La colțu' străzii

„Sondajul”, ziaristul şi deontologia

34 comentarii

Un oarecare Attila Biro de la Hotnews a sunat câţiva primari (de la PSD şi PDL) şi sub pretextul unui sondaj de opinie comandat de partid şi i-a întrebat ce părere au despre ieşirea PSD de la guvernare. Apoi a publicat răspunsurile, inclusiv numele celor apelaţi. Nu mi se pare a fi ziaristică, ci găinărie.

Informaţia este oarecum interesantă pentru public. Opinia politică a patru primari nu înseamnă opinia politică. Nici nu se poate generaliza pornind de la patru cazuri. Nu mi se pare corect să obţii informaţii de la un om minţindu-l. Nu am încredere în cei ce folosesc astfel de metode.

Nu e corect nici să spui că faci un sondaj, despre care implicit să ştie că e ceva anonim, apoi să publici ce ai aflat, cu tot cu numele celor ce au răspuns. Sunt unii care chiar fac sondaje prin telefon. Dacă se generalizează o astfel de practică e posibil să nu mai răspundă cei apelaţi.

O bilă neagră pentru un oarecare „jurnalist” de la Hotnews.

34 de gânduri despre „„Sondajul”, ziaristul şi deontologia

  1. FAIL, dar atacul la persoana e atat de mult folosit in discursurile din Romania incat n-o sa observe nimeni.

  2. Nici macar nu-i prima data cand se intampla in presa care se pretinde „quality”. Inca o mizerie!

  3. Gafa. Vad ca intre timp au corectat…

  4. Nu e doar o bila neagra …este inselaciune, atentat la imaginea persoanei, insusire de foloase necuvenite.

    Este perfect similar cu phisingul de la banci cand pentru te miri ce actiune se mimeaza ca esti altcineva si ceri date personale pe care sa le folosesti in folos propriu. Este similar cu unu care sa da preot ca sa afle spovedaniile unor minore.

    Scuza cu informatia de interes public n-ar trebui sa acopere responsabilitatea individuala.

    Si atentie nu vorbim doar de un oarecare Attila ci de mai multi oameni ca sa nu zic direct redactie.

  5. Au corectat doar o parte, publicarea numelor. Rămâne obţinerea informaţiei prin înşelăciune. Mie partea asta mi se pare mult mai gravă.

  6. Ovidiu,

    – Informatia e de interes public? Da, este. E parerea unor demnitari asupra viitorului aliantei de guvernare.
    – Putea fi obtinuta in alt mod? Eu nu vad alt mod posibil.
    – Inducerea in eroare le-a creat subiectilor un prejudiciu? Da, cat timp au putut fi identificati public, raspunsul e da. Asta e problema, singura pe care o vad. In lipsa ei, demersul jurnalistic mi se pare valabil dpdv deontologic. Daca jurnalistii n-ar recurge la astfel de tertipuri o multime de informatii de interes public n-ar vedea niciodata lumina zilei.

  7. – Informatia e de interes public? Parţial. Patru primari PSD sunt de părere că ar trebui să rămână la guvernare pentru că au unele avantaje. Alţi patru au altă opinie. Alţi patru nu au nicio părere. Sunt vreo opt sute de primari PSD. Câteva mii de consilieri locali. Ce contează părerea a patru dintre ei? Ba chiar generalizarea forţată („primarii”, articulat) distorsionează mesajul.

    – Putea fi obtinuta in alt mod? Sigur că da. În primul rând că o ştiam deja, nu e ceva nou. Apoi, puteau să sune, să spună că sunt de la ziar, să întrebe ce părere au despre ieşirea de la guvernare. Apoi să insiste, să întrebe ce avantaje le aduce participarea la guvernare, ce vor pierde ieşind, să pună iar întrebarea iniţială. Adică să facă jurnalism, nu şmecherii. Nici măcar nu au încercat să o facă.

    Mai mult: sunt destui membri PSD, inclusiv dintre cei cu influenţă, care nu se vor sfii să ia poziţie într-o direcţie sau alta.

