La colțu' străzii

Roşia Montană

Scrie un comentariu

Am remarcat că pe mai multe bloguri au apărut referiri la afacerea Roşia Montana şi proiectul minier de extragere a aurului din zonă. Mai zilele trecute am comentat pe tema asta la Zoso şi am avut un schimb de replici cu Turambar, astăzi văd că Emil Stoica propune nici mai mult nici mai puţin decât un referendum local. Opiniile comentatorilor merg în direcţii diferite, dar am remarcat un lucru comun: toată lumea plasează subiectul în zona industrie vs ecologie, ceea ce mi se pare o greşeală, rezultată dintr-un efort premeditat de manipulare a opiniei publice din partea companiei Gabriel Resources. Înainte de a fi despre industrie şi ecologie, afacerea Roşia Montana e despre dreptul la proprietate, despre legalitate şi despre viziune pe termen lung. Din toate aceste puncte de vedere proiectul minier are greave lacune, iar ideea referendumului este foarte proastă. Primul lucru care trebuie lămurit este chestiunea proprietăţii. Prin metode nu tocmai curate, Gabriel Resources a obţinut dreptul de exploatare a zăcământului din subsol, dar pământul de deasupra e al altora. Indiferent dacă vorbim de case, cimitir, fâneaţă, teren arabil sau pădure, proprietarii au dreptul să decidă dacă vor pe pământul lor gropi, explozii, camioane de mare tonaj, tot ce presupune o exploatare minieră de suprafaţă. O parte din ei au decis că preferă să tranfere dreptul de proprietate către companie. Alţii au refuzat, în ciuda presiunilor puternice exercitate de Gabriel Resources. Numărul este irelavant, dreptul garantat de Constituţie nu poate fi anulat de decizia majorităţii, este unul din principiile fundamentale ale democraţiei noastre, deci referendumul nu este o soluţie. Atât timp cât sunt oameni care doresc să facă altceva cu pământul lor, este datoria statului să le protejeze acest drept.

La limită se poate ajunge la o declarare a proiectului de interes public şi la exproprieri, dar acest lucru este complet inacceptabil atât timp cât vorbim de un proiect privat. Sunt două interese private divergente şi în niciun caz statul nu poate interveni pentru a favoriza unul dintre ele.

Al doilea lucru de lămurit este chestiunea legalităţii. Un proiect de amploarea celui propus de Gabriel Resources are nevoie de numeroase avize şi date primite de la diferite autorităţi, începând cu informaţiile de bază despre zăcământ. Sunt suspiciuni (şi chiar dovezi, vezi spre exemplu şedinţele de Consiliu Local la care angajaţii Gabriel Resources ce sunt şi consilieri au votat în vădit conflict de interese) că numeroşi paşi au fost făcuţi cu complicitatea interesată a unor funcţionari publici. O investigaţie trenează de ani de zile pe la diverse parchete. Lămurirea aspectelor legale ale chestiunii este necesară şi nu ţine de decizii politice, economice sau sociale.

Vorbim apoi de viziunea pe termen lung. Reiau aici ce am scris pe blogul lui Turambar. Roşia Montana: da, e despre economie, dar nu doar despre aur. Dacă ar fi pusă în practică, exploatarea minieră ar produce venituri şi locuri de muncă şi industrie orizontală pe o perioadă de 4-5 ani, maxim, pe urmă ar deveni nerentabilă la standardele actuale stabilite la Bruxelles. S-ar mai putea prelungi câţiva ani, nerespectând standardele de mediu. După aceea, ar rămâne în urmă un dezastru social, economic şi de mediu, un loc în care nu s-ar mai face nimic. În planul de investiţii e prevăzut un mega-proiect de ecologizare, are prevede inclusiv urcarea a mii de tone de piatră şi apă în sus, la deal, 800 de metri şi reîmpăduriri de câteva sute de hectare. E uşor să promiţi când eşti o firmă înregistrată într-un paradis fiscal şi la momentul oportun poţi să dai faliment şi să fugi de responsabilitate. Întrebarea reală nu e cine va extrage aurul, ci dacă vrem cu adevărat să extragem aurul de acolo. Pentru efemerul câştig imediat suntem dispuşi să sacrificăm zona? În practică, dacă se respectă toate regulile europene în materie de minerit, exploatarea pur şi simplu nu e rentabilă. Costul cel mai mare e legat de protecţia mediului şi refacerea zonei. Singura cale să fie cu adevărat rentabilă este să se închidă ochii la unele din standarde. Iar pentru a da un tun, singura cale este minerit intensiv timp de 4-5 ani şi apoi fugit şi lăsat totul baltă. Şi acum vine întrebarea: suntem dispuşi să riscăm acest lucru?

Ei bine, abia la final ajungem la discuţia despre viabilitatea proiectului, discuţie în care intră industrie şi ecologie, şi economic şi social şi dacă vrem putem să facem şi referendum. Doar că între timp trebuie să lămurim al cui e dreptul de proprietate şi cum îl respectăm, dacă proiectul respectă legislaţia, dacă decizia strategică pe termen lung este pentru minerit sau nu.

Reclame

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s