In anul 1983 a fost infiintata Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare cunoscuta ca si Comisa Brundland (World Comission for Environment and Development-WCED) avand ca scop reducerea impactului cresterii economice asupra mediului inconjurator. Adica niste “creiere luminate” au realizat ca daca se va continua in acest ritm fara sa se tina seama de pagubele produse mediului mai devreme sau mai tarziu s-ar putea ca aceasta lume minunata sa nu mai existe. Atunci s-au gandit ei ca este cazul sa ne dezvoltam cu cap, adica se ne dezoltam durabil/sustenabil. Raportul “Our common future” dat publicitatii in 1987 defineste coordonatele dezvoltarii durabile: Dezvoltarea durabilă este aceea dezvoltare ce satisface nevoile prezentului fără a compromite abilitatea generaţiilor viitoare de a satisface propiile lor nevoi.
Fapte: 1. Ce face Romania? Se dezvolta durabil. Cum?
Avand in vedere ca in ultimile zile opinia publica este suspusa unui atac mediatic ce transmite ca o banda stricata mesajul dezvoltarii durabile, consider ca o improspatare a memoriei se impune deoarece nimeni nu mai vorebste despre esenta proiectului propus de RMGC
Dezvoltare durabila propusa de statul roman si RMGC:
- Dinamitarea a 4 munti: Carnic, Cetate, Orlea si Jig.
- Demolarea tuturor constructiilor din zona: case, cimitire, biserici,etc . Adica raderea urmei umane.
- Crearea unui iaz de decantare a cianurilor in Valea Cornei pe o zona de 600 de hectare.
Deci in Romania,
- Dezvoltare durabila= dinamitare
- Dezvoltare durabila= demolare
- Dezvoltare durabila= iaz decantare cianuri
Dupa ce am mai invatat o fila in procesele de dezvoltare sa mergem mai departe:
Fapte 2: Localitate saracita de catre institutile statului roman
Odata cu acordarea certificatului de descarcare de sarcina arheologica pentru masivul Carnic, disputa publica intre sustinatorii proiectului si cei care sunt impotriva a devenit tot mai evidenta. Sustinatorii proiectului aduc mereu ca argument isteric crearea locurilor de munca in zona Rosiei Montane , RMGC fiind “singura firma care a facut ceva pentru o populatia saraca”. Nici un sustinator fanatic nu spune nimic despre faptul ca orice activitate generatoare de venituri in Rosia Montana a fost interzisa prin lege de catre Consiliul Local prin cele doua planuri de urbanism ce declarau Rosia Montana zona monidustriala. Adica, tradus pentru toti neinformatii care au pus botul la vrajeala: da, singura firma caruia I s-a permis sa intre in Rosia Montana a fost RMGC. Restul au primit interdictie cu acordul statului roman. Apropo’s la data de 24 mai Tribunalul Alba anulat aceste doua planuri de urbanism ce declarau zona monoindustriala. Domnul Kelemen Humor a explicat cumva cum se vor impaca activitatile alternative generatoare de venituri cu acordarea certificatului de descarcare de sarcina arheologica?
FAPTE 3: Cumpararea media aka “publicitate”
In anii de liceu, cand am facut niste cursuri de presa, profesorii de acolo m-au invatat ca presa reprezinta “ cainele de paza al societatii”, “ fiind a patra putere in stat”, “putere care vegheaza la abuzurile institutiilor statului”, “rol de informare obiectiva”, bla. Nu zau? De ceva vreme spatial media romanesc este poluat de o reclama care propopvaduieste salvarea Rosiei Montane prin dinamitarea muntilor.
Adica tu, presa care esti cainele de paza al societatii romanesti, accepti sa fii mijlocul de informare al unui investitor ce doreste dinamitarea unor munti doar pentru ca s-a oferit sa iti cumpere spatial de publicitate. Presa draga nu incalca nici un cod etic, deontologic??
O concluzie de bun simt ar fi:
Oricand are chef puterea acestui stat sa dezvolte prin dinamitarea mediului inconjurator este liber sa o faca, pentru ca “la noi merge si asa”.
