La colțu' străzii

O fetita despre „Luptatorii din munti”

6 comentarii

Am o convingere de care uneori ma mai indoiesc, in momentele proprii de slabiciune omeneasca. Am convingerea ca educatia, spiritualitatea, arta, cuvantul inving mereu puterea, banul, mitraliera, tancul, in fine, forta bruta.

Comunistii credeau ferm in forta teribila a unei idei – pana la urma insasi puterea comunista era rezultatul unei idei otravitoare. De aici si vanatoarea ridicola a ochelaristilor si a pletosilor si in general a tuturor celor suspecti de a fi „intelectuali”, adica emitentii de idei opozante Sistemului.

Alti opozanti erau taranii din alta fibra, cei catalogati drept „chiaburi”, cei care prin harnicia lor si a familiilor lor au reusit sa-si obtina acea bunastare. In Romania, comunismul n-a invins niciodata la sat, asta este o alta convingere proprie. E o utopie sa apari in noroaiele satului romanesc din anii de dupa razboi si sa crezi ca vei avea succes cu o idee „reformatoare”, atee, dedicata de fapt urbanului muncitoresc, pe care s-o povestesti in mijlocul unor comunitati extrem de conservatoare si profund crestine – populatie rurala pe-atunci net majoritara celei urbane. Comunismul a fost impus cu forta la sat si regret ca nu se vorbeste mai mult, de fiecare data, despre rezistenta din munti. Fiindca alaturi de unii intelectuali celebri prin dizidenta lor anticomunista au luptat efectiv si multi tarani anonimi care isi merita soclu lor in fiecare discurs despre crimele comunismului. Romani din alta fibra – ar trebui pretuita aceasta minoritate, fiindca acestia trag mereu dupa ei majoritatile inerte.

Aici imi opresc gandurile si dezvalui inspiratia pentru randurile de mai sus, data de  reporterul Grigore Cartianu si recomandarea sa: povestea unei fetite de trei ani al carui tata a fost un om liber. Pare doar poveste dar nu e, e viata adevarata.  Daca n-ati citit deja ultimul sau editorial, citez:

Toma Arnăuţoiu, fost locotenent în Armata Regală şi luptător împotriva sovieticilor în cel de-Al Doilea Război Mondial, a condus rezistenţa armată pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş, timp de 9 ani (1949-1958). Capturat de trupele de Securitate în 1958, a fost judecat ca „duşman al poporului” şi executat la Jilava un an mai târziu. Grupul Arsenescu-Arnăuţoiu, devenit ulterior grupul Arnăuţoiu, a cuprins câteva sute de ţărani mai înstăriţi, pe care regimul stalinist impus de sovietici îi considera „chiaburi”. Printre partizani se număra şi legendara Elisabeta Rizea din Nucşoara.

În momentul capturării, din grupul de la Nucşoara mai rămăseseră doar cinci persoane: fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu, Constantin Jubleanu (un tânăr care avea să fie doborât într-o ultimă confruntare cu trupele de Securitate), Maria Plop şi un copil de doi ani.

Ei bine, acel copil era fetiţă, se numea Ioana-Raluca Arnăuţoiu şi se născuse în munţi, unde-şi „petrecuse” primii doi ani de viaţă. Tată îi era Toma Arnăuţoiu, iar mamă – Maria Plop. Fetiţa crescuse prin stâne şi prin peşteri, în permanenta fugă a părinţilor săi. La trei ani şi-a pierdut tatăl, executat în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la Jilava, alături de alţi 15 „duşmani ai poporului”.

Acum, Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu este o doamnă distinsă, căreia copilăria dură i-a şlefuit un caracter frumos şi o ambiţie de fier. Este violonistă, conferenţiar universitar doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A susţinut concerte şi recitaluri în România, Italia, Germania.

Înarmată cu o tenacitate de partizan, doamna Arnăuţoiu a reconstituit, prin documente şi mărturii, acei ani teribili care i-au marcat soarta. Şi care au îndoliat destinul României. Rodul muncii sale este o carte de mare valoare istorică: „Luptătorii din munţi. Toma Arnăuţoiu, grupul de la Nucşoara. Documente ale anchetei, procesului, detenţiei” (Editura Vremea, 2009). Data apariţiei nu este întâmplătoare: anul trecut s-au împlinit 50 de ani de la execuţia grupului Arnăuţoiu.

