La colțu' străzii

Ce trebuie reformat în educaţie, oamenii sau sistemul?

16 comentarii

Depănând amintiri, a venit cumva vorba de isprăvile din ciclul primar şi de învăţătoarea mea de atunci. Îi spuneam simplu Tovarăşa, prescurtarea de la tovarăşa învăţătoare. Tovarăşa era o învăţătoare bine cotată într-o şcoală considerată bună.  Mama a trebuit să găsească pe cineva dispus să o ia în spaţiu pe raza şcolii ca să fiu primit acolo. Toată lumea ştia că la clasa Tovarăşei se face carte, nu glumă, şi că mulţi dintre elevii ei merg mai departe la liceu sau chiar la facultate.

Aşa se face că în clasa întâi ne-am înghesuit 42 de elevi, noi cam speriaţi, părinţii noştri încrezători că Tovarăşa va face oameni din noi. Am început deci să facem carte. Din păcate nu am ţinut legătura cu colegii din şcoala generală şi doar ocazional aflu de unii dintre ei de la alţi cunoscuţi. E drept, câţiva au ajuns departe, la propriu sau la figurat, dar privind retrospectiv, cu mintea de acum, nu pot să nu mă înteb câţi dintre cei 42 s-au pierdut tocmai din cauza mult lăudatului stil al Tovarăşei.

Las la o parte metodele de coerciţie de tip rigla la palmă sau tras de perciuni, că erau omniprezente în şcoala românească (şi încă sunt folosite intens). Dar Tovarăşa făcea la clasă aproape exclusiv Matematică şi Citire. Uneori mai scăpa câte o oră de ştiinţe, dar apoi se întorcea urgent la preferatele ei. Probabil că n-am fi făcut deloc ore de abilităţi diverse (muzică, desen, lucru manual, sport etc.) dacă nu am fi fost la un liceu pedagogic unde elevele de la ciclul liceal făceau practică la clasele primare. Tovarăşelor practicante le erau rezervate aceste ore, dar erau prea timorate să respecte metodologia ca să le facă cu adevărat. Eu unul ştiu acum sigur că n-am avut cine ştie ce înclinaţii artistice, dar nu pot să mă întreb câţi dintre colegii mei au avut aptitudini nedescoperite. Iar faptul nu ştiu să fac sport îl pun în bună măsură în seama Tovarăşei; m-am ferit apoi toată şcoala de orele astea şi abia acum, după 30 de ani, îmi dau seama cât am pierdut.

Tot retrospectiv, îmi dau seama şi cât de dureroasă trebuie să fi fost împărţirea în elevi buni şi elevi răi, între cei ce făceau faţă ritmului susţinut al Tovarăşei şi cei ce nu se omorau cu Citirea şi Matematica. Culmea, Tovarăşa lucra intens cu noi, ăştia buni (da, eu sunt genial de felul meu) şi mai mult se mulţumea să-i pedepsească pe cei răi (şi iar mă întreb care ar fi fost traiectoria mea dacă aş fi avut ghinionul să nu intru în ritm de la început). Am avut colegi catalogaţi drept răi ani la rândul, dar care au înflorit pur şi simplu prin a şaptea sau a opta, când profesorii au văzut potenţialul lor. Am avut însă şi colegi care au rămas apatici şi dezinteresaţi până la sfârşitul şcolii generale, care au ales să se îndepărteze de şcoală pentru că li s-a spus atâta vreme că nu pot mai mult.

Nu pot să nu amintesc episodul formaţiei de muzicuţe. Aşa cum spuneam, nu am înclinaţii artistice, iar la muzică sunt afon. Însă sunt mândrul posesor al unui premiu al doilea la Cântarea României, faza pe judeţ, cu formaţia de muzicuţe a clasei. Tovarăşa era şi forte orgoliosă, vroia să arate că elevii ei sunt cei mai buni, inclusiv la arte (cele pe care le neglija sistematic). Nu ştiu dacă dintr-un capriciu sau după o logică anume, dar a ales muzicuţa ca instrument al clasei şi a făcut o formaţie de aproape 30 de instrumentişti. Evident, jumătate dintre noi nu ne descurcam nicicum cu micul instrument de suflat. Dar trebuia să fim acolo, să impresionăm, aşa că ne aşezam frumos pe patru rânduri, cei din faţă cântau, iar noi, cei din spate, doar plimbam muzicuţa prin faţa buzelor, fără să suflăm. Aşa am câştigat câteva premii locale, culminând cu numitul loc doi la Cântarea României, faza pe judeţ; dacă luam locul întâi mergeam la faza naţională, dar nici măcar Tovarăşa nu putea să lupte cu decizia pe linie de partid. Muzicuţa o mai am şi azi.

