La colțu' străzii

Ştim că telefoanele sunt ascultate. Cum aflăm cine profită?

3 comentarii

O persoană cât de cât informată despre ce se întâmplă în România ar trebui să fie ori foarte naivă ori foarte încrezătoare în oameni ca să nu creadă că sunt ascultate telefoanele (citite emailurile etc.). Sunt câteva fapte simple ce trebuie luate în calcul:

  • se poate. Sistemele există de dinainte de revoluţie, iar tehnologia nouă e accesibilă celor cu suficienţi bani
  • are cine. Oamenii competenţi în domeniu sunt bine-mersi în posturile lor din serviciile de intelligence sau au trecut în firme private
  • e profitabil. Informaţia e un atu decisiv în ziua de azi, asta a devenit un clişeu. Oameni deştepţi transformă informaţia în putere şi în bani

Prima întrebare e cine ascultă. Avem şase servicii, ăştia sigur ascultă. Nu ştim câte organizaţii particulare o fac. A doua întrebare, cea mai importantă, e cine profită.

Două evenimente recente – publicarea legii privind stocarea datelor privind convorbirile si comunicarile telefonice si pe internet şi declaraţiile lui Claudiu Săftoiu – au readus în discuţie problema interceptării telefoanelor. Între timp, după nişte momente de isterie colectivă, ne-am cam lămurit că prima nu are treabă cu ascultarea telefoanelor. Mai mult, se pare că nici nu e aşa utilă, că şi onor europenii de-au inventat-o vor să renunţe la ea. Unde mai pui că datele respective oricum erau reţinute de operatorii de telefonie, din motive comerciale. Mult zgomot pentru nimic.

În schimb, porumbelul scăpat de Săftoiu ne readuce la realitate. Nu e prima dată când fostul consilier prezidenţial scapă din casă, demisia i s-a tras de la o declaraţie conform căreia SIE ar asculta prin România, lucru interzis de lege. Se pare că mai nou ar exista şi dovezi indicii în acest sens, lucru ţinut, evident, la secret. În timp ce Iliescu şi Băsescu fac pe neştiutorii, un alt fost preşedinte, Constantinescu, recunoaşte că ar fi aflat şi el unele informaţii de la serviciile ce l-au şi învins la un moment dat.

E limpede că şeful statului, oricine ar fi el, primeşte cel puţin o parte din aceste informaţii şi este principalul beneficiar. Cu siguranţă unele informaţii se duc la comisiile de specialitate din Parlament, altele la Guvern. Nu ştim cine cât primeşte, dar consemnul de tăcere e un semn clar că toţi profită. În această Românie a antreprenoriatului gri (când nu e negru), nu m-ar mira ca în interiorul celor şase servicii să fie adevăraţi brokeri de informaţie care distribuie la un preţ adecvat către orice grup plăteşte.

Despre ce informaţie vorbim? Spre exemplu, Băsescu vrea să ştie ce au vorbit Geoană şi Iliescu, Constantinescu ştia cum e cu nevasta ambasadorului. Mă rog, problema lor, cam voyeurişti după părerea mea, oricum pentru lucrurile astea s-au inventat „sursele” şi se afla cu siguranţă a doua zi din ziare şi, mai nou, bloguri (că altfel pentru ce altceva ar fi fost relocaţi din dispozitiv şi sunt menţinuţi răspândaci profesionişti gen Bubble, Bădin, Şuţu, Andronic şi alţii?). Ar mai fi şi chestiunea şantajului, ne-am adaptat la tehnologie, nu mai merge cu scrisorica, ci cu interceptarea. Nu încerc să minimizez problema, mi se pare grav că în continuare se pot lua decizii politice prin şantajarea decidenţilor, dar eu cred că aici trebuie să lucrăm în primul rând la selecţia politică. Cum facem să nu mai avem decidenţi şantajabili e o altă poveste, lungă.

Am ajuns în sfârşit la punctul nevralgic: informaţia de afaceri. Să zicem că Băsescu vrea să ştie ce a vorbit Geoană şi dă ordin la SIE să se afle. Băiatul cu ochi albaştri aflat la post notează conştiincios tot ce zice prostă… Preşedintele Senatului. Dar ce face el când Geoană se mai odihneşte şi nu vorbeşte la telefon? Dacă din greşeală apasă un buton şi în cască îi răsună vocea vreunui manager de firmă medie sau mare aflat şi întâmplător află şi nişte informaţii ce i-ar prinde binei concurenţei? Să vezi dilemă morală la securistul nostru: să uite tot, să scoată un ban din asta? Păi dacă şefii profită, el de ce n-ar face-o? Iar aici am luat în calcul doar cazul că a ascultat din greşeală, nu la ordin.

Acum să ne uităm la marii afacerişti români – nu, nu doar cei din top 300, aceia sunt cei mai vanitoşi, cei care vor să iasă în faţă, ne uităm şi la cei ce stau mai ascunşi. Vom descoperi – cu surprindere? – că între marii oameni de succes ai României găsim destui din cei ce au lucrat înainte de ’89 în comerţul exterior, în diplomaţie, în linia a doua a partidului, în posturi de tip „director adjunct cu propaganda” în întreprinderile de stat, în locuri în care veneau mai des în contact cu străinii. Adică cei în a căror descriere a postului intrau şi un număr variabil de trese.

Cum ieşim din asta? Ne place sau nu, Parlamentul şi Justiţia trebuie să ne ajute. Nu mă aştept să avem vreodată Preşedintele sau Primul-Ministru care să renunţe de bună voie la avantajele informaţiei pentru a tulbura cuibul securiştilor ascultători (de telefoane). Dar vom avea vreodată masa critică de parlamentari şi judecători care să ia problema la puricat şi să facă lumină? Ce credeţi?

Reclame

3 gânduri despre „Ştim că telefoanele sunt ascultate. Cum aflăm cine profită?

  1. Spui ca „ar exista şi dovezi în acest sens”, si bagi un link catre un articol care practic spune ca notiunea de comunicatie nu e definita clar in lege.

    As vrea sa te intreb daca faci chestia asta pe bani, si daca da, cat costa. Sau poate trebuie tinut secret.

  2. Hm, să ştii că ai dreptate, „dovezi” e prea mult spus, în raportul respectiv sunt doar indicii că „serviciile ascultă”. Voi reformula.

    Dacă vrei să mă plăteşti, putem negocia. Sau nu, mai bine nu, că e ceva dubios aici, cum naiba din tot articolul te-ai găsit să aperi tocmai serviciile? Chiar crezi că indivizii nu abuzează de aparatura din dotare? Zic „indivizi” ca termen generic, nu e peiorativ, n-aş vrea să te jignesc în caz că, ştii tu… 😉

  3. Atunci cand apar comentarii de genul celui lasat de treebeard, daca am scris bine, inseamna ca ceea ce se scrie aici incepe sa conteze.

    E interesant ca toti treebeard-ii care isi pierd vremea sa combata pe forumurile ziarelor sau pe bloguri au acelasi tip de argumente.

    Fireste, multi dintre ei fiind in simbrie, atat pot concepe: ca nu exista convingeri pur si simplu, ci doar convingeri platite.
    Parerea mea.

Spune-ţi părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s