    – Inducerea in eroare le-a creat subiectilor un prejudiciu? Ai răspuns deja.

    Şi să nu uităm că distorsionarea ideii de „sondaj telefonic” poate avea efecte negative profunde.

  8. Ovidiu,

    daca le-a creat un prejudiciu acestor primari este tocmai din motiv ca, datorita gafei de a le face numele publice, liderii lor de partid au aflat o parere pe care ei nu ar fi vrut sa o faca publica! Daca acestia ar fi declarat oricum in public chestiile pe care le-ar fi declarat si sub protectia anonimatului atunci nu ar exista niciun prejudiciu.

    Conteaza parerea a patru primari in aceeasi masura in care parerea a 1700 de oameni conteaza pentru cei 17.000.000 care au drept de vot…

  9. Conteaza parerea a patru primari in aceeasi masura in care parerea a 1700 de oameni conteaza pentru cei 17.000.000 care au drept de vot…

    Hm? Comparaţia e mult deplasată. Un minim de cunoştinţe statistice e necesar pentru a nu face astfel de afirmaţii naive.

    Părerea 1.700 de oameni aleşi cum trebuie (adică respectând regulile unei ştiinţe care se cheamă statistică) poate să reprezinte 17 milioane sau 400 de milioane de păreri (cum ar fi în America). Părerea a patru oameni nu contează statistic.

  10. Comparatia e deplasata daca o interpretezi in felul in care ai facut-o. Eu unul n-am zis nimic de „oameni alesi cum trebuie” sau de stiinta statistica. Pur si simplu a intreba un numar de oameni la intamplare, fara sa ii selectezi in prealabil, ce opinie intr-o anumita chestiune ofera o imagine semnificativa asupra opiniei generale. Sigur, statistica poate interveni pentru a da un grad de precizie stiintifica respectivului rezultat, dar statistica e una, jurnalistica e altceva. E ca si cum cineva ar protesta impotriva unei stiri de ziar care spune ca e o zi calda afara pe motiv ca jurnalistul nu a avut la el un termometru.

  11. Si in acest punct mai mereu se desparte un jurnalist de un specialist.

    Doc, Ovidiu are o parere idilica despre jurnalisti cum ca ar trebui sa se priceapa la toate aproape ca un specialist. Cum ar veni, gandeste frumos si maret despre jurnalisti. Dar daca jurnalistii ar fi asa buni, n-am mai avea specialisti adevarati in finante, petrol, drept, constructii sau… sondaje.

    Desigur, daca materia de baza a jurnalistului este „cuvantul”, ar fi putut sa stie mai mult decat sa aleaga asa samavolnic ( 😀 copyright Iliescu) exact cuvantul … „sondaj”. Unii care se ocupa tehnic de treaba asta cu sondajele au o anumita ureche muzicala cat sa fie deranjati de acest fals.

    Noapte buna tuturor!

  12. @Doc. Publicarea identitatii persoanelor si atribuirea inclusiv fata de public a unor pretentii stiintice (a fost prezentat ca sondaj incognito) .. sunt erori usor demonstrabile si usor indreptabile.

    Dar dincolo de ele ramane o serioasa problema de jurnalism. Zici tu ca informatia e de interes public. S-ar putea, dar informatia n-a fost emisa catre public. Ca jurnalist poti intradevar sa obtii informatii atribuindu-ti alte identitati decat cea de jurnalist. Dar ca aceste informatii sa fie ca pentru public identitatea trebuie sa fie cumva publica: cetatean interesat, posibil elev, posibil angajat, posibil client etc.
    In momentul in care identitatea pe care o joci nu-i una „plauzibil publica” atunci nu mai obtii informatii publice ci obtii informatii private. Oamenii aia au dat niste raspunsuri pe care le-au crezut directionate catre sefii partidelor. nu pentru public.

    Tocmai d-aia problema nu e ca informatia ajunge la sefii partidelor caci pentru ei a fost ceruta informatia, problema e ca ajunge la public desi oamenilor li s-a spus ca e pentru sefii partidelor.

