Parandărăt prin mila Domnului

Acesta este o poveste adevărată culeasă dintr-o comună din România, nu săracă, nici foarte bogată, dar mai înstărită. Preotul ortodox din sat a început lucrările la o biserică nouă, susţinut de locuitori, aproape toţi credincioşi ortodocşi: biserica veche nu era încăpătoare, se făcea igrasie, în satul vecin aveau biserică mai mare, deşi erau mai săraci, un amestec de pragmatism şi nevoie de fală. Edificat asupra susţinerii marii majorităţi a locuitorilor, primarul a propus şi Consiliul Local a aprobat ca lucrarea să fie susţinută şi din – mai bine spus mai ales – din bugetul local; ba chiar şi-a folosit influenţa în partid pentru a determina o alocare de fonduri de la Consiliul Judeţean. Până aici toate bune, banii lor, fac ce vor cu ei, chiar dacă putem să discutăm despre etica susţinerii din bani publici a unei entităţi private. Însă problemele abia încep.

Bisericii i-au fost donaţi banii pentru a achiziţiona lucrări de construcţie. Însă banii alocaţi, de la Consiliul Local şi cel Judeţean, spun cârcotaşii, au fost cu mult peste cât ar fi trebuit să coste lucrările. Firma selectată de Biserică să execute lucrările, printr-un procedeu numai de Domnul şi de vreo câţiva preoţi ştiut, este a unui client cunoscut al partidului primarului. Iar o bună parte din bani, ce era peste valoarea lucrărilor, s-a întors la partid, la primar şi la cei câţiva preoţi – parandărăt în toată regula, dar prin mila Domnului.

Biserica s-a ridicat, ceea ce mulţumeşte preotul din localitate şi îi mulţumeşte pe enoriaşi; cum aceştia sunt toţi votanţi, primarul tocmai s-a aşezat în pole-position în cursa pentru un nou mandat. Patronul firmei a făcut profit mai mare decât la o lucrare obişnuită, muncitorii şi-au luat salariile. Nişte politicieni şi preoţi s-au îmbogăţit puţin. Iar partidul se pregăteşte intens de alegeri, adunând bani. Win-win? Nici vorbă, să nu uităm de unde am plecat: sunt bani publici cei care au intrat în profit umflat al firmei, în buzunarele preoţilor şi politicienilor şi în visteria partidului.

Vin alegerile locale, e foame mare, cum să verific aşa maşinaţiune? Juridic, donaţia e în regulă. Motivaţia e cât se poate de democratică: vox populi, plătitorii de taxe au vrut lăcaş de cult. Iar Biserica nu este supusă auditului public şi în general niciunui fel de verificare fiscală. E teritoriul ideal pentru corupţie, căci porunca a opta nu pare a avea mare rezonanţă în mintea unora dintre preoţi şi a prietenilor lor din politică.