La colțu' străzii

Radicalizarea UMDR e urmarea firească a ieşirii de la guvernare

4 comentarii

Mediafax: Preşedintele UDMR, Marko Bela, a afirmat, duminică, la Cristuru Secuiesc, făcând referire la declaraţia „unui politician român” potrivit căruia „niciodată nu va fi autonomie teritorială”, că, dacă maghiarii vor fi uniţi, cuvântul românesc „niciodată” va însemna în maghiară „în curând”.

Mai rar l-am văzut pe Marko Bela atât de radical în discursul său. Mesajele recente ale fruntaşilor maghiari, inclusiv a celor de până mai ieri erau moderaţi, merg în aceeaşi direcţie a cererilor maximale către majoritatea română. Prin cerere maximală nu mă refer la drepturi colective sau la o autonomie limitată, ci de-a dreptul la o segregare etnică. Alianţa cu Tokes pentru alegerile europene spune acelaşi lucru. Motivul principal este scoaterea UDMR de la guvernare.

Că autonomia teritorială este o prostie mi se pare destul de limpede. Zonele locuite de maghiari sunt printre cele mai sărace din România. Unul dintre motivele principale este că schimburile comerciale cu alte zone sunt îngreunate de diferenţele culturale; mai mult, maghiarii au adesea mobilitate redusă şi mai puţine oportunităţi de a găsi un loc de muncă mai bun pentru că nu stăpânesc destul de bine limba română. Aceste probleme nu se rezolvă printr-o separare mai puternică, ci printr-o integrare mai bună. O regiune maghiară autonomă nu este sustenabilă economic, iar dacă va fi creată ca urmare a unei forţări naţionaliste se va izola natural de celelalte regiuni, ceea ce va conduce la o sărăcie şi mai mare.

Deplasarea UDMR către extremă este consecinţa directă a ieşirii de la guvernare. Pentru a continua să existe (adică să treacă pragul electoral), liderii maghiari trebuie să le ofere ceva electoratului propriu. Cât timp s-au aflat la guvernare acel ceva a fost cât se poate de concret, acces la resurse. Din opoziţie ei pot oferi doar promisiuni şi speranţă. Cum acestea din urmă nu ţin de foame, conducătorii Uniunii încearcă să compenseze măcar prin cantitate. Aşa se face că au ajuns să promită vîrsta de aur a autonomiei maghiare şi evident să ceară acest lucru majorităţii, în numele electoratului pe care îl ţin captiv.

Pe vremea când UDMR era la guvernare opiniile maghiarilor radicali au dus la apariţia unei formaţiuni concurente. Acum, vrând-nevrând, UDMR este nevoită să împrumute discursul radical, pentru că nu mai există cale de mijloc.

Potenţial pentru radicalizare este în creştere la faţa locului. Judeţe precum Harghita şi Covasna sunt beneficire ale redistribuirii bugetare, dau mai puţin decât primesc. Chiar dacă teoretic distribuirea se face după nişte calcule obiective, practic este determinată de interese politice. Cu UDMR în opoziţie, lucrurile se înrăutăţesc şi cresc nemulţumirile. Se adaugă criza economică ce loveşte cu precădere buzunarele mai sărace. Este greu de acceptat pentru un maghiar mediu că bună parte din probleme au ca origine atitudinea proprie de autoizolare şi că drumul raţional în contextul dat înseamnă trecerea de propriile prejudecăţi şi integrarea într-un spaţiu comun, românesc, european, cum vrei să-i spuneţi. Ideile date de-a gata de liderii radicali, cum că asupritorii majoritari sunt de vină şi de îndată ce vor obţine autonomie va curge lapte şi miere, sunt mult mai uşor de preluat.

Să ne amintim obstinaţia cu care PSD a refuzat să accepte participarea UDMR la guvernare. Cel mai probabil sursa ei a fost dorinţa de a nu mai împărţi beneficiile puterii cu încă un partid. Efectul direct al acestei lăcomii este radicalizarea discursului maghiar. E drept şi că pentru actualii guvernanţi nu e deloc rău, pentru că le permite să abată atenţia cetăţenilor de la propria incompetenţă către ipoteticul duşman extern.

Dacă tot suntem la incompetenţa guvernanţilor, să remarcăm că pentru moment avantajul celor 70 de procente susţinere parlamentară nu se vede, guvernul Boc se mişcă încet şi poticnit. Şi atunci, ce avea un guvern minoritar PDL-UDMR, sprijinit de la caz la caz de oporuniştii din PNL şi PSD, pentru patru ani de glorioasă guvernare?

