… scrie pe un tricou purtat de CRBL, dar despre asta spre sfârşitul articolului.
Până atunci, vă invit să priviţi această imagine fabuloasă din 1991, Parlamentul României.
Priviţi contrastele ce răzbat pe mai multe planuri. Te loveşte antiteza dintre eleganţa lui Ion Raţiu şi barbaria hoardelor de mineri ajunşi până în Parlamentul ţării.
Era un moment extrem de tensionant, incomparabil peste agitația de azi și insuportabil inclusiv olfactiv: a se vedea persoana din stânga-jos care se ţine de nas într-un mod preţioso-superior, departe de eleganţa împăciuitoare a celui de la tribună.
Priviţi jocul mâinilor: în planul secund, un trepăduş cu cravată (cel mai probabil fost nomenclaturist) stă cu mâinile în sân deasupra unui Ion Raţiu calm şi cu mâinile larg deschise. Priviţi cum domină scena inclusiv pe sălbaticii reprezentanţi ai “oamenilor muncii” care rămân hipnotizaţi de atitudinea lui – a se observa perplexitatea respectuoasă cu care îl privesc minerul din stânga care se scarpină în cap şi amărâtul în trening din dreapta.
Ion Raţiu a fost un adevărat lider, “cel mai bun preşedinte pe care nu l-am avut”, pentru cei cu regretul cum că n-am fi avut un Havel. Am avut mai mult decât atât dar s-a întâmplat sovieticul Ion Iliescu şi clica sa, inclusiv de mineri manipulaţi; pe care mineri Ion Raţiu i-a tratat deschis, cu prestanţă şi fără să se ţină de nas, fiindcă acestui român chiar i-a păsat de românii lui, fiind un patriot autentic, născut şi crescut într-o familie de patrioţi români.
Familia Raţiu are o poveste de câteva secole într-un Ardeal în care românii erau interzişi sau cel mult toleraţi în oraşele transilvane. După mai multe consfiscări, dezproprieri şi învoiri de la doi regi unguri, li se permite dreptul de a locui în Turda, unde în ciuda şicanelor din partea autorităţilor maghiare, familia Raţiu ctitoreşte în 1839 Biserica Răţeştilor. În această biserică este botezat Ion Raţiu în 1917.
Ar fi fost un preşedinte cu studii economice la Universitatea Cambridge, fost delegat în Guvernul României de la 1940 şi apoi spirit antreprenorial de succes, cu afaceri în transportul maritim şi în domeniul imobiliar din Marea Britanie. Un român care n-a ezitat să protesteze faţă de vizita lui Ceauşescu în Regatul Unit, legându-se cu lanţuri în faţa hotelului unde era cazat dictatorul comunist. Asta apropo de civism și de recentele mișcări de protest din acest ianurie tumultos.
Nu voi face istorie contrafactuală, dar nu pot să nu mă gândesc cu ce idei ar fi fost guvernată România unui astfel de preşedinte. Doar un exemplu de înţelegere a nevoilor: pe când la Bucureşti încă se mai căutau terorişti, Ion Raţiu organiza la Londra campania “Eliberaţi fonduri pentru România” facilitând convoaie de camioane să distribuie ajutoare umanitare în haosul post-Revoluţie. Punea umărul să ajute în timp ce pierdea alegeri şi era tratat cu meschinăria faimoasă cum că “n-a mâncat salam cu soia”.
N-a fost să fie. Însă meschinăria nu s-a oprit aici. A murit la Londra în 17 ianuarie 2000 şi a cerut să fie înmormântat alături de străbunici în curtea bisericii clădite de familia sa în Turda, locul unde fusese botezat ca greco-catolic.
Nici măcar această ultimă dorinţă nu i-a putut fi îndeplinită din nişte stupide orgolii religioase, biserica fiind consfiscată în 1948 de comunişti, care au lăsat-o ortodocşilor. Ca reparaţie târzie, frontispiciul în care erau numiţi ctitorii lăcaşului e restaurat după pisania originală abia în 2011, cu aprobarea mitropolitului Andrei Andreicuţ (dovedit colaborator al Securităţii). Insa biserica nu a fost retrocedata nici acum, fiind in posesia acelorasi popi ortodocşi care n-au permis ultima dorinta a lui Ion Ratiu, slujba de înmormântare ţinându-se în afara bisericii ctitorite de familia sa, în stradă, într-un ger cumplit.
Azi se împlinesc 12 ani de la plecarea sa.
Un pic de speranţă. “Că vine soare după ploi”
Poate că era cu 20 de ani înainea vremurilor, poate că cultura pop e prima care rescrie istoria recentă, dar uite cum Ion Raţiu revine în prezent, într-un videoclip despre români de-al lui CRBL, un gen de “hip-pop” prea comercial pentru gusturile mele dar nu asta e ideea. Clipul preia faimoasa declaraţie a lui Ion Raţiu: “Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine“. Două inserţii ale acestei declaraţii într-o melodie a unui popstar local valorează mai mult decât sute de ore de educaţie civică predate plictisit la şcoală.
CRBL cântă purtând un tricou inscripţionat “In memoriam Ion Raţiu” iar cei din jur se autoproclamă “Generaţia cu Papion” într-o explozie de papioane şi de culori. Şi de speranţă (burtica pictată a gravidei din clip), în ciuda sau poate în virtutea mesajului satiric. E aşa cool că Ion Raţiu e cool! Ca să vedeţi cum un mesaj puternic răzbate generaţii.

Imi aduc aminte de Parazitii si a lor instigare la cultura. Am crezut mereu ca-i minunat sa vorbesti tinerilor prin idolii lor. Educatia in ziua de azi nu se mai poate face eficient la scoala, poate ca niciodata nu s-a facut prea eficient. Educatia se face in ritmul generatiei si cu pildele generatiei care trebuie s-o receptioneze. Eu insumi am invatat mai multa geografie jucandu-ma pe PC decat invatand la scoala. Se poate invata istorie e drept nu istoria romanilor ci a americanilor jucandu-te pe calculator.
Educatia alternativa a devenit importanta si e singura cale. Liderii generatiilor pop, emo hip-hop sau cum s-or mai numi curentele muzicale pot daca vor sa faca asta.
Bravo CRBL! Bravo Parazitii! La mai multe la mai multi!
Mie imi pare rau ca rockul romanesc antisistem a ramas blocat in gloria anilor ’80 – ’90. Asa cum inainte (in anii ’70-’80) cantau antisistem doar “haiducii” folk. Antisistem se canta azi (si de fapt de prin ’98 incoace) numai prin piesele hiphop. Asadar astept niste punkeri romani tineri si de calitate. Probabil ca sunt inca prin generala.
frumos scris, dar celebra declaratie a lui Ratiu e de fapt a lui Voltaire (si lui Churchill i-a fost atribuita).
Rezistenta a existat mereu, inclusiv in muzica, dar au fost catalagati extremisti si marginalizati, “neutralizati” prin metode “specifice”:
http://youtu.be/dg9eP_0-esw
http://youtu.be/PBFPUczzzu8
http://youtu.be/EhJXmik6wkI
Parazitii si CRBL sunt tolerati tocmai pentru ca sunt inofensivi. Toti ii asculta, nimeni nu ii urmeaza… Ti se spune “cetatene” dar esti doar un robot.