La colțu' străzii

Ne apropiem de limita nesimţirii?

7 comentarii

Am observat pe mai multe canale media apariţia unor programe împotriva nesimţirii. Cuvântul nu reproduce exact fenomenul, mă refer la acel ansamblu de agrsivitate, mitocănie, şmechereală, încălcare a legilor şi convenţiilor şi nesimţire care ne asaltează din toate părţile spaţiul public şi chiar pe cel privat.

Realitatea TV a deschis drumul cu campania Şmecher de România, îndreptată cu mânie proletară împotriva exceselor celor cu bani, axată în principal pe comportamentul la volan. De partea ta, programul EuropaFM, vizează nesimţirea vieţii cotidiene, mai ales de mediu urban. Radio Guerilla publică Atlasul de mitocănie urbană şi ne invită să participăm la completarea lui şi demascarea mitocanilor. În acelaşi trust media, Academia Caţavencu atinge problematica Şmecherilor de Dorobanţi. Pe Internet, astfel de iniţiative sunt mai vechi şi mai numeroase. Sporadic, apar şi în presa scrisă.

Cu părere de rău, nu pot să suspectez redacţiile implicate de exces de civism. O ipoteză mult mai plauzibilă este că sunt programe ce au audienţă, deci răspund unei cereri a pieţei. Asta înseamnă că am ajuns la un punct în care nesimţirea agresivă deranjează o minoritate suficient de importantă încât să fie băgată în seamă inclusiv de televiziune şi radio, canale cu mai mare audienţă şi impact decât Internetul.

Încă nu am atins masa critică. Vom şti că am atins-o atunci când aministraţia va începe să se mişte ca răspuns la cererea cetăţenilor. Nimic spectaculos, lucruri ce ar trebui să fie normale: Poliţia Comunitară permanent la colţ de stradă, intervenind ferm inclusiv împotriva ascultătorilor de muzică la maxim şi scuipătorilor de coji de seminţe, primăria şi poliţiştii de la circulaţie ridicând maşini parcate aiurea şi dând amenzi pentru comportamentul în trafic etc. Pasul următor ar fi auto-cenzura, la început de frica pedepsei, apoi din principiu. Şi poate că mitocănia politică n-ar mai avea atât succes ca acum.

Întrebarea din titlu e retorică, mai avem destul de lucru. Semnalele că ne aflăm pe drumul cel bun sunt totuşi binevenite.

Reclame

7 gânduri despre „Ne apropiem de limita nesimţirii?

  1. Si care e problema? Mai vrem. O coincidenta fericita de interese. Cineva trebuie sa defineasca, sa popularizeze si sa arate ca nu se mai tolereaza..ca cineva e cu ochii pe nesimtiti. Nu are importanta cine si cum.

  2. Nu-i o problemă, e un semn că suntem pe drumul cel bun, după cum ziceam.

  3. Da, cred ca da, sunt semnale convergente ca „lupta impotriva mitocaniei” incepe sa fie un produs vandabil.

  4. Da-mi voie sa ma bucur doar atunci cand lupta impotriva mitocaniei devine mai vandabila decat mitocania insasi.

  5. Termenul lui saracu Brucan s-a cam dus … eu zic sa-l dublam si copii copiilor nostri poate …poate …
    Eu cel putin asa sper !

  6. sau am depasit’o demult?…

  7. Pingback: Încă o parcare mojică pentru webul românesc « La colţu’ străzii

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s