Mi-am adus aminte de studiile lui Rosenthal şi Jacobson, cei care au scris despre efectul Pygmalion în educaţie. Faimosul lor experiment a constat în a spune unor profesori că în urma unor teste au constatat la câţiva dintre elevii lor un potenţial deosebit; testele nu au existat, elevii au fost aleşi aleator, dar după o perioadă cei numiţi chiar au început să aibă rezultate mai mari decât media. Totul se întâmpla pentru că profesorii le acordau mai mult timp şi mai multă atenţie, convinşi că trebuie ajutaţi să-şi fructifice potenţialul.  Au numit efectul Pygmalion, după scluptorul cipriot ce s-a îndrăgostit de propria statuie, descris de Ovidiu în Metamorfozele sale.

Putem să construim şcoli ultramoderne, să aducem calculatoare şi Internet, să schimbăm legile cadru şi legi specifice, putem să investim în continuare în educaţie un procent însemnat din cheltuielile publice. De fapt, facem asta neîncetat de douăzeci de ani, reformăm sistemul, invetim tot mai mulţi bani şi totuşi rezultatele finale sunt tot mai slabe. Poate că e momentul să ne gândim serios că nu am început reforma acolo unde trebuie, că nimic nu poate compensa timpul şi atenţia pe care profesorul le acordă elevului, atitudinea cu care vine la clasă, felul în care îşi face meseria. E poate timpul să începem reforma oamenilor în educaţie, şi să începem chiar de acolo de unde porneşte tot răul, de acolo unde nimeni nu îndrăzneşte să umble, din universitate, din departamentele anchilozate ce pregătesc şi azi ca pe vremea Tovarăşei viitorii profesori şi învăţători. Va îndrăzni ministrul Funeriu să facă asta?

16 gânduri despre „Ce trebuie reformat în educaţie, oamenii sau sistemul?

  1. Nu stiu daca un ministru ar reusi sa epureze cele 2-3 generatii de tip „tovarasa” din sistem. Daca adaugi in ecuatie faptul ca aceste 2-3 generatii formeaza viitoarele cadre didactice, nu vad sanse in viitorul apropiat ca un „Ovidiu” sa afle daca ii place vreun sport sau daca totusi, chiar daca nu are niciun talent cu guasele, la fotografie e un mic artist.
    Infuzia de capital, asa cum spui si tu, nu face decat sa lase sa prospere niste celule canceroase, mitoza dupa mitoza dupa mitoza (si mai incape in buget si de o meioza din cand in cand).
    Stii prea bine cati bani s-au bagat pana acum in ambele sensuri ale relatiei, in elevei si in profesori, si daca unii elevi au reusit prin „Pygmalion” sa isi atinga potentialul, marea masa……nu au nicio sansa.

  2. Un lucru m-a deranjat intotdeauna. Treaba cu „scara profesorilor”, acea scara in care nu aveai voie sa intri de nici un fel. De fapt treaba era extinsa, exista o intrare rezervata tot profesorilor. In liceu, situatia era ridicola. Iarna, cand ningea, aleea dinspre intrarea profesorilor era perfect curatata, ba chiar uscata. Aleea care ducea spre intrarea din spate era plina de gheata, nu e nevoie sa spun de ce. Acum sunt la facultate, la Istorie, la Universitatea Bucuresti. Lifturile sunt accesibile prin cartela, si ati ghicit, cartele care sunt doar pentru profesori. Eu nu ma plang, dar nu toti studentii au 20 de ani. Am colegi care sunt trecuti de 40 de ani, nu multi, dar ei exista. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce o sa se intample cu tanarul care devine student la Istorie si are nenorocul sa fie in scaunul cu rotile. Am aflat recent ca situatia nu era asa dintotdeauna, dar un profesor a asteptat cateva minute la lift , a fost deranjat, si a supus la vot interzicerea accesului studentilor la lifturi.
    Treburile astea exista doar ca sa arate elevilor cine este seful, si ca ei, profesorii, sunt cei mari si tari. Si treaba asta nu e in regula.

