La colțu' străzii

Ridzi: oglinda slăbiciunilor noastre

10 comentarii

S-a scris mult despre cazul Ridzi, bănuiesc că toţi cititorii acestui blog ştiu deja detaliile. Pentru cine nu le ştie, să facă o vizită pe blogul lui Cătălin Tolontan şi să citească articolele pe temă. Nu cred că Ridzi e un „peşte mare” al hoţiei din bani publici; e mai degrabă unul mititel, dar cu mult tupeu, împingând minciuna până la nesimţire. Sunt departe de părerea că asistăm la un linşaj mediatic; spre deosebire de alte situaţii, când la baza atacului stau nişte vorbe „pe surse”, aici avem în faţă documente clare şi ce nu sunt negate de cei împricinaţi. Ridzi şi-a făcută cu mâna ei, pentru că nu s-a dat la o parte când au fost descoperite matrapazlâcurile.

Am fost spectator la desfăşurarea scandalului, l-am văzut prin prisma media; fiind mai mult plecat în ultimele trei săptămâni, am folosit intens sursele new media – dar conţinutul se confundă adesea cu cel al presei tradiţionale, prin site-urile ziarelor şi televiziunilor. Am rămas cu gustul trist al unei oglinzi în care văd toate slăbiciunile societăţii noastre.

Nu avem mecanisme de apărare împotriva hoţilor. Legile achiziţiilor publice sunt proaste, în acelaşi timp prea stufoase acolo unde nu e nevoie de multe reguli şi prea laxe acolo unde trebuie să impună transparenţă şi detaliu. Rezultă un spaţiu larg pentru arbitrariu, uşor de fructificat de cei cu intenţii necurate. Legile răspunderii şi cele penale sunt la rândul lor proaste, greu de pus în practică, uşor de fentat de aceiaşi cu intenţii necurate. Din nefericire, din cei cu intenţii necurate nu ducem lipsă.

Avem o presă ipocrită şi lipsită de deontologie. Ridzi e acuzată că a cumpărat cu bani publici reclamă politică şi această reclamă nu a fost marcată corespunzător – cu alte cuvinte conţinut cumpărat cu bani publici. Sunt de acord că trebuie pedepsită pentru asta, dar acolo unde există un cumpărător există şi un vânzător. Ce ne facem dacă vânzătorul este tocmai „câinele de pază”? N-au ştiut ziariştii ce se întâmplă – editorii, prezentatorii, toţi cei implicaţi? Desigur că au ştiut, dar au tăcut. Campionul luptei anti-Ridzi este Cătălin Tolontan, aflat pe o poziţie importantă în trustul Intact. N-a ştiut? Oare pe ce lume trăieşte? Şi oare de ce nu e la fel de vehement în articole şi comentarii faţă de colegii săi, vânzătorii? Întrebări retorice, care se aplică la toate ziarele şi televiziunile ce relatează cazul, iar răspunsurile le ştim toţi. Paradoxal, ziariştii de la Gazeta Sporturilor, cu acelaţi Tolontan în frunte, au arătat că dacă vor, se poate. Din păcate, cel mai des nu vor.

Suntem superficiali şi nu avem watchdogs. Adică nu avem acea societate civilă – includ aici jurnalismul civic, de investigaţie – care să fie cu ochii pe autorităţi şi să strige când se întâmplă ceva. Nu o avem pentru că nu ne interesează, nu face audienţă, e ceva străin de corpul nostru social. Cazul şi-a făcut loc în spaţiul public pe calea dosnică a unui tabloid aşa-zis de „sport”, care a găsit sămânţă de scandal – şi deci audienţă – în aceea că banii „sportului” se duc pe concerte. Sub preş au găsit un gunoi mai mare decât se aşteptau şi l-au luat la cercetat. E însă doar un accident, pentru că aceiaşi ziarişti nu se întreabă niciodată cât din banii publici ai unor ministere (apărare, transporturi, interne sunt cele mai vizibile) şi ai autorităţilor locale sunt tocaţi de „sport” (în primul rând de fotbal), dar nu de sportul pe care l-ar face cetăţenii, ci de joaca unor mitocani cu bani ajunşi patroni de cluburi. Nu se întreabă, ci se mulţumesc să scoată audienţă din rânjetul aceloraşi patroni.