    Stiu. Se mai practica in media la tradati in dragoste sau la Jugaru … dar acolo e entertainment si daca ai urmarit implicatiile legale ai remarcat ca tipul asta de emisiuni au nevoie de acordul persoanelor (chiar obtinut ulterior) de a transmite informatiile obtinute astfel … catre marele public.

    Ca sa fiu mai direct … cand suni la un om la usa poti sa-ti atribui orice calitate publica si vei obtine informatii publice. Daca zici ca esti „de la gaze” … informatiile pe care le obtii nu-s pentru public ci pentru cei „de la gaze”.

  13. Parvan,

    „Dar ca aceste informatii sa fie ca pentru public identitatea trebuie sa fie cumva publica”

    Jurnalism de tip juganu? Nu, din contra – daca am merge pe rationamentul acesta am ingropa orice jurnalism de investigatie, nu? Acesta presupune publicarea unor date, documente, convorbiri etc. pe care autorii acestora n-ar fi dorit sa le faca publice – caci altfel nu ar mai fi trebuit investigate. De asemenea, orice surse jurnalistice ar trebui abandonate, o sursa este un om care furnizeaza informatii pentru public, informatii care nu au fost emise catre public si la care el a ajuns in virtutea pozitiei pe care o ocupa. Orice sursa e vinovata de ceea ce Ovidiu numeste „inselaciune”, si nu cred ca e o mare diferenta pentru discutia despre jurnalism daca e facuta prin proxy.

  14. În jurnalismul de investigaţie jurnalistul îşi declină identitatea de jurnalist atunci când cere documente sau pune întrebări.

    O sursă jurnalistică ştie că vorbeşte cu un jurnalist, ceea ce înseamnă automat că ceea ce spune va ajunge la public (asta e meseria jurnalistului).

    Nu sursa este vinovată de înşelăciune, ci jurnalistul. Partea înşelată, minţită în acest caz este sursa. Care de altfel nici nu e sursă, ci victima unei înşelătorii.

    De asemenea, este înşelat publicul, căruia i se spune că instrumente oneste (în acest caz, sondajul telefonic) pot fi folosite fără onestitate şi asta ar fi ok. Nu, nu este.

    În niciun caz acest raţionament nu conduce la renunţarea la investigaţii sau la surse, asta e o concluzie forţată.

  15. „În jurnalismul de investigaţie jurnalistul îşi declină identitatea de jurnalist atunci când cere documente sau pune întrebări.”

    In masura in care poate obtine informatiile in acest fel, regulile deontologice ii cer sa procedeze asa. In multe cazuri o astfel de abordare nu ar duce nicaieri. „Buna ziua, ma numesc X. si sunt de la ziarul Y, imi puteti spune daca ati trucat licitatia Z.? Nu? Sunteti sigur? Ok, multumesc.”

    „O sursă jurnalistică ştie că vorbeşte cu un jurnalist, ceea ce înseamnă automat că ceea ce spune va ajunge la public (asta e meseria jurnalistului).”

    Da, o sursa stie ca vorbeste cu un jurnalist; dat cei de la care sursa respectiva (Deep Throat, sa zicem) isi obtine informatiile nu stiu ca ele ajung la o sursa si apoi, prin jurnalisti, la public. Sursa ii inseala pe ei, si, prin proxy, jurnalistul ii inseala pe ei. Ar trebui atunci sa se renunte la surse?

    Inteleg iritarea apropo de folosirea termenului „sondaj”, o gasesc perfect justificata, mai ales daca tinem seama de gafa initiala, din cate vad intre timp sondajul a ajuns un „mic chestionar”. Dar de aici pana la a trage concluzii despre cum trebuie facut jurnalismul e o cale foarte lunga.

  16. Dacă mergem pe firul informaţiei, din sursă în sursă, probabil că în majoritatea cazurilor undeva apare o înşelătorie sau o minciună. O generalizare e greu de făcut şi de multe ori depinde de conştiinţa jurnalistului.