Este cea mai bună revanşă pe care fetiţa din munţi, născută din dragostea a doi eroi ai rezistenţei anticomuniste, putea s-o ia în faţa călăilor părinţilor ei şi ai neamului românesc. Peste timp, cele aproape 900 de pagini se vor dovedi a fi mai puternice decât toate tribunalele staliniste.

(Grigore Cartianu – „Revansa fetitei din munti”, 22 ian 2010)

Happyend. Binele invinge: Educatia bate Sistemul. Dovedit chiar si prin drama unei fetite care a pornit in viata prin pesteri si stane, cu un tata impuscat la numai 3 ani. Si care a reusit sa cante la vioara din munti pana mult mai sus, la statutul de conferentiar doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Uneori suntem doar fii si fiicele parintilor nostri. Iar vioara si cuvintele bat forta bruta. E o convingere proprie, de care uneori ma mai indoiesc, in momentele mele de slabiciune.

PS: Grigore Cartianu e mai de moda veche, a uitat sa dea link. Il aveti mai jos.

6 gânduri despre „O fetita despre „Luptatorii din munti”

  1. Oare? As vrea sa cred ca e asa. Exemplul asta e semnificativ. Dar invata cineva din el?

  2. Happyendul e cel mult personal. Spiritualitatea a inins strict pentru acest copil devenit doamna. A trebuit sa cada un regim ca sa descopere ca are si alte radacini, a trebuit sa treaca multi ani si multe framantari sociale ca sa aiba acces la informatii… . Da, la nivel personal pentru fetita din munti spiritualitatea a invins si poate ca putem vorbi de happy end.

    Dar cred ca-i iluzoriu un happend generalizat. 30 de ani n-a stiut de parinti, de 20 nu reuseste sa afle si sa spuna. casa din nucsoara nu-i loc de pelerinaj al semenilor care aleaga dupa simboluri ci sediu de politie…. deci spiritualitatea inca mai are de luptat cu „forta bruta”.

    Formule gen „tenacitatea de partizan” pot fi o forma de a da forta exterioara spiritualitatii … dar suntem inca foarte departe de happyend. Pentru happyend e nevoie de ganduri, de indivizi si de interioarele lor pentru ca spiritualitatea pe acolo invinge forta bruta atat de prezenta in exterior.

  3. impresionantă poveste. știam de grupul Arnăuțoiu, dar nu și de fetița de 3 ani din munți

  4. Ieri si azi Radio Romania Cultural a difuzat o adaptare radiofonica a celor amintite mai sus:

    5.00 Biografii, memorii • „Rezistenţa de la Nucşoara”. Partea I. „Haiducii Muscelului”. Scenariu de Elena Tamaş. Adaptarea radiofonică: Costin Manoliu. Regia artistică: Gavriil Pinte. Producător: Magda Duţu

    5.00 Biografii, memorii • „Rezistenţa de la Nucşoara”. Partea a II-a. „Partizanii libertăţii”. Scenariu de Elena Tamaş. Adaptarea radiofonică: Costin Manoliu. Regia artistică: Gavriil Pinte. Producător: Magda Duţu

  5. Îmi pare rău că atât de târziu am aflat despre Dumneavoastră.
    Stimată Doamnă Ioana Raluca Voicu Arnăuţoiu, Vă felicit din toată inima şi mulţumesc Bunului Dumnezeu că V-a dat putere să scoateţi la lumină acele adevăruri. Felicit postul de televiziune Trinitas care V-a mijlocit posibilitatea de-a scoate la lumină faptele acelor vremuri.
    Am văzut fotografiile Mariei Plop, ale lui Toma Arnăuţoiu. Sunt ca nişte sfinţi. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a pătimit atât de mult. Dumneavoastră Doamnă Ioana Raluca Voicu Arnăuţoiu sunteţi un om deosebit. De o puritate sufletească deosebită. Vă iubesc şi Vă preţuiesc din toată inima, aşa cum Vă iubeşte Domnul nostru Iisus Hristos.
    Mihai Boldan

  6. Va multumim doamna Ioana pentru tote faceti pentru romani!Dumnezeu sa va ocroteasca!

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.