Suntem superficiali, spun, pentru că atenţia pentru cazul Ridzi vine doar prin atingerea de pagina de la pagina x (sau cum se mai numesc pretextele ziarelor „de sport” să publice poze cu femei dezbrăcate) şi becalisme. Ridzi e un peşte mic, a dat o lovitură minisculă faţă de cât fură alţii, iar pe aceşti alţii îi ignorăm. Şi tot din superficialitate ne-am făcut că nu vedem că Minsiterul Tineretului şi Sportului nu face nimic altceva decât marketing pentru guvern – şi a făcut asta indiferent dacă ministrul s-a numit Antonescu sau Ridzi.

Partidele promovează o nouă generaţie de non-valori. Poate că e cea mai tristă lecţie pe care PDL ne-o dă în acest moment, prin armate de Udrea, EBA, Ridzi, Antonescu, Niculescu, Nazare şi ceilalţi „tineri politicieni” cu care defilează. Găsim oameni similari în toate partidele. Toţi au în comun câteva lucruri: sunt „ai cuiva”, deci nepotismul e mai important ca orice calitate, şi nu trebuie să ne mirăm că n-au deloc substanţă, ci doar poleială colorată făcută din diplome, cursuri, funcţii fără obiect în aparatul public. Sunt produse de marketing, susţinute prin reclamă şi vorbe goale, şi nu produse ale unei şcoli politice, susţinute prin educaţie reală, abilităţi şi talente. Pe măsură ce ajung în poziţie de decizie, descoperim şi că aproape toţi sunt la fel de ticăloşi ca cei ce îi susţin.

Sunt curios să văd cum va evolua cazul din perspectiva altor doi politicieni tineri. Alina Gorghiu este preşedinta comisiei parlamentare de investigaţie, Sever Voinescu este membru. Am văzut-o pe prima foarte pricepută la marketing, dar este prima dată când are ocazia să arate că este şi ceva substanţă în spatele sclipiciului (a mai avut câteva rateuri, amendamentele la buget cât se poate de populiste, moţiunea pe educaţie o vorbărie lungă fără fond, dar abia acum are cu adevărat ocazia să arate care-i este capacitatea). Cel de-al doilea, pe când era doar comentator în presă, a făcut adesea paradă de verticalitatea şi principiile sale. E mai tăcut în această privinţă de când e în politică, dar nici el nu a avut până acum ocazia să arate prin fapte ce în spatele discursului meşteşugit. Mărturisesc că nu am aşteptări mari, sunt mai degrabă pesimist. Aş vrea însă să fiu contrazis.

Ne îmbătăm cu aburii conspiraţiei până nu mai vedem realitatea. De când a izbucnit scandalul, o bună parte din timpul dedicat cazului încearcă să răspundă la întebarea „qui prodest?”. Cine e în spate, de ce acum, cine trage sforile, cine cât câştigă în spaţiul politic, asta vor să ştie analiştii şi comentatorii neamului. După ce ANI l-a acuzat pe Nemirschi (o simplă coincidenţă, în opinia mea, pur şi simplu ANI a devenit mai activă de când preşedintele ei e ameninţat cu revocarea, se pare că ameninţare îl face să-şi facă treaba pentru care e plătit), conspiraţia a urcat la un nivel nou, cu speculaţii privind „răspunsul PDL” şi târguri între cele două partide aflate la guvernare.

Interesul public e însă destul de limpede în acest caz şi uşor de identificat: vrem să ştim care sunt faptele şi să fie pedepsiţi vinovaţii, după lege. Doar că, din nefericire, nu ştim să vedem interesul public nici când e sub nasul nostru.

Reclame

10 gânduri despre „Ridzi: oglinda slăbiciunilor noastre

  1. Vezi ca la povestea cu publicitatea nemarcata ai preluat o eroare repetata intens la tolo.ro.

    Legea cu P e pentru a se evita evaziunea fiscala in privinta taxelor de publicitate, asta e motivul pentru care in general cand se face vorbire de un brand comercial … trebuie facuta dovada ca a fost o informatie „de interes public” … altfel e comerciala si trebuie sa aiba P si taxe.

