-are nici o legatura cu capitalismul si nici cu liberalismul, ci doar cu ciocoismul. Capitalismul se bazeaza pe contractul respectat, iar daca noi ne-am inteles pentru un pret de 1000 de lei ca sa iti fac socotelile, in momentul in care am semnat amandoi iar eu mi-am facut treaba, mie imi dai banii, indiferent ca tu draga patronule ai profit 1 miliard sau esti in gaura cu 1 miliard, sau ca „simti” tu ca ai fi putut scoate un pret mai bun. A, vrei sa fim asociati, discutam atunci, dar nu pe un procent stabilit dupa cheful tau, ci conform participarii mele la capital si implicit la risc. Iar liberalism vine de la LIBERTATE, iar libertatea e pentru toti, si pentru patroni si pentru femeia de serviciu, iar asta implica respectul fata de fiecare, nu o relatie de tip stapan – sluga. Respect ce include si garantarea acelor drepturi castigate de muncitorii americani acum vreo 100 de ani. Se aude, domnu’ Giurgea?

Recunosc, ma intreb si eu cateodata cat e realitate si cat e isterie in „criza” asta. Cred totusi, criza societatii romanesti este reala. Matematic nu prea se sustine. Totusi, chiar si eu, ce am un an 2010 mai prosper decat am visat vreodata, simt un gust amar. Cu siguranta nu e de la vreo problema materiala, si nu e nici de la mass-media vaicaritoare, din simplul motiv ca nu prea o urmaresc.

Este de la dezamagirea vecina cu depresia provoacata de esecul evident si fara nici o speranta credibila a viselor noastre de dupa Revolutie. Timp de 20 de ani am avut multe dezamagiri de moment, totusi cu totii credeam ca vom ajunge intr-un final acolo, in acel tip de societate pe care o vedeam in excursiile spre vest. Poate nu la fel, dar asemanator. Dezamagirile precedente le-am considerat toti amanari. Taras-grapis am injghebat niste legi ale proprietatii, o oarecare economie privata, o tara de democratie, ceva mai multa libertate de miscare si expresie. Iar de prin 2004 incoace se parea, de fapt nu se parea, chiar asa era, ca intr-un final mult intarziat acceleram spre tel. Ajunsesem acolo unde grecii si portughezii fusesera cu niste zeci de ani in urma si era cat se poate de legitim sa speram ca vom ajunge acolo unde sunt ei in prezent! In sfarsit venisera si americanii, veneau si banii din vest, scapasem de vize, iar comunistii si securistii pareau a fi fugariti de proaspat-injghebata justitie basesciana.

Intr-un an si jumatate s-a dus naibii totul. Si nimeni nu intrevede vreo iesire. De fapt, aflam acum ca am fost niste naivi in tot timpul asta. Ca securistii si comunistii vor conduce vesnic. Ca vestul este end-of-life si ca nu ne asteapta nici o prosperitate, niciodata. Ca de fapt n-avem ce cauta, ca n-am avut niciodata ce cauta acolo. Ca singurul castig real este posibilitatea de a fugi.

Pentru o buna parte a populatiei, bine reprezentata la varful puterii politice, vestea aceasta a venit mai curand ca o eliberare. Toate tarele comuniste, ceausiste, fanariote si din ruralul nostru intepenit in evul mediu au iesit brusc la iveala, de data aceasta mandre si fara semne de agonie: vizite de lucru, nepotism, limba de lemn, politizare, mitocanie, cersetorie, escrocherie, religiozitate ipocrita si arhaica, parvenitism, turnatorie, si cate si mai cate.

Sigur, ele nu disparusera niciodata, ba chiar au fost omniprezente in toti acesti ani. DAR, pareau a se diminua incetul cu incetul, pareau a fi niste boli ale trecutului ce se vindeca greu, dar se vindeca. Chiar si cei ce se bazau pe ele le foloseau cu o anumita rusine si convinsi ca, mai devreme sau mai tarziu se va termina. Mafiotii odiosi ai PSD-ului lui Nastase incercau sa isi asigure supravietuirea in lumea ce urma sa vina. Astia de acum prin manifestarile lor par convinsi, si au argumente, ca asa ramane, pe vecie! Si dupa ce pica Basescu, unde e alternativa reala? Marea masa a populatiei, needucata si incapabila de supravietuire pe propriile sale picioare, cersea protectie, cerea sa nu fie abandonata. „Invinsii tranzitiei”, va mai amintiti? Acum, invinsii astia par a fi devenit invingatorii ghiolbani ai crizei. Macar psihologic, pentru ca daca „noi” traim dezamagirea esecului, ei traiesc usurarea de teama ca „nu o sa mai mearga asa”. Acum e clar, asa ramane pe vecie. Speranta unei schimbari profunde a societatii romanesti a disparut.