Reclame

4 gânduri despre „Radicalizarea UMDR e urmarea firească a ieşirii de la guvernare

  1. permite-mi să te contrazic. Radicalizarea discursului UDMR ţine de o disperare legată de pierderea alegătorilor. Au stat 12 ani în preajma guvernării dar nu au reuşit să facă şi ceva util pentru ungurul de rând. Alocările bugetare nu sunt excepţionale în HarCov, chiar dacă sunt nu se văd. Pe ungurul Ghiuri il doar fix în fund dacă poate vorbi în maghiară, oficial la primărie. Oricum făcea asta. Problema lui Ghiuri e că s-o stricat drumul, şi-şi rupe maşina în două până ajunge să vorbeascp în maghiară în primărie. Iar politica UDMR nu i-a adus drumuri mai bune, de-aia pleacă, uşor uşor, către PSD, PDl sau PNL care-i promite drumuri, iluminat, canalizări şi nu drapelul maghiar. Ăla nu ţine de cald.

    Marko, e la fel de prost ca orice politician Român, nu prea pricepe cauzele şi caută să cânte pe aceeaşi placă ce mergea acum 12 ani. Nu mai funcţionează povestea cu autonomia economică şi alte glume. Că moldovenii n-au pic de autonomie economică, dar, din cauza policienilor locali, au alocaţii bugetare, drumuri naţionale mai asfaltate şi multe lucrări făcute pe bani de la Guvern.

    Marko e la final de carieră. E un Vadim care nu pricepe ce se întâmplă.

  2. Suntem de acord când spui că „Radicalizarea discursului UDMR ţine de o disperare legată de pierderea alegătorilor.”

    Cred că suntem de acord şi când identificăm cauza imediată în incapacitatea conducerii UDMR de a oferi ceva alegătorilor.

    Eu aş face o diferenţă între alegătorul „de rând” şi activitstul de partid. Nu e ceva specific UDMR, e la fel la toate partidele. Alegătorul e minţit frumos, mituit, dus cu zăhărelul. Cei care judecă raţional şi evaluează informat opţiunile sunt puţini. Pentru a manipula alegătorii e nevoie de activişti şi finanţatori la nivel local, iar aceştia cer alte tipuri de beneficii – funcţii, contracte, acces la resurse, status. Pentru cei din urmă UDMR a folosit din plin guvernarea. Acum nu mai are ce să le dea, aşa că apelează la manipularea directă a alegătorului cu placa etnică.

    Nu ştiu dacă va merge, asta e altă discuţie. S-ar putea să ai dreptate când zici că alegătorii pleacă uşor-uşor către alte partide şi să vedem cum UDMR se transformă într-un partid maghiar mai mic şi mai radical, condus de extremişti ca Tokes.