    Tolo a luat-o d-andoaselea … e stire platita deci trebuie sa aiba P, fara insa sa poata fi dovedit ca exista o factura pentru acele stiri (nici n-are cum sa fie).

    Ipocrizia si spoiala de deontologie … nu-i doar la presa ci la societate in general … care admite cu lejeritate ca un minister … poate/trebuie sa organizeze distractii din bani publici. Oricum ai intoarce-o toate cantarile organizate de autoritati locale/centrale … sunt intr-un fel acceptate social ca publicitate la personajele care ocupa acele functii. Si in aceeasi situatie se afla si parculetele, bacutele, locurile de joaca etc … facute in preajma alegerilor cu placute vizibile primar X.

  2. Am citit comunicatul CNA în care se spune că nu pot să probeze că Ministerul a cumpărat ştiri, dar conţinutul ştirilor e clar dezechilibrat. Eu nu sunt magistrat, ci doar cetăţean, eu sunt convins, chiar şi fără dovezi ferme, că banii respectivi pentru asta au fost daţi.

    Sunt de acord 100% că e o problemă importantă aruncatul banilor publici pe paranghelii. Ai punctat asta foarte bine pe blogul tău (am citit de pe mobil şi e mai greu cu comentatul la faţa locului).

  3. Mi-e teama ca nu in comunicat ci tot la tolo ai citit partea cu „nu au putut sa demonstreze” si el era cumva in flacarat in prezumtia de vinovatie, in realitate era curios daca puteau … ca era ca si cum ai acuza o cofetarie ca vinde alcool contrafacut.

    Altfel evident si eu sunt de acord ca mult din continutul motivat in „interesul public” are si alte motivatii. Dar asta nu inseamna ca-s de acord cu sanctiunea CNA (dealtfel simbolica) pentru difuzarea de publicitate cu oameni politici in afara perioadei electorale.

  4. „Campionul luptei anti-Ridzi este Cătălin Tolontan, aflat pe o poziţie importantă în trustul Intact. N-a ştiut? Oare pe ce lume trăieşte? Şi oare de ce nu e la fel de vehement în articole şi comentarii faţă de colegii săi, vânzătorii?”

    La fel de vehement? … totusi, banul public este gestionat de alesi, iar televiziunile comerciale, pe praful asta, este de inteles, pe undeva, ca-si doresc sa promoveze mai orice, inclusiv evenimente precum cel de-l discutam. Isi au, desigur, partea lor de vina, dar n-as pune semnul egal intre culpa celor doua parti implicate in dicutie.
    Nici din partea CRP n-am vazut (eu, cel putin) vreo reactie.

  5. joness, investigatia gsp ar merita un articol-link direct. Tocmai pentru ca e rara, facuta cum trebuie si prezentata impecabil, la nivelul 2010.

  6. Nu sunt de acord. Am dat azi dimineata 1.3 Ron pe GSP si vreau banii inapoi. Articolul se pretinde a fi de 4 pagini, insa 40% sunt poze. Prima pagina cuprinde niste istorii fara nici o legatura, inclusiv vorbe de duh ale lui Dinu de acum 40 de ani. Apoi povestea este repovestita de vreo 2 ori de la inceput, urmeaza un interminabil sir de generalitati senzationaliste, epitete, adjective, etc, etc. Cu greu am gasit doua informatii noi:

    – firma ce a semnat contractele cu televiziunile este condusa de asociata-prietenului-fostului subordonat a lui Felix;

    – consiliera personala a doamnei Ridtzi este cea care a lansat-o pe Elena Udrea (!?) si a lucrat inainte pentru Liviu Luca, deci implicit pentru Vantu.

    Asa, si?

  7. Eu l-am cautat in cateva locuri, apoi m-am lasat pagubas. Recunosc, am ramas uimit sa vad ca s-a vandut tot tirajul.

    Apreciez totusi munca celor de la gsp.

  8. Pingback: Hai Parlamentu’! « La colţu' străzii

  9. Pingback: Politica la tv sau cum a omorât marketingul dialogul « La colţu' străzii

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s