La colțu' străzii

Apel pentru integritate şi performanţă în atestarea universitară

2 comentarii

Dumitru Sandu este sociolog, profesor la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti şi membru al unei comisii de atestare din cadrul Ministerului Educaţiei. Din toate aceste poziţii s-a lovit de boali cronice ale universităţii româneşti – plagiatul, aranjamente prin comisii, lipsă de transparenţă, echivalări şi acreditări dubioase. Este printre puţinii care nu numai că a reacţionat, dar a făcut şi pasul către asumarea publică a unui demers împotriva flagelului.

Profesorul Sandu a iniţiat apelul pentru integritate şi performanţă în atestarea universitară (click pentru a descărca documentul), semnat deja de către 50 de persoane din mediul academic – profesori universitari, conferenţiari, lectori, asistenţi, preparatori, doctoranzi. Apelul a fost lansat în spaţiul public la sfârşitul săptămânii trecute. Reacţia Ministerului întârzie să apară. Mâine, profesorul Sandu va dialoga on-line cu cititorii Hotnews pe această temă.

Este cred prima încercare publică de a rupe tăcerea şi acceptarea tacită a unor practici precum atestarea golită de conţinut sau plagiatul în universităţile româneşti. Pentru a duce la un rezultat, sau măcar pentru a deschide un drum, e nevoie de o masă critică de oameni raliaţi apelului. Eu nu lucrez în mediul universitar, dar cred că perpetuarea plagiatului ne afectează pe toţi, indiferent dacă avem sau nu legătură directă. Este motivul pentru care susţin apelul şi transmit mai departe ideea.

Îi rog toţi cei care ajung să citească acest mesaj să se gândească dacă nu pot să ajute: publicaţi ideea pe blog, invitaţi toţi cititorii să facă acelaşi lucru, spuneţi prietenilor, anunţaţi cunoscuţii. Puteţi să participaţi la discuţia de mâine, online la Hotnews, sau chiar să îi transmiteţi un mesaj de încurajare şi suport profesorului Dumitru Sandu. De mult ori, acest mic ajutor, cumulat, poate să facă lucrurile să meargă mai departe.

Reclame

2 gânduri despre „Apel pentru integritate şi performanţă în atestarea universitară

  1. Ar trebui continuata campania de strangere de semnaturi/sustineri, si extins si la alte domenii, pentru ca domina – cum, poate, este normal, persoanele din domeniul Domnului Profesor, sau din domenii conexe.

  2. Asa este, Domnule Gheorghe. Semnatarii apelului sunt, majoritar, din domeniul stiintelor sociale. Sunt insa si sustineri din domenii precum matematica, biologia, filologia, arhitectura, medicina etc.Desigur, lista ramane deschisa . Deocamdata este extrem de important sa apara, dincolo de comunicatul dat de Minister, semne clare, ale considerarii efective a propunerii de regulament formulata de catre grupul asociat apelului.Se speram ca se va intampla acest lucru.Ar fi binevenite si semnale pe tema din parte altor comisii de atestare din Minister, din partea ARACIS etc.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s