  3. Fiecare pasare pe limba ei piere …

  4. Salve a tutti !…
    Doresc să încep prin a spune că prostia a apărut iar în relaţia româno –maghiară…Din ambele părţi…Hop şi prezidentul maghiar cu traista-n băţ la…autonomie…pardon, în auto-guvernarea Harghita…Măi să fie, ce ţi-e şi cu traducerile astea din engleză!…Trebuia să zici „megye”, Loţi bacsi şi pricepeam mulţi că vii în judeţul Harghita nu în „self- governance”-ul aparţinător de Csikszereda… Dar cine a făcut textuleţul de cerere de acordare a survolului în engleză a ştiut foarte bine ce va să urmeze….adică traducerea ce va inflama cheiul Dâmboviţei…Nenea Solyom a lichidat toate problemele din pustă şi acu’ trece să le rezolve şi-n Ardeal…cu avionul militar…iar MAE maghiar se face că plouă şi că nu ar cunoaşte tratatele internaţionale pe care le-a semnat mai demultişor…iar unuia îi spune “Cer Deschis” în care-s trecute foarte clar modalităţile de survol reciproc cu aeronave militare între România şi Ungaria….e tratat bilateral. Punct. Ar fi fost bine dacă şi majoritatea jurnaliştilor care au bătut apa-n piuă pe marginea refuzului autorităţilor române de acordare a dreptului de survol pentru aeronava militară maghiară ar fi studiat prevederile acestui tratat şi atunci ar fi vorbit în cunoştinţă de cauză… Cam murdărică diversiunea lu nenea Loţi et Co…La fel şi a autorităţii păstorite de neica Băse….Atunci când nu poţi vinde prosperitate vinzi naţionalism de joasă speţă…Îl doare-n cot pe prezidentu maghiar de autonomia secuimii cum mă doare pe mine de sturzul verde pestriţ de Australia…De cealaltă parte, aia românească, Traian cel Mare şi Voinic se dă salvatorul neamului şi cearcă a şuti voturile dezamăgiţilor de Vadim, Becali şi alţi ciocoflenderi cu pretenţii de politicieni de sorginte naţionalistă…Dar, pe de altă parte, cea mai murdară parte a jocului a avut-o UDMR-ul. Au speculat “sărbătoarea maghiarimii de pretutindeni” pentru a arăta pisica pe malurile Dâmboviţei…E mai mult decât evident…Încă o dată, UDMR-ul a vrut să demonstreze că ei au pus coada la prună şi că, dacă nu-s ’mnealor la guvernare, ioi şi vai, apare bau-baul autonomiei…greu la deal fără caşcavalul din Piaţa Victoriei, nu, domnule Marko Bela?…Brusc, acesta a vorbit pe aceeaşi lungime de undă cu Tokes bacsi după ce anul trecut se faultau la gioale pe voturile celor ce trăgeau către UCM…Politica paşilor mărunţi dă roade pentru tovarăşii udemerişti de 20 de ani încoace…Nu vreau a fi suspectat de şovinism şi extremism…Îs născut în Sătmar, ai mei locuiesc pe o stradă cu pondere etnică jumi-juma româno-maghiară ( mai se află şi oareşce alte naţii mai pestriţe gen şvabi ce vorbesc doar maghiara ori ţigani, pardon, rrrrromi…), înţeleg şi vorbesc maghiara destul de bine, îmi place folclorul maghiar şi gastronomia ungurească şi pălinca aia ţapănă…prima fătucă după care mi s-or aprins călcâîiele era unguroaică ş.a.m.d. dar nu pot trece cu vederea faptul că şi Gyuri şi Pista şi Ianoş sunt manipulaţi de “miticii” lor cu o ipotetică revenire la “patria mamă”…Dirty dancing…Şi Loţi bacsi e ofensat!…perche, signore?….A terminat FIDESZ-ul din Ungaria” benzina” instrumentelor politice şi acu dă pe dinafară grija de alţii? Să fim serioşi….La Bucureşti, mucles total de la Trăienel et Co….doar nişte lătrăi de serviciu au catadicsit să arunce oareşce vorbe-n vânt în avida de senzaţional mass medie românească…Coane Trăienele, poate trebuia să-l laşi pe musiu Diaconescu să-şi fi arătat în speţa asta acele „cojones” demonstrate şi la Roma…Dar ‚mnealui merge tiptil că, poate o avea nevoie mai târzior şi de voturile UDMR-iste… prin toamna asta…De, politica e arta compromisului iar Marko şi a lui ceată de-abia aşteaptă un fluierat de chemare la ciolan şi, mintenaş, se îndulceşte tonul…mălaiul, bată-l vina…De-aia e bine ca Marko şi a lui ceată să nu se mai simtă ofensaţi…Citeam recent o frază faină pe blogu lui Eftimie: ”Într-o ţară liberă nimeni nu poate să aibă privilegiul de a nu fi ofensat”. Altfel ar trebui să se simtă şi majoritarii ofensaţi….Că 1848, poate chiar 15 martie, pentru români, mai înseamnă şi altceva….Pornirea honvezilor revoluţionari împotriva moţilor lui Iancu…şi parcă Avram Iancu trezeşte sentimente puternice prin Ardeal…De ce trebuie râcâită lumea la pipota aia sensibilă? Cui