La colțu' străzii

Ce naiba înseamnă „quality” la presa scrisă?

9 comentarii

Citesc la Petrişor Obae că Jurnalul naţional a pierdut prima poziţie, după vânzări, între ziarele quality, fiind depăşit de Adevărul. Comănescu nuanţează, “Adevărul” preia poziţia de lider al segmentului “altceva-decât-tabloide-sport-şi-gratuite”, deşi în acelaşi enunţ face şi referirea la „quality„. Am citat două surse cât se poate de serioase de analize media şi în general discuţia se plasează cam pe aici.

Acum stau şi mă întreb: lumea asta care vorbeşte serios de quality a citit vreodată Jurnalul Naţional sau Adevărul? Mai ales primul, e un fel de Expres Magazin de pe vremuri, asezonat cu opiniile unor Cristoiu, Stan-laptop, Tucă şi alţi exaltaţi. Nici Adevărul nu-i departe. Mai mult poze decât text, nu înţelegi care-i ştirea şi care-i opinia autorului, atunci când sunt doar ştiri sunt evident preluate de pe fluxurile agenţiilor de presă, practica reportajului e pe moarte, acum prin reportaj se înţelege o ciorbă lungă gen ştirile ProTV, anchetele se limitează la dosare plasate de diversele tabere securiste ce le deţin, mondenul e principalul subiect, urmat de sport şi la mare distanţă găsim, spre exemplu, Europa. Analizele lipsesc cu desăvârşire, sunt înlocuite de articole de opinie ale unor autori care se cred pricepuţi la orice şi mai ales cred că opinia lor ţine loc de surse, de argumente şi de raţiune.

Până la urmă, unde nu începe quality în presa scrisă? E suficient să nu mai fie ţâţe goale pe prima pagină şi gata, a dat calitatea peste noi? Vai, doamne, ce jos ne-au ajuns standardele!

Reclame

9 gânduri despre „Ce naiba înseamnă „quality” la presa scrisă?

  1. Apai e raspunsul la intrebarea ta este extrem de simplu. Asta apropo de insemnarea ta nu foarte veche despre flegmele din presa…

    Segmentul de quality incepe acolo unde se termina tabloidele. Iti dai seama ce distractie trebuie sa fie in zona gri?

  2. Nu de mult un antropolog si studentii lui faceau niste harti de perceptie intr-un sat transilvanean.
    Era clar ca in sat exista o zona numita „tiganime” … dar cand trebuia desenata pe hartie pentru mai toti subiectii „tiganimea” incepa undeva dincolo de casa lor.

    Asa e si cu definirea „presei de quality”, quality fiind doar o eticheta arbitrara 🙂

  3. corecte observaţii monşer.

  4. @primul Pârvan (Andrei): dacă imediat după tabloide începe quality, unde e zona gri, că asta întreb şi eu.

    @al doilea Pârvan (Cristi): de acord, o etichetă. Înţeleg ca cei implicaţi să fie subiectivi, dacă întreb pe la Intact doar n-o să-mi spună din proprie iniţiativă că Jurnalul e în „ţigănie” (urmând metafora din exemplul tău). Dar cei din afară? Etichetele ar trebui să servească unui scop, să aibă un sens, mai ales că e vorba de nişte bani investiţi aici. Pentru asta ar trebui să descrie mai corect realitatea şi să fie stabile în timp.

    @eftimie: te referi la observaţiile mele, nu-i aşa? 😀

  5. Hehehe.Quality toilet paper for hard ppl.
    :mrgreen:

  6. Ovidiu am o veste buna si doua proaste:

    Vestea buna e ca ai dreptate, eticheta serveste drept diferenta specifica, si validarea ei trebuie facuta de cei „din afara” (neimplicati).

    Prima veste proasta e ca obiectivarea nu arata tocmai bine, numarul cumparatorilor/cititorilor „acelui tip de presa” este semnificativ mai mare decat a „acestui tip de presa” iar aceasta debalansare e accentuata de faptul ca dupa ce ca-s putini nu-s nici clari (sa citeasca doar „quality”) nici darnici (sa citeasca mai multe titluri, sau sa cheltuie mai mult pe un ziar)si nici omogeni (sa sustina aceleasi titluri)

    A doua veste proasta e ca a doua (uneori prima) sursa de finantare a ziarelor nu e un sponsor generos care sustine cauze bune ci un vanzator care incearca sa castige atentia potentialilor clienti. Mai mult decat atat advertisingul are si el problemele lui si nu poate face din presa scrisa pe hartie un hobby nesfarsit.

  7. Parcă încep să înţeleg. Pe scurt, dacă dăm o definiţie acceptabilă teoretic pentru „quality” şi ne apucăm fericiţi să măsurăm, tăiem şi numărăm publicul (sau ce s-o mai face la segmentare în ziua de azi), constatăm că cei pe care-i căutăm sunt aşa puţini că nu merită să ne batem capul.

    În pasul doi, am putea să ne aducem aminte că atunci când avem probleme ne agătăm de „presa face serviciu public” şi să ne întrebăm ce-i cu nebunia asta de societate în care sunt aşa puţini „quality people”. Doar că e cam complicat şi nu vrea marketingul – probabil că n-a auzit de chestia cu serviciul public.

    Aşa că în pasul „doi be” tragem pe furiş în jos de criteriile teoretice, ca să corespundă realităţii şi mai măsurăm odată. Am înţeles?

    (recunosc că sunt încăpăţânat şi nu privesc şi din perspectiva cealaltă, „quality” defineşte relativ la medie, nu absolut)

  8. Pingback: Jurnalistii continua sa-si caute identitatea si credibilitatea ca breasla « La colţu’ străzii

  9. Au trecut cinci ani de cand acest articol a fost postat…dar modelul a rămas același! Extrem de trist!

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s