La colțu' străzii

Neîncrederea în oamenii Justiţiei

Un comentariu

Justiţia în vremea comuniştilor, cu care am contact doar din poveştile altora, îmi pare un spectacol grotesc. Justiţia comunistă nu avea aproape nimic de-a face cu dreptate. Oamenii ei jucau nişte roluri repetate atent şi făceau să fie legală o decizie luată adesea arbitrar. E vorba în primul rând de deciziile politice, dar lucrurile par a se fi extins şi în domeniul civil, pentru că oamenii obişnuiţi să mintă şi să înşele au dezvoltat reţele informale de interese prin care actul de justiţie era influenţat prea mult de interese (vestitele pile, cunoştinţe, relaţii). Textele de lege erau la rândul lor aşa făcute încât să permită interpretare în funcţie de rezultatul dorit.

Cred că acest tip de (in)justiţie a pervertit profund oamenii sistemului. Au lucrat prea mult în minciună şi decizii bazate pe interese private, încât a devenit a doua lor natură. Din nefericire, exact aceşti oameni sunt cei care de douăzeci de ani încoace construiesc legile democraţiei şi le construiesc aşa cum au fost învăţaţi: ambigue, interpretabile, departe de cetăţean, creând şi protejând interese ascunse. Trepăduşii justiţiei comuniste, cei care implementau docil directivele dând o faţă legală arbitrariului, au ajuns acum Maeştrii, Profesorii, Emeriţii justiţiei democratice, creatorii legilor şi totodată cei care le interpretează, după cum le dictează noi interese.

Vârful lor de lance sunt iorgovanii şi andonii şi stănoii şi ninoşii şi stoicii care ne otrăvesc spaţiul public de atâta vreme. Ne-au scris Constituţia şi ne scriu legile. Noul schelet juridic al societăţii româneşti – Codurile judiciare – au fost scrise de marii Profesori şi Maeştri şi tot ei sunt chemaţi ca autoritate supremă să îşi dea unul altuia girul. Se reproduc rapid, pentru că au în stăpânire toate şcolile româneşti de drept, crează instituţii parazite acolo unde ar trebui să fie un serviciu public – notari, executori judecătoreşti, avocaţi, toate monopoluri dure pe ceea ce ar trebui să fie profesii liberale, laolaltă o uriaşă industrie care trăieşte din nervii, suferinţa şi lacrimile cetăţeanului. Intrarea în sistem se face numai cu acordul lor şi au grijă să cenzureze brutal orice încercare de reformă.

Semnalele dizidente mi se pare puţine şi bine limitate. Poate într-o zi din grupuri ca SoJust se va naşte noua Justiţie românască. Nu văd însă prea aproape acel moment. Oriunde mă uit înspre Justiţia post-comunistă văd acelaşi spectacol grotesc pus în scenă pentru a da simula dreptatea. Dacă un sondor ar veni să mă întrebe câtă încredere am în Justiţie, aş răspunde fără să ezit deloc, gândindu-mă la oamenii ei.

Reclame

Un gând despre „Neîncrederea în oamenii Justiţiei

  1. Is inamovibili.Cum le dam un sut prietene?

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s