    E limpede însă situaţia în care jurnalistul e primul care minte, îşi înşeală sursa. Consider că e inacceptabil.

    Mergând un pas mai departe, cred că orice jurnalist are obligaţia să-şi pună întrebarea asupra legitimităţii sursei. Cazul fericit este cel în care informaţiile respetive au ajuns legitim la sursă, iar aceasta decide să le facă publice pentru că un interes public poate fi afectat. Altfel, dacă jurnalistul află că informaţiile au ajuns pe căi nu tocmai corecte la sursă, are obligaţia să verifice. Credibilitatea sursei este pusă la îndoială în acest caz (ce garanţie avem că nu minte din nou?). Verificarea din mai multe surse credibile este o normă deontologică fundamentală.

  17. discutia e intr-adevar lunga dar daca alegem sa sustinem discursuri ignorand problema o sa ramanem fiecare cu preconceptiile proprii.

    In textul pe care-l combati eu spun clar ca poti sa-ti atribui o calitate sau alta. Si mi se pare evident ca fac distinctia in „pentru public” respectiv „pentru presa”

    Sper ca esti de acord ca nu orice este posibil in jurnalismul de investigatie. Era un caz recent cu unu care omora oameni ca sa investighezele reactiile banuiesti ca esti acord cu mine ca undeva trebuie trasata o limita.

    Din punctul meu de vedere limita e „atribuirea de calitati care ar putea fi publice”,adica poti sa zici ca esti posibil client si apoi sa spui cum unii isi trateaza clientii etc.

    In cazul pe care-l discutam „sondorii” si-au atribuit calitatea de angajati ai „partidului” si au publicat informatiile obtinute drept „cum gandesc cu adevarat”.

    Aici e falsitatea. Oamenii aia intervievati au transmis mesaje private catre partidele lor, iar mesajul a fost deturnat.

    N-are treaba cu sursele jurnalismului de investigatie si nici cu impiedicarea obtinerii de date. Spun doar ca este incorect sa te dai comisar la garda financiara pentru a le obtine, sau sa te dai seful, prietenul sefului etc (sic)

    N-o sa lamurim din spatele unui proxy (poti sa dai click s-o sa vezi ca e o identitate asumata) … dar in acelasi timp nici nu putem nega ca undeva cineva trebuie sa-si stabileasca o limita.

  18. Nota: commentul anterior era evident pentru doc.

    Daca tot am facut comment nou, ca sa simplific discutia il intreb: Ar fi diferit raspunsurile daca baietii de la telefon ar fi zis ca pun niste intrebari pentru un ONG?

    Eu tind sa cred ca au zis ca fac sondaj pentru partid tocmai pentru a obtine raspunsuri. Ori in situatia cred ca raspunsurile au fost cel putin biasate de definirea interlecutorului.

  19. Am admis ca am comis o mica eroare, publicarea integrala a numelor, pe care am rectificat-o imediat. Ne-am cerut scuze. Insa cu restul aprecierilor nu sunt de acord

    Argumentul 1: Sondajul nu e sondaj si nici nu are pretentia sa fie. E o incursiune in mintea unor primari pentru a afla cum gandeste cu adevarat baza PSD despre iesirea la guvernare. Alta metoda de a afla adevarul, din prisma interesului public, nu exista. Vei vedea, in zecile de sentinte CEDO ca orice metoda jurnalistica e acceptata, chiar cu riscul unor exagerari, daca e facuta cu buna credinta si in intres public. Aici, buna credinta si interesul public cred ca sunt evidente. Iti recomand sa citesti sentinta CEDO in cazul Bacanu condamnat in Romania intr-un proces cu Vacaroiu. Vei vedea ca ziaristul de la RL a facut chestii mult mai nasoale si CEDO i-a zis ca e ok pt ca a urmari interesul public. I-a dat dreptate ziaristului si a condamnat statul roman. Sunt zeci de cazuri similare.