prodest? Poate-s răutăcios acuma dar cu sărbătoarea maghiarilor de pretutindeni ar merge o comemorare pentru Ip, Trăsnea, Sărmaş, Huedin … Monumentele … Ei sa sărbătorească iar noi să ne amintim şi să…mucles…că le jignim sentimentele europene…Nu-i bine…Asta-i urmarea şantajului politic pe care capii UDMR l-au făcut ani de zile în politica romanească…Nici o democraţie din lume nu poate accepta folosirea unei comemorări istorice drept pretext şi paravan pentru diseminarea unor mesaje politice extremiste, şoviniste şi iredentiste, condimentate de nenea Solyom Laszlo…Nu de altceva dar mă cruceam alaltăieri că preşedintele statului vecin ( şi prieten, ar trebui…) spunea în „auto-guvernarea Harghita” că „sângele vărsat în 1848 pentru libertate şi autonomie va da roade bune”, uitând că stătea, chiar dacă a sosit cu maşina, pe un pământ care a mustit din plin de sânge românesc!… De ce, oare, nu s-a pus un minuţel şi în locul românilor ?! Din şovinism? Oare crede Loţi bacsi cu adevărat că maghiarii ar fi „superiori”, iar românii „inferiori” şi fără sentimente istorice ? Ce „diplomaţie” iresponsabilă a vorbi el, ca preşedinte al Ungariei despre „sângele vărsat” care „va rodi pentru autonomie”!… Ce vorbeşti, Franz? Nu prea duce drumul ăsta spre Europa….aia pe care o clamăm în cor la Bruxelles cu Oda Bucuriei cu tot… De altfel, referitor la tam-tam-ul refuzului prezidentului maghiar lucrurile sunt foarte simple.. Partea maghiară a fost obraznică în felul in care a formulat cererea (anticipând exact răspunsul dâmboviţean) şi, după cum spuneam, s-au încălcat „un pic” şi nişte protocoale reieşite din tratate internaţionale…Consecinţa? Răspunsul românesc a fost, şi el, unul obraznic. Maghiarofobia există şi ea în România, din păcate şi este speculată- surprise!- de românofobi, of course…. Este de înţeles, poate, în multe sate din Ardealul de Nord, unde amintirile masacrelor din 1940 nu au dispărut încă. Dar oamenii locului nu le dau în cap la unguri. Cred sincer că trecutul trebuie lăsat la nivel de „lecţie învăţată”. Nu-mi place să-l văd sub formă de stafie care să ne bântuie mereu. Paradoxal, cei mai mari anti-maghiari se găsesc printre „regăţeni”, mai ales cei care au văzut unguri doar la televizor. Pe de altă parte, să fim serioşi, nimeni nu a interzis desfăşurarea sărbătorii de 15 martie, chit că se arborau, cu precădere, simboluri care trezesc în românime sentimente nu prea ortodoxe….. Asta e consecinţa conducătorului mult-iubit Ilici care a permis înfiinţarea de partide pe criterii etnice…Chestia asta, partid pe criterii etnice jigneşte însăşi noţiunea de partid, cu ideologia aferentă…Or zice unii că, de, e uniune de partide dar, oare, are ideologia etnie? Separatismul să trăiască şi să le fie buzunarele pline liderilor cu astfel de mentalităţi….Asta-i pohta ce-o pohtesc şi nimic altceva… Cât timp ungurii vor fi reprezentaţi, în principal, de un partid etnic care militează doar pentru interesele lor şi se implică numai secundar la binele ţării, în ansamblu, vor fi priviţi şi trataţi cu suspiciune. Corect ar fi fost să regăsim maghiarii pe la toate partidele şi din interiorul acestora să lupte pentru prosperitatea ţării ceea ce ar duce, implicit, la avantaje pentru comunitatea maghiară. Uniuni culturale pentru păstrarea identităţii etnice? Pot fi înfiinţate cu ghiotura…no problem…Restul sunt cioace şi joc murdar, împreună cu ”miticii” noştri cei de toate zilele…Dumnezeu să-i binecuvânteze pe români şi pe maghiari şi fie ca discordia să nu-şi arate colţii de-acum încolo, aşa cum îi muşcă păcatul pe unii să sugereze….Ălora le-aş sugera altceva…dar nu mă pot exprima liber, chiar dacă blogosfera e liberă de cenzură… Aş încheia citându-l pe Paler care spunea odată, adresându-se cu ştia el mai bine, în scris, către Marko Bela :” Respect dorinţa, absolut firească, a compatrioţilor maghiari de a nu pierde nimic din identitatea pe care au moştenit-o de la părinţii lor, nici limba, nici tradiţiile de care sunt mândri. Înţeleg ca şi sentimentele lor, la fel ca ale mele, ţin de destin. Şi nu vad de ce ele ar fi incompatibile. Convingerea mea e ca patriotismul include, nu exclude…”
    Dixit !
    Să vă(ne) fie bine!
    Una affetuosa stretta di mano a tutti!
    Il Padrino

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s