Criza reala a societatii romanesti cred eu provine din sentimentul de Sisif. Este senzatia pe care trebuie sa o fi trait personajul mitologic atunci cand ajuns in varful muntelui i se rostogolea bolovanul din nou. Pe undeva o stiam toti, ne temeam de asta, dar un sentiment de autoconservare explicabil ne-a impiedicat sa o constientizam si sa actionam in consecinta. Altfel, azi pe teritoriul romanesc n-ar mai trai 18 milioane de persoane ci maxim vreo 10.

Nu o sa moara pensionarii de foame, nu o sa crape nici bugetul nici fantomatica economie privata romaneasca, n-avem noi treaba cu socialismul promovat de suedezi si francezi, nici n-am innebunit toti si ne vaitam cand de fapt e foarte bine. E un esec masiv, al unei sperante pe termen lung, al unei generatii, cea mai numeroasa din istoria Romaniei. E grav si e normal sa cauzeze depresii, in primul rand pentru ca lipseste speranta. La ce sa speram? Ca prin 2014 o sa ajungem unde eram in 2008, ca prin 2017 o sa avem Euro, ca in 2014 in locul lui Basescu o sa vina actualul sef al SIE sau Domnul Goe aka Ponta? Sa ma bucur ca o sa crape visul generos al socialistilor europeni sau ca o sa ii vad pe cei mai putini capabili sa supravietuiasca decat mine stand in genunchi in fata vreunui taranoi ajuns patron pentru ca tacsu a fost militian si l-a bagat si pe el la Securitate in comertul exterior?

Voi care spuneti ca toata povestea cu criza e doar o isterie, dati-mi o speranta, macar la fel precum cea din 1990 sau din 2004. Daca n-aveti, atunci coborati vocile, ca nu se stie cand ajungeti si voi sa va vaicariti pe la RTV sau OTV. In Romanica eterna asta e modelul standard.

Celorlalti n-am decat sa le spun ca imi pare rau. Sincer.

14 gânduri despre „O drama mai mare: criza economica in Romania, isterie sau realitate?

  1. Ceea ce exaltatii cu statisticile lor zambarete uita sa spune e ca:
    In prezent circa jumătate dintre salariaţi se afla sub limita de 65% din salariul mediu se află în prezent – faţă de o cincime în 1989.
    La cealalta extrema, 8% dintre salariaţi au peste dublul salariului mediu – faţă de numai 2% în 1989.
    >Romania s-a inscris pe o spirala a inegalitatii mult mai radicala decat celelalte state europene si chair decat USA.
    COmparativ:

    In 1970 the bottom 20 percent of U.S. families received only 5.4 percent of the income, while the top 5 percent received 15.6 percent. By 1994, the bottom fifth had only 4.2 percent, while the top 5 percent had increased its share to 20.1 percent. That means that in 1994, the average income among the top 5 percent of families was more than 19 times that of the bottom 20 percent of families. In 1970, it had been only about 11.5 times as much.

  2. 1. Vosganian a fost și este un bou! Creșterea aia economică din care el susținea majorarea pensiilor nu e, Punct! Și ți-aș mai povesti, la o bere, despre efervescența cheltuielilor de pe finalul lui 2007.

    2. Unele din măsurile luate de idiotul (nu neg!) de Boc sunt corecte. Nu plac, sunt întârziate, dar sunt corecte.

    3. A’propos de libertarieni, aș vrea să-ți povestesc eu aventurile cu ITM București pentru înregistrarea de contracte de muncă. Plus despre artificiile pentru un angajat care urmeazaă (conform proiectului) să aibă 4 perioade determinate cu același angajator. Ca să nu mai vorbim de faptul că ITM nu încasează taxe sau contribuții ci un comision pentru prestare de servicii.

    Una peste alta, nu pot încheia decât cu https://lacoltulstrazii.wordpress.com/2009/12/30/dupa-20-de-ani-cu-optimism/

  3. Doua observatii:
    1. Pesimismul era prezent si inainte de criza din 2008 – a se vedea de exemplu barometrele de opinie publica. De cand sunt facute romanii spun,in majoritati comfortabile, ca tara lor se indreapta intr-o directie gresita. Si asta se intampla chiar si dupa aderarea la NATO si UE.
    2. Problema Romaniei este de factura societala. Nu reusim sa producem un model politic si social pe care sa-l consideram legitim. Bine, acesta e un proces empiric, dar romanii nu prea stiu sa-si gestioneze esecurile, si deci nu stiu sa vada si partea plina a paharului si invata prea putin din greselile lor.