    Din clasa I pana in a XII-a, am observat , an dupa an, cum profesorii isi pierd interesul. In a XI-a, ajunsesem ca la orele de fizica sa jucam carti, pentru ca profesoara nu mai avea chef de ora. E de inteles, totusi, dar e grav daca profesorii ajung sa fie neinteresati. Daca ei isi pierd interesul, atunci cum ramane cu elevii, cine ii mai invata?

  3. Oooohhh, Ovidiu, aş putea vorbi la nesfârşit pe temă… Fac parte dintre copiii ăia, puţini, care ajung să-şi implinească la maturitate visele. Am ştiut dintotdeauna că vreau să mă fac profesoară şi profesoară m-am făcut. Din anul meu de la facultate cred că-s singura care a ajuns profă pentru că cu gândul ăsta a intrat la facultatea aia.

    Cinci ani am rezistat în sistem.
    După care sistemul m-a ejectat, într-un mod mai mult sau mai puţin evident. Din afară, ai zice că mi-am dat demisia. Dinăuntru, dinăuntrul meu adică – sistemul m-a forţat să plec.

    În fine… lungă poveste… Ideea e că am dat-o naibii de vocaţie şi de atunci (de 7 ani) încoace îmi tot caut altă vocaţie şi n-o prea găsesc. Şi nici în şcoală nu m-aş întoarce, deşi-mi place teribil să lucrez cu copiii. Dar ştiu mult prea bine că după câteva luni de entuziasm reşapat, mi-ar veni din nou să-mi iau câmpii.

    La 28 de ani îmi doream, mai în glumă mai în serios, să mă fac ministreasa învăţământului, ca să fac ce ştiu eu că trebuie făcut. (Era vremea Ecaterinei Andronescu, prin 2000-2002, şi-s convinsă şi-acuma că la 28 de ani m-aş fi descurcat mai bine decât ea. 🙂 Nu mai zic când l-am văzut pe Adomniţei… Să-nţepenesc, deşi nu mai predam de-un car de ani deja.)
    Culmea a fost când un prof din facultate mi-a zis ceva de genul „ministrul învăţământului ar trebui să fii tu… numai că ai avea împotriva ta 95% dintre profesori”.

    Mda. Ăştia 95% de care zicea proful meu (după 7 ani de predat prin cea Franţă) sunt problema.
    Dar admit că, în sistemul ăla, e greu să-ţi păstrezi avântul, chiar şi atunci când îl ai. Nu mai zic de cei care s-au făcut profesori din inerţie, nu din avânt.

  4. Aaaaa… şi PeSE:

    Nu poţi reforma sistemul fără să reformezi oamenii, după cum nu poţi reforma oamenii fără să reformezi sistemul.
    După mine, întrebarea din titlu e pusă prost, căci cele două merg împreună.
    Şi tot după mine 🙂 , reformarea trebuie să înceapă cu formarea. Adică trebuie schimbat ceva fundamental în formarea profesorilor. Începând cu facultatea.

  5. Nu stiu daca e doar problema sistemului de invataman, ma intreb daca nu e o problema la nivelul societatii. Nu pot uita ceea ce Françoise Dolto spunea despre modalitatea de a iti educa copiii: „respecta-i asa cum respecti un adult”. Poate daca se porneste de la acest principiu, daca invatam sa ne respectam poate avem o sansa.

  6. Prieteni, toata lumea ii da cu reforma in sus, reforma in jos. Imi explica si mie cineva in ce consta reforma asta? Ce anume trebuie sa se intimple ca sa spunema ca invatamintul e reformat si lumea multumita?

