La colțu' străzii

Vânzătorii de sclipici

10 comentarii

Sunt un consumator modest. Nu fac excese, nu am facturi mari, nu prea dau banii pe mărci, mai degrabă economisesc decât cheltuiesc. Aş zice că nu prea sunt apetisant pentru vânzătorii de diverse. De când cu criza însă, se pare că am intrat brusc în targetul vânzătorilor, pentru că nu mai contenesc telefoanele, emailurile, ofertele, promoţiile. Unii, probabil începători, mă întreabă dacă n-am nevoie de ce vând ei. Alţii, duşi poate pe la cursuri cu idei date de-a gata, încearcă să-mi explice cum mă ajută ei vânzându-mi un serviciu sau produs. Rareori îi ascult, de obicei termin brusc convorbirea sau şterg emailul fără să-l deschid. Abundenţa de vânzători din ultima vreme îmi aduce aminte că e criză şi unii sunt disperaţi.

Cei din zona auto sunt insistenţi. Au aflat că am o maşină şi au contactele mele şi producătorul şi dealerul şi service-ul şi mă sună toţi să mă întrebe dacă nu mai vreau una. Sau poate o duzină, că au citit în tabel că maşina e înregistrată pe o firmă. Nici băncile nu se lasă mai prejos: oferte la depozite, poate vreau un credit, măcar un card de credit, sau să le recomand pe cineva care ar putea dori şi particip şi la o tombolă (adică să îi bag şi pe alţii în malaxorul telemarketingului, ia să mă gândesc cine m-a enervat recent). Cei de la firma de leasing s-au gândit şi ei că poate mai vreau un contract (oare ăştia or fi auzit că s-a blocat creditarea? lasă că mai am şase luni şi scap şi de voi). De la asigurări nu mai vorbesc, sunt disperaţi. M-a sunat până şi unul cu care am intrat în contact numai pentru că am fost nevoit acum ceva vreme să încasez o asigurare de deces. De cei cu care lucrez direct nu mai vorbesc. Aparent, e la modă ceva asigurare pentru copii, mă întreabă toţi dacă n-am prieteni cu copii mici să le facă aşa ceva. Un agent m-a enervat cu insistenţa lui, aşa că i-am spus că aştept să văd dacă nu-i naţionalizează cineva sau dau faliment, pe urmă mă mai gândesc dacă să le recomand pe cineva. Nici firmele de telefonie nu stau, poate vreau un abonament nou, sau ceva cu Internet, sau ceva de grup.

Stau şi mă gândesc cine mă caută de fapt. Dincolo de criză, mai e ceva ce-i uneşte pe aceşti vaşnici luptători ai telemarketingului: toţi vând sclipici. Slujba lor e una care e născută şi trăieşte exclusiv în balonul vânzărilor. Agenţi, consultanţi, marketeri, publicitari naiba ştie cum s-or numi, rolul lor e să dea cu sclipici produselor vechi şi să le bage pe gât consumatorului anonim. Desigur, totul contra unui comision, a unei taxe, a unui adaus, că trebuie să ia şi ei salariu (ca să-şi facă credit, să ia maşină, să plătească telefonul) şi să rămână şi profit. Scrie în cartea de economie că ăsta e motorul a ceea ce obişnuim să numim economia modernă. I-am crezut pe cuvânt. Nu-s economist, dar bunul simţ începe să îmi spună că prea mult sclipici strică. E prea multă publicitate, prea mult marketing, prea multă utopie, prea mult vis, toţi aceşti vânzători de sclipici care trăiesc pentru a promova consumul, ei înşişi propriul lor target (vine acum Cristi Pârvan şi-mi explică treaba cu targetul, că tocmai scrie, bine, de lucruri de bază), că doar banii din sclavia la sclipici tot pe sclipici se duc.

Vânzătorii de sclipici muncesc din greu să mă convingă să le cumpăr minunile lucitoare. A venit criza peste ei, fac ore suplimentare să-şi atingă cotele de vânzări, încep să se uite la consumatori altă dată neinteresanţi. Pentru sclipiciul produs sunt plătiţi, mult peste medie, iar cu banii se duc conştiincioşi şi cumpără… sclipici. Consumul creşte din consum, după formule şi grafice tot mai complicate, tot mai departe de realitate. Au inventant economiştii perpetuum mobile? Nu, că s-a stricat…

Acu’ să nu mă întrebaţi ce-am vrut să scriu aici, ceva cu sclipici. Cumpăraţi?