  4. @Liviu: uite aici un articol si un grafic interesant despre cresterile de pensii: http://businessday.ro/05/2010/cum-a-ajuns-in-faliment-sistemul-public-de-pensii/

    Dupa cum se poate vedea, bugetul asigurarilor sociale a luat-o razna abia dupa ultima majorare, cea din octombrie. Poti studia singur contextul politic, cine a propus-o, fortat-o, etc. E adevarat, guvernul Tariceanu n-a avut tupeul sa reactioneze atunci. A facut-o la urmatoarea fortare, cea cu salariile profesorilor.
    Ce mi-e destul de greu sa inteleg este de ce astia n-au anulat-o imediat dupa alegeri. Probabil pur si simplu nu i-a dus mintea.

    Cat despre bere, si eu astept sa se hotarasca baietii de la Leacul Durerii. 😀

    ITM-ul este acea institutie ce a refuzat sa vizeze un act aditional prin care mi se crestea salariul zdravan, pentru ca modifica totodata contractul din munca din nedeterminat in perioada determinata (dupa ce eu initial imi dadusem demisia). 😀 Au conchis ei ca am fost santajat de angajator. 😀 😀 😀 Pun pariu ca daca s-ar fi intamplat cu adevarat asta vizau fara nici o apasare. 😀

    @George: nu e chiar asa, uite aici, in special ultima pagina: http://www.danandronic.ro/wp-content/uploads/2010/08/raport-preliminar-calitatea-vietii1.pdf

    „In 2010 se inregistreaza cel mai scazut nivel al optimismului din 1990 si pana in prezent.”

    @crisuadi: merci frumos!

  5. Treaba asta cu „2010 a fost un an profitabil pentru mine” tine mult de domeniul de activitate. Ai mei au avut foarte putine comenzi [de mobila] pe anul acesta, iar furnizorii lor de materiale au dat afara peste jumatate din angajati.

    Pensionarii nu vor muri de foame pentru ca in marea lor majoritate vor apela la odraslele lor pentru a-i ajuta. Din pacate, acele odrasle vor avea mai putini bani decat inainte, asadar cineva tot iese pe minus.

    Romania interbelica avea o viata politica foarte similara cu cea de acum. Diferenta o faceau cei din elita politica, formata din oameni mai culti si mai bine pregatiti. In schimb, dupa ’89 am avut un Iliescu care nu are cum sa devina model din cauza originii sale politice, un Coposu care din pacate nu a trait suficient pentru a lasa ceva consistent in urma, un Constantinescu care si-a pierdut pilonul de sustinere a coalitiei prin moartea lui Coposu…

    Mai ar fi multe de zis legat de articolul tau, dar cred ca ma opresc aici pentru acum.

  6. Eu înţeleg că este criză economică. Este una profundă, de sistem – şi prin sistem înţeleg economie globală – un tip de criză pe care nu încă nu o înţelegem pe deplin. Am descoperit – noi, ca omenire, prin cercetătorii noştri în domeniu – unele cauze sau efecte, dar suntem departe de a emite o teorie care să descrie într-un mod rezonabil ceea ce se întâmplă şi să creeze scenarii alternative plauzibile.

    Actorii internaţionali, state, corporaţii, organisme internaţionale, bâjbâie şi caută răspunsuri. Nu le au. Aceasta este criza economică, asta ştim.

    La nivel ideologic, ca întotdeauna înfloresc poveştile. Doar nu era să scape toţi cei care iau idei de-a gata ocazia să ne mai spună încă o dată aceleaşi fixaţii dintotdeauna? Socialiştii ne spun că a murit (a câta oară?) capitalismul, conservatorii că a murit (a câta oară?) statul social, libertarienii şi anarhiştii că statul e depăşit, ecologiştii că moare mama natură, religioşii de tot felul că e pedeapsa divină (unde divinitatea diferă de la caz la caz) ş.a.m.d. Niciunul nu e mai demn de crezare ca altul, pentru că toţi vehiculează mai mult credinţe decât elemente care să conducă la o teorie credibilă, cum am zis mai sus.

    Din nefericire pentru noi toţi, vocalizele ideologilor de tot felul sunt mai vizibile, fie pentru că aduc audienţă pentru tabloide (scrise, audio, video sau pe net), fie pentru că cei ce conduc sau influenţează redacţii au un interes într-un sens sau altul. Cum ideologiile astea au toate ca loc comun existenţa unei apocalipse mai mari sau mai mici, după gust, iată şi isteria.

    În rest, viaţa merge mai departe. Statistic, cu cifre reci, pentru noi, românii, merge mai bine ca în trecut. Dar cine stă se uite la cifre reci câdn e mult mai sexi apocalipsa fierbinte?