    P.S. Parerea mea e ca nivelul sistemului de invatamint e intr-o continua descrestere calitativa dupa 89.

  7. Intrebarea pusa e exact aia cu oul si gaina.

  8. Reforma oamenilor nu se face cu salarii de 8 milioane de lei pe lună. Aici e marea problemă. Cine mai intră azi în învăţământ?

    Am avut o colegă de cameră la cămin pe vremea când eram studentă care era printre cele mai bune de la Facultatea de Limbi Străine, limbile engleză+spaniolă. Dacă ar fi ajuns profesoară, ar fi fost un real câştig pentru sistem. Dar a preferat să se angajeze la o multinaţională şi azi câştigă în jur de 1000 de euro.

    Nu zic că ar trebui să le dăm profesorilor salarii de 1000 de euro, dar un 500,da.
    Altfel, revin cu întrebarea, cine se mai angajează în sistem?

  9. @diacritica: Adică ţi-ai împlinit visul şi s-a dovedit a fi un coşmar? 😀

    @medusa: Salariul unui debutant este prea mic, e adevărat, dar salariile din educaţie, în general, sunt în zona salariului mediu pe economie, ceea ce e în regulă (şi e la fel ca în ţările dezvoltate).

    Ar fi bine să regândim salarizarea în educaţie, care să permită premierea competenţelor. Mă gândesc la mutarea deciziei la nivelul şcolii/comunităţii şi un grad de libertate mai mare dat acesteia, dar şi la eliminarea legăturii directe între vechime (în sensul de ani în sistem) şi salariu. De asemenea, să ieşim din paradigma generalistă „mărim toate salariile în educaţie” (aşa cum mărim toate pensiile). Nu avem aşa mulţi bani şi atunci când mărim toate salariile cu, să zicem, 10%, înseamnă că salariul mic tot prea mic rămâne; banii trebuie canalizaţi către mărirea salariilor mici.

    Aici mi-a venit o idee: mai întâi ar trebui reformaţi liderii de sindicat.

  10. Numai sistemul poate fi reformat, reformatat, resetat etc.

    Oamenii, nu prea ai cum sa-i reformezi. In cazul lor, functioneaza schimbarea, produs al unui efort personal, asumat, constient si organizat. Si sustinut pe masura, de catre un corp de profesionisti, ceea ce nu s-a intamplat niciodata in istoria invatamantului modern romanesc.

    In fata faptului implinit, nu aveam cum sa mai „schimbam mentalitati” si nici sa „inducem atitudidini”. Am putea mari salariile, am putea „usura programa” si putem face miliarde de alte piruete. Crezi insa ca ar neutraliza efectul devastator al unor modelelor de gandire cronicizate?

    Ovidiu,

    Cine sa faca formarea?

    Cui?

    In ce sa constea?

    Cum? In conditiile date…

  11. @Ovidiu o idee am si eu despre reformare. Reevaluarea periodica nationala. Mi se pare singura metoda sa-i tii pe profesori in priza si sa perii sistemul.

    Cu alte cuvinte o data la 4 ani toti profesorii si aspirantii la a deveni profesor sunt supusi unui examen national.

    Idei ca descentralizare, mutarea responsabilitatii sunt prostii in Romania. Inseamna sa muti spaga pe care acum o iau 2-3 oameni spre si mai multi oameni. Spaga pe care o ia acum seful comisiei de mobilitate, inspectorul pe materia respectiva si directorul de scoala eventual se va duce acum catre primar, inspector, director si ceilalti membrii ai comisiei.

  12. Pentru ca n-am idei o sa copiez de aiurea:

    Nothing could have a bigger impact on improving the quality of education in this state than a simple change in how education is funded: the money follows the child.

  13. E o problema in toate sistemele de invatamint nu numai la noi

    Ken Robinson: Scolile distrug creativitatea

  14. Pingback: Salariile profesorilor | La colţu' străzii

  15. Pingback: Educația rămâne afacerea închisă a funcționarilor și sindicaliștilor | La colţu' străzii

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.