    Argumentul 2: Cand am procedat exact la fel in cazul EBA, pentru a proba adevarata metoda prin care partidul ii face rost de voturi ca sa intre in PE, nimeni, dar absolut nimeni n-a mai pus in discutie metoda. A fost o bucurie generala ca o mare magarie a fost data in vileag, probata. Asta e rolul presei, pana la urma. Nu stunem fetite de pension, la fel cum nici politicienii nu sunt. Problema nu e ce metoda folosesc eu, ci ce metode folosesc ei. Si, din pacate, astea te afecteaza direct. Metodele mele te ajuta sa afli in ce mod esti pacalit de cei care te conduc.

    Argumentul 3: Accept ca metoda e discutabila, pana la un punct. E discutabila numai si numai in situatia in care e folosita cu rea credinta si pentru a satisface un interes particular. Cata vreme, repet, ea e folosita cu buna credinta si justifica un interes public, vorba lui Dostoievski, totul e permis. Asta daca vrei, ca platitor de taxe, sa afli exact cum te pacalesc cei care te conduc. Daca nu, putem face seminarii foarte lungi si inutile despre moralitate. Cum altfel poti afla din gura lor vor sa ramana la putre pentru bani? Crezi ca trebuia sa-i sunam si sa le spunem: buna ziua, suntem de la HotNews.ro, cum ganditi voi cu adevarat?

  20. PS: Am uitat sa mai fac o precizare: Attila e unul dintre cei mai buni jurnalisti de investigatie cu care am lucrat. Si-a facut si acum foarte bine treaba, dovada ca voi ati aflat ceea ce altii doar banuiau sau exprimau in analize docte, ar nu se bazau pe nimic. Acum, ne bazam totusi pe ceva: cateva declaratii cat se poate de autentice si sincer exprimate.

  21. @dan: De acord, e posibil ca în acest caz „interesul public” să fie evident şi totuşi să nu-l văd eu. Nu sunt deţinătorul adevărului, deci mă pot înşela.

    Pe fond, diferenţa de opinie ţine în acest caz de un argument etic. Pentru mine nu e corect să obţii o informaţie, fie ea şi de un oarecare interes public, în acest mod, adică minţind. Pentru tine (sau pentru Doc) e ok. Cum morala e o chestiune individuală, care ţine în cea mai mare măsură de principiile fiecăruia, putem să conchidem că nu avem cum să reconciliem poziţiile.

    Într-o perspectivă mai largă, ca cititor de presă aş prefera ca în ziarele (scrise sau online) pe care le citesc să nu găsesc metode pe care nu le aprob, moral. Dacă le găsesc, uneori schimb ziarul, alteori reacţionez, depinde cât îmi pasă. Am încercat să reacţionez şi cu un comentariu la articol, dar n-a trecut de moderare. Poate am fost prea vehement sau poate… dar să nu intrăm în altă discuţie despre principii.

  22. ovidiu: interesul public e cat se poate de clar. Avem o guvernare. Te intereseaza ce se intampla cu ea? Evident. Unul dintre partidele aflate la guvernare se afla sub presiunea bazei partidului, care vrea sa ramana cu orice pret, nu de dragul interesului public, ci din motive cat se poate de meschie: sa nu piarda bani si influenta locala. E de interes public sa auzi acest mic adevar din gura lor? Cred ca da. L-ai aflat? De la vreo trei-patru. Ca nu putem generaliza de aici. De acord, ar macar avem ceva mai mult decat supozitii, banuieli, carcoteli de analist care lucreaza cu propria imaginatie. Avem niste fapte. Cum le-am obtinut? Orice metode care servesc intresul public mi se par legitime. E crezul meu jurnalistic.

  23. O sa incerc sa dau un raspuns la mine, pentru ca nuantele sunt un pic diferite.

    Doar in linie cu bila alba/bila neagra de pe acest post as tine sa spun ca independent de CEDO, precedente, sau curricula autorului un act jurnalistic (ca dealtfel orice act uman) ar trebui sa se justifice individual si nu pe baza de context.