  7. Bine, bine, statistici, respingerea apocalipselor de tot felul, dar cu speranta cum ramane? Pe vremea lui Nea Nicu speram la Salam de Sibiu, apoi am sperat ca pica Iliescu, apoi ca intram in EU si o sa vina capitalul strain, acum la ce sa mai sper?? Ca peste 20 de ani o sa ajunga salariul mediu 800$? Ca in 2012 revine Bombonel la putere si pune tara pe roate?

    Eu aici am vrut sa ajung cu toata polologhia asta. E o criza a sperantei, si cred ca nu trebuie subestimata. In lipsa sperantei oamenii se demobilizeaza. Sau mai rau, il pun presedinte pe Dan Diaconescu.

  8. Joness: Si daca-i isterie e suficient de generalizata cat sa fie neignorabila. Contrar celor „banuite” de tine in post consumul tv creste in 2010, iar cele doua statii s-au detasat din pluton si par sa se consolideze pe locurile 3 si 4.

    Se pare insa ca nu-i doar isterie (sau poate e o isterie care produce efecte) caci marfa acestor televiziuni (timpul telespectatorilor) e din ce in ce mai putin pretuit (estimarea de roi adus de un telespectator care vad o reclama) deci banii sunt mai putini. Asta omoara si celelalte medii (o parte erau deja dependendenta de increderea unor „investitori” cuprinsi si ei de „isterie”) iar la presa citita pe hartie si la online unele procese nu cred ca sunt reversibile.

    Cum stii, personal am zis ca aceasta „criza” e pana la urma o explozie de oportunitati si am incercat sa le valorific. Ca speranta … sper doar ca locatia fizica si rezidenta fiscala sa nu se transforme in bariere care sa ma excluda de pe piata globala.

  9. joness, avem deci apocalipsa lipsei de speranţă? Asta se anunţă pe un generic cu nişte bătrâni amărâţi, ceva nuanţe de gri, un fond muzical lugubru şi litere roşii: românilor le-a murit şi speranţa. Apoi vine explicaţia de ce e vina lui Băsescu şi care e rolul lui Udrea. Urmează câteva ore de talk-show plictisitor cu diverşi ciuvici. Vor apărea şi câteva sondaje care arată că cetăţenii cred că merge prost şi va merge şi mai prost.

    Neavând eu prea mulţi ani la vremea aia vorbesc din poveştile altora, dar au fost vremuri mult mai negre înainte de ’89 în ţara asta, din perspectiva lipsei de speranţă; vremuri când Ceauşescu părea veşnic şi după el se pregătea Nicu. Totuşi oamenii au mers mai departe, pentru că aşa e firea omului, îşi găseşte puncte de sprijin şi se adaptează. La fel se va întâmpla şi acum.

    Despre demobilizare zic că nu se întâmplă; şi în 2009 lait-motivele au fost absenteismul şi lipsa de interes, dar la vot s-au prezentat 50% (ba chiar mai mult, dacă ţinem cont de numărul real de cetăţeni prezenţi încă în ţară), un procent foarte bun.

    În legătură cu DDD nu-mi fac griji. Accidentul Vadim nu se va repeta, pentru că maşinăriile electorale sunt mai bine puse la punct. Anul trecut au avut aproape succes în a face din rahat bici, adică din a lua leguma Antonescu ce lâncezea de 20 de ani în Parlament şi a o transforma într-un fel de imagine a liderului altfel, a speranţei poporului. Doar că şi echipa Băsescu a reuşit ceva make-up la marinar (cu ajutorul greşelilor (ne)forţate ale adversarilor). În 2012-2013 vor găsi şi unii şi alţii exponate de vitrină pe care să le vindă poporului pe post de salvatori ce vor învia speranţa.

  10. Ovidiu: poate tocmai disperarea unora de a se incredinta unui „salvator” … e cauza lipsei de speranta a celorlalti 😦

    PS: nu, nu e nicicum „vina” obsesiei tale. E banal ca un individ sa creada ca poate „salva” lumea. E uzual sa constate ca nu poate. Disperant e ca „prozelitii” sa insiste sa caute „salvatorul” convinsi ca … „s-ar fi putut” ca doar asa le-a zis „individul”.

  11. @Ovidiu: am lucrat cu oameni ce sperau, motivat sau nu, la un reward, si cu fix aceeasi oameni ce nu mai sperau la nici o veste buna. E diferenta mare.

  12. Pt. speranta vezi evolutia GDP in Romania 1949-2009 in dolari cu inflatia corectata:
    1949- 2357
    1959- 4206
    1969- 6661
    1979- 9785
    1989- 9296
    1999- 6935 !
    2009- 10868 –
    in scadere din 2008- 11662

    v. Franta:
    1949- 6626
    1959- 9620
    1969 -15001
    1979- 20102
    1989- 24677
    1999- 27689
    2009- 29775

  13. @Peter : imi poti furniza te rog sursa informatiilor despre GDP ?

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.