Reclame

10 gânduri despre „Vânzătorii de sclipici

  1. Ai noroc ca mai ai doar 6 luni … astea trec repede …
    Ei mai au o viata sau pana schimba jobul …
    De , reclama e sufletul comertului , bine zici ca bine zice Parvan ( citit tot , f interesant ) , ceea ce toti ignoram e ca in spatele tuturor sunt oameni , si cei care vand sclipici si cei carora li se baga sclipici pe gat …
    Problema e ca nu mai suntem tratati ca oameni , suntem pioni dati la consum , simple statistici puse in grafice .
    Si toti avem vise , poate cu sclipici …dar acestea nu intra in statistici

  2. 🙂 nu-i perpetum mobile cat timp „cumparatorii de sclipici” sunt mai multi decat „vanzatorii de sclipici” … daca nu ma crezi uita-te la ultimele tale achizitii si intraba-te cat din pretul lor e sclipici 😦 .
    Nu stiu daca sclipiciul e daunator dar stiu sigur ca asa cum in lumina puternica orice „sclipici” pare mai luminos, si ca se poate ajunge ca un sclipici sa fie pus in valoare de alt sclipici … cand se stinge lumina … sclipiciul nu se mai vede.
    Daca „s-a stricat” … se poate si repara sau macar „cârpi”. Discutia e daca se mai poate lumina tot sclipiciul sau vor incepe oamenii sa umble cu propriile surse de lumina … si sclipiciul va fi doar o reflexie a luminii fiecarui lampas.

    PS: da eu stiu ca oricum sclipiciul e o reflexie … dar inca’s multi (si pe la noi) care traiesc cu senzatia ca sclipiciul e o sursa de lumina 😦

  3. Eu nu cumpar de la cineva care zice ca stie mai bine decat mine de ce am nevoie.

  4. Nu zic că sclipiciul e neapărat rău. Dar mi se pare prea mult.

    Nu mai ştiu pe unde am pus un studiu despre consumul de produse de lux făcut acum ceva ani în NY. Cercetătorii au observat că în comunităţile de negri (pardon, afro-americani), deşi mai sărace, consumul relativ de lux era mai mare. Nu i-a interesat atât motivaţia – consum ostentativ, status, după cum e şi la noi – cât de unde iau banii consumatorii: de la educaţie şi sănătate. Cu alte cuvinte, sclipici în loc de capital uman. Sau perpetuum mobile al societăţii de consum consumă consumatori.

    Sclipiciul luminează mai tare la televizor. De fapt, sclipiciul face televiziunea să existe, pentru că publicitatea şi nu abonamentul ţine showul în viaţă. Televiziunea e sclipici şi, iată, ţine consumatorul într-o ferice amorţire. Sclipiciul generează fericire?

  5. Genereaza anumite momente de fericire, dar nu fericire. Exista o anumita piramida a necesitatilor sclipitoare. O treapta odata satisfacuta, individul va face tot posibilul sa o satisfaca si pe urmatoarea, practic el fiind mereu nefericit pt ca momentele de fericire sclipitoare trec repede.

    Si ca sa il parafrazez pe Eminescu:
    „Ce e sclipiciul ? E un lung
    Prilej pentru durere;
    Caci mii de lacrami nu-i ajung
    Si tot mai multe cere”

  6. Adică sclipiciul e un fel de amor? 😀

  7. Dani castiga premiul pentru Cel Mai Nazdravan Comentariu Sclipicios!

  8. @Ovidiu: Buna idee 🙂

    @breb: premiul evident ceva sclipitor 🙂

  9. Pe mine m-a sunat unul singur sa ma intrebe daca nu vreau sa investesc la bursa 🙂

    Studiul cu consumul produselor de lux mi-a adus aminte se o imagine dintr-un documentar despre culegatorii de trestie de zahar de pe undeva din Brazilia, care se plangeau ca sunt platiti foarte prost si ca isi pierd si locurile de munca din cauza mecanizarii. proape toti insa purtau tricouri / pantaloni / pantofi cu insemne gen Nike, Puma sau Adidas. Sa imi mai amintesc si de inflatia de D&G din Romania?

  10. Pingback: Politica la tv sau cum a omorât marketingul dialogul « La colţu' străzii

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s