    Deci nu i-as retrage lui Ovidiu dreptul de a da „bila neagra” desi eu as da bile albe pentru intentie, pentru indreptarile ulterioare si pentru sustinerea lui Attila.

    PS: imi dau o bila neagra pentru vehementa din stadiul initial (cand era vorba de nume in clar si de pretentii de sondaj) si desi sper ca acea vehementa a ajutat la „indreptari” … bila nu se albeste deloc 🙂

  24. „Orice metode care servesc intresul public mi se par legitime. E crezul meu jurnalistic.”

    Asta spun si paparazzi si stim bine cat de apreciati sunt.

    Nu contest veridicitatea informatiilor, dar nu este etic modul cum au fost obtinute. Urmatorul pas e sa intrati in diverse case in cautare de documente pe care sa le publicati. Si daca esti de acord cu faptul ca „rezultatele” sondajului nu pot fi generalizate, atunci cum explici titlul articolului? Nu voi spune ce scop are titlul, astept de la tinesa imi dai un raspuns, sa nu fiu acuzat de rea-vointa 🙂

  25. @Dan. Chiar orice orice?

    Da-mi voie sa ma indoiesc de faptul ca ai publica o stire ca Obama l-a numit pe Tariceanu cel mai bun prim ministru … doar ca sa arati ca si niste politicieni din romania gandesc la fel.
    Deci da-mi voie sa ma indoiesc de generalitatea afirmatiei: „Orice metode care servesc intresul public mi se par legitime”

  26. Acum, nu trebuie sa aducem in discutie exemple extreme. Exista si o anumita limita a (ne)rezonabilului.

    N-ati dat niciodata un telefon, macar in gluma, pretizand ca sunteti altcineva? Fapta e in limita rezonabilului. Ok, merge chiar spre discutabil ca si etica. Insa cam atat, a introduce conceptul de morala mi se pare cam mult. Mai departe deja devenim pretiosi.

    Erorile evidente, grosolane au fost asumate si ma refer la dezvaluirea identitatilor si alegerea nefericita a unor cuvinte care sunt termenii tehnici pentru unii. Hotnews si-a facut mea culpa. Astea sunt de fapt si cele care-au sarit in ochi, vezi si titlul. Scapari clare de la etica profesionala. Daca articolul arata din prima asa cum arata acum, cel mult s-ar fi ridicat o spranceana, dar in niciun caz n-am discuta despre morala.

    Poate ca, dincolo de investigatia propriu-zisa, cineva din redactie ar trebui sa investeasca mai mult timp in a mestesugi articolul efectiv. Stiu ca ritmul online e alert, update la secunda, dar uite cum graba strica treaba.

  27. @br3b unii dintre noi desi au absolvit sociumane au la baza o pregatire matematica si in cazuri de generalizare pun problema de limita 🙂

    Evident ca erau exemple extreme si aveau ca rost doar necesitatea unei frontiere.

    PS: confirm ca daca ar fi aparut cum e acum nu m-as fi aventurat intr-o discutie complicata. Dar in acelasi timp confirm ca daca nu m-ar fi interesat continutul articolului … nu doar ca n-as fi zis nimic ci nici n-as fi citit nimic.

  28. „Pentru mine nu e corect să obţii o informaţie, fie ea şi de un oarecare interes public, în acest mod, adică minţind. Pentru tine (sau pentru Doc) e ok.”

    Pozitia mea e ceva mai nuantata: (doar) cat timp informatiile nu se pot obtine prin metode care sa nu presupuna – de exemplu – inducerea in eroare un astfel de demers jurnalistic e justificat. De asemenea, limite trebuie sa existe: trebuie respectata legea, iar publicarea unor informatii de interes public trebuie sa tina cont de protejarea unor interese private sau profesionale legitime. In teorie lucrurile sunt mai simple, desigur, ca in practica – dar asta nu inseamna ca regulile sunt altele.

