La colțu' străzii

Note despre politica educaţiei

Un comentariu

Ministerul Educaţiei ne propune o nouă lege ce are ambiţia să redefinească sistemul naţional de educaţie. Aceasta se află acum în dezbatere publică şi – cu totul remarcabil – ministerul a pregătit un site special pentru a prezenta noul proiect. Sunt multe şi importante schimbările propuse, aşa cum sunt la fel de multe şi la fel de importante lucrurile care nu se schimbă. Am reuşit să citesc propunerea legislativă, dar nu am avut vreme să gândesc îndeajuns la ea pentru a vorbi în largul meu de cum ar arăta sistemul propus. La acest moment simt nevoia să comentez despre politica educaţiei, adică despre ce se întâmplă acum în jurul legii şi de ce.

  • Momentul ales de minister pentru a propune o nouă lege comprehensivă a educaţiei este cât se poate de prost. Guvernul se află în plină dispută cu sindicatele din educaţie pe marginea unui subiect fierbinte, salarizarea. E cu totul nerealist să ceri oamenilor din sistem să se gândească la viziune şi concepte abstracte în loc de problema stringentă a veniturilor, cu atât mai mult cu cât salariile profesorilor şi cercetătorilor nu sunt prea mari. Aşa cum era previzibil, antagonismul s-a transferat nediferenţiat asupra legii, pe care sindicatele o resping din principiu, pentru că este propusă de guvernul-cel-rău-care-nu-ne-dă-bani. Discuţia nu se face pe fond, ci este una de uzură. Mai grav este că dacă acest proiect va fi implementat, el va pleca de la început cu adversitatea celor ce trebuie să îl pună în practică, ceea ce îi scade drastic şansele de succes. Efectul este cât se poate de rău, pe termen lung.
  • O altă greşeală a Guvernului este ignorarea prevederilor legii cu privire la durata dezbaterilor şi la studiile de impact. Mai ales pentru o lege atât de importantă era nevoie de un interval mare de dezbatere şi de analiza impactului, cu cifre. În schimb, Guvernul a preferat o procedură rapidă, a cărei grabă o văd justificată doar de ambiţiile preşedintelui, vezi punctul următor. Este adevărat că nu e un proiect nou, ci reluarea celui alcătuit de Comisia Miclea şi la care face referire şi Pactul pentru Educaţie. Din acest punct de vedere se poate argumenta că se dezbat aceste lucruri de trei ani şi s-a spus ceea ce era de spus; ba chiar sunt unele studii de impact parţiale. Totuşi, respectarea prevederilor legii nu se negociază, iar inabilitatea Guvernului a lăsat loc pentru o contestare pe procedură, ceea ce mută iar discuţia de la fondul chestiunii.
  • Discursul de astăzi din Parlament al Preşedintelui Băsescu a arătat limpede că proiectul legii educaţiei este parte din ceea ce am numit republica băsesciană, proiectul politic pe care are ambiţia să-l pună în practică. Este cel mai probabil motivul grabei cu care proiectul este adus în prim-plan. Anul trecut domnul Băsescu a suferit o înfrângere parţială, fiind nevoie să accepte un compromis între proiectul Miclea şi cel al doamnei Andronescu, ministrul PSD al educaţiei. Acum vrea să îşi ia revanşa.
  • Reacţia Opoziţiei nu iese din starea de adrenalină electorală în care s-a cantonat. Profitând atât de disputele pe salarizare cât şi de gafele procedurale ale Puterii, PNL şi PSD refuză discuţia pe fond şi resping proiectul din principiu, pentru că este propus de „ceilalţi”.
  • Este simptomatic că din PNL principala voce nu este nici cea a fostului ministru Adomniţei (cu totul absent, deşi avea şi el un pachet de legi propus Parlamentului, nici cea a proaspătului vicepreşedinte Andrei Marga, adus mai în faţă, dar încă cu un rol marginal şi un discurs incoerent. Nu, principala voce liberală este cea a purtătoarei de cuvânt, deputata Alina Gorghiu, cea care pare să fie sursa tuturor iniţiativelor liberale pe educaţie; din nefericire doamna Gorghiu arată prea puţină pricepe şi prea mult populism ieftin, ceea ce duce în derizoriu contribuţia PNL la dezbatere.
  • Dinspre PSD, purtătoarea de drapel rămâne doamna Andronescu, în spatele căreia se iţeşte establishment-ul universitar românesc, apărător de privilegii şi orb la scăderea continuă a calităţii educaţiei universitare şi cercetării din România. Spre deosebire de liberali, social-democraţii au un proiect alternativ, a cărui esenţă rămâne „să nu se schimbe nimic”.
  • Una peste alta, nu (mai) cred în succesul unei reforme totale într-un singur pas. Cred că istoria recentă ne învaţă că o lege mamut, care încearcă să schimbe totul în acelaşi timp are şanse mici de reuşită. E şi greu să înţelegi ceva din ea. Ar fi mult mai potrivită o lege-cadru, care să vizeze principiile, urmată de o serie de legi-modul, care să aşeze rând pe rând fiecare componentă a sistemului. Dar această abordare depăşeşte orizontul de câţiva ani al unui mandat de ministru sau de guvern sau de preşedinte, ar cere capacitate de dialog şi consens atât între partidele politice cât şi între oamenii din sistem. Din nefericire, în toate partidele politice şi în sindicate sunt prea multe interese obscure, prea multă prostie, prea mult orgoliu, prea multă incompetenţă şi prea mult populism pentru a vedea un astfel de proces pus în aplicare. Aşa că nu ne rămâne decât să asistăm la încă o încercare de a schimba totul în forţă. Cele de dinainte au eşuat, dar speranţa moare ultima.

Un gând despre „Note despre politica educaţiei

  1. pe mine m-a pierdut modul de finantare a invatamantului preuniversitar – art 90-97.
    cica avem finantare de baza, complementara si suplimentara. aia de baza se face de la bugetul de stat, aia complementara de la bugetul de stat si de la cele locale sau judetene.

    dar finantarea de baza si complementara se fac pe baza unui contract de performanta incheiat de directorul scolii cu primarul/pres cons. jud, scrie cateva randuri mai jos.

    dar mai sus se spune ca finantarea de baza se face in functie de costul standard pe elev, adica in functie de cap de vita furajata si nu de cat lapte, carne da vita.
    deci, finantarea de baza este functie de nr de elevi sau de performanta? si daca este de performanta, cine o hotareste, primarul cu care s-a incheiat contractul? sau consiliul local care numeste 1/3 din forul de conducere a scolii? si daca tot hotareste performanta, ce face cu ea?

    mai este apoi modul de formare a consiliului de adm. a scolii. de ce consiliul local sa aiba 1/3? da 1/3 din totalul veniturilor? pai nu da. atunci de ce ia hotarari undeva unde nu se pricepe si/sau nu e vorba de banii lui? nu are decat sa aiba atata putere cat la suta din buget asigura.

    da’ bugetul unei scoli are urmatorul curs: directorul face bujetu, e aprobat de CA, e trimis la consiliul local care centralizeaza bugetele ce ii sunt in „subordine”, trimite centralizatorul la finantele judetene si la minister. dar de la minister, finantarea de baza se face direct catre scoli, fara sa treaca pe la cons local. a quoi bon sa folosesti doar ca punct de tranzit al informatiei (doar dus, nu si intors) o institutie care are ca prerogative decizia si controlul?

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.