    Iar in cazul acesta, cum spune si br3b, problema a fost cu publicarea numelor acestor oameni, greseala asumata si corectata de HN, si cu folosirea unui termen tehnic ce ar fi putut eventual induce in eroare. In rest materialul mi se pare ok…

  29. Pai daca ne mai straduim putin justificam tortura. Si dupa aia aratam si bubele la televizor ca sa fecem rating.

  30. dragii mei dan selaru si om bun, faceti mici confuzii. paparazii si cei care fug dupa rating la tv aratand bube NU urmaresc interesul public justificat, ci interesul lor meschin, goana dupa rating. NU e de interes public sa vezi cine cu cine si-o trage, bube si alte prostii surprinse de paparazii. A nu se confunda lucrurile. In demersul nostru am avut in vedere doar interesul public justificat. Paparazii si cei care gonescu dupa rating nu sunt manati nici o clipa de buna credinta. In cazul nostru, nu cred ca exista vreo suspiciune. Dar va propun sa plecam cu totii de la principii generale devenite clasice in practica jurnalistica si jurisprudenta CEDO in materie de libertate de exprimare. Daca nu doriti, putem discuta pana maine dupa ureche sau impresionist.

  31. @Dan cu toata simpatia si dandu-ti dreptate pe fond… hai sa nu facem din discutia asta o discutie de jurisdictie CEDO 🙂
    E o discutie dupa ureche si impresionist pentru ca asa e in problemele astea de etica 🙂

    Daca tii neaparat ne uitam si de ce i-a dat CEDO dreptate lui Bacanu si o sa vedem ca nu era chiar o legitimare a metodei de a face investigatie jurnalistica ci a dreptului de a adue martori la proces 🙂

  32. Cred că discuţia despre ce e „bine” este inevitabil subiectivă. Aşa că îmi permit să divaghez pe această temă.

    CEDO ne spune ce e „legal”, nu ce e „bine”. S-ar putea spune că ce e avizat de CEDP ca fiind „legal” e identic cu ce e „bine”, dar atunci CEDO ar intra în concurenţă directă cu alte instanţe ce se ocupă cu reglementarea „binelui”, spre exemplu diverse biserici din diverse colţuri ale lumii.

    Aşa încât nu pot să dau curs invitaţiei de a-mi evalua principiile pe baza deciziilor CEDO. Consider că e bine şi sănătos să-mi aleg singur valorile, aşa cum e bine şi sănătos ca fiecare individ să facă la fel.

    Printre altele, o înclinaţie liberală a propriei minţi mă îndeamnă să fiu suspicios cu privire la afirmaţii tranşante cu privire la lucruri alunecoase precum „interesul public”. Este în interesul tuturor ca toată lumea să respecte legea. Asta mi se pare o definiţie rezonabilă a interesului public. Dincolo de ea intrăm într-o nebuloasă în care se amestecă tot felul de ideologii, inclusiv, dacă vreţi, „Interesul Naţional” ce stă în centrul programului politic al PRM.

    Nu văd cum este în interesul public să accept ca un om să fie minţit şi să se profite astfel pentru a publica în ziar nişte lucruri pe care el poate nu ar vrea să le spună. Poate să fie oricine acel om, un oarecare, un primar, Crin Antonescu, Traian Băsescu, oricine. Mâine aş putea să fiu eu. Cum e în interesul public să profite cineva de buna mea credinţă?

    Dacă este în interesul public, care va să zică al tuturor, atunci s-ar zice că este şi în al meu. Pot să accept că interesul altora e diferit. Daţi-mi voie vă rog să îmi aleg singur interesul. E un drept fundamental la care ţin infinit mai mult decât la o informaţie oarecare despre ce-o fi (sau n-o fi) în capul unor politicieni obscuri din nişte comune oarecare.

  33. Multumesc pentru observatii. Le gasesc utile si amicale, unele chiar necesare.

  34. Presa, ca a patra putere in stat, isi foloseste uneori dubios posibilitatile. Nu e prima si nici ultima oara. Asta ne face sa ne intrebam: cui ii este aservita?

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.