Înainte chiar de a ajunge la discuţii despre proiect, eu văd trei probleme mari la RMGC:
1. Proprietate
Mai sunt destui proprietari de terenuri în zona ce urmează a fi afectată ce nu doresc să renunţe la agricultură şi să vândă. E dreptul lor, garantat de Constituţie. Compania mizează pe presiuni sau, în ultimă instanţă, pe exproprieri în interes public. Dar sunt două interese private contrare, ce ar trebui să fie egale în ochii statului. Mai mult, rolul statului este să balanseze dezechilibrul de putere şi să reacţioneze atunci când cel mai tare (compania) abuzează şi îl ameninţă pe cel mai slab (micul proprietar). Atât timp cât există proprietari ce nu vor să plece de pe locul lor, nu ar trebui să existe exploatare, în numele unor principii cu mult mai valoroase decât tot aurul din lume.
2. Legalitate
Întregul proiect este însoţit de un lanţ de acţiuni la marginea legii, începând cu obţinerea documentelor privind prospecţiunea, continuând cu asocierea cu firma de stat, un lung şir de decizii ale consiliului local în incompatibilitate (membrii acestuia sau familiile lor angajaţi ai companiei), obţinerea într-o manieră să-i zicem netransparentă a numeroase avize şi aşa mai departe. Sunt şi acum investigaţii ale procuraturii vechi de 5-6 ani plimbate printre birouri şi niciodată finalizate.
3. Încredere
Exploatare presupune dinamitarea celor patru munţi, decantarea rocii în iazul dintre ei şi extragerea aurului. La final, compania promite “re-ecologizarea zonei”. Puţină lume a urmărit ce înseamnă asta. Conform proiectului, ar urma:
- să transporte din vale nişte tone de pământ ca să acopere trei dintre cratere; deasupra vor aduce sol (nu se spune de unde) pe care vor planta (sute? mii? nu se spune câţi) copaci
- să transporte din vale nişte tone de apă ca să facă din al patru crater un lac
Lucrurile s-ar face pe rând, adică un munte o dată, refacerea lui, al doilea munte etc.
Au la centrul de informare şi o machetă frumoasă cu care arată nebunia asta. Nu ştiu dacă se poate; nu ştiu nici măcar dacă poporul chinez ar fi în stare să o facă. Dar pot să îmi dau seama că vorbim de costuri uriaşe. Pot să am încredere că vor face ce au promis?
Hai să vedem şi varianta alternativă: timp de 5-6 ani compania ar exploata în ritm susţinut, fără să ţină cont de nicio normă de mediu, fără să aibă grija normelor, toţi munţii în acelaşi timp. Autorităţile române vor asista o vreme pasive, apoi pentru că se vor agita organizaţii civile vor începe anchete fără sfârşit. Astfel este exploatat grosul minereului şi apoi compania anunţă cu regret falimentul, că nu mai are ce face, renunţă la tot şi pleacă. Vom constata că nici redevenţele nu le-a plătit şi că nu ai pe cine să tragi la răspundere: prinde căsuţa poştală, scoate-i ochii. Garanţia – câteva zeci de milioane – este mizilic faţă de dezastrul propus.
Suntem în România. Ce variantă are mai multe şanse de punere în practică, cea idilică sau tunul? Având în vedere antecedentele, ar trebui să aibă statul încredere în promisiunile unei companii anonime? Întrebări retorice.
Până nu se rezolvă cumva aceste probleme de principiu, cred că nici n-ar trebui să vorbim de beneficii economice, mediu, arheologie etc. Pur şi simplu nu ar trebui să avem un proiect cu astfel de probleme.
like: pur si simplu nu ar trebui sa avem un proiect cu astfel de probleme. Insa il avem si la cum arata lucrurile il vom avea si in continuare:
Propietatea si legalitatea- se mizeaza pe faptul ca toti locuitorii din zona vor vinde si vor pleca. An de an, numarul celor care au ramas de necumparat s-a micsorat iar atmosfera din rosia montana nu este tocmai una in care iti doresti sa locuiesti. Presiunile depuse asupra lor sunt destul de mari, deoarece cei de la RMGC considera ca toata lumea “asteapta pretul cel mai mare”. Rolul statului este sa balanseze dezechilibrul de putere…rol din punct de vedere teoretic…in practica rolul statului aici este inexistent (daca avea vreun rol, acest proiect nu exista decat in fanteziile unora). Insa se poate spune ca rolul statului este de complice la o afacere dubioasa.
Respect celor ce rezista!
Pingback: Basescu sustine proiectul Rosia Montana « epolitikon
Pingback: Cât mai e participaţia statului la proiectul Roşia Montana? | La colţu' străzii
Pingback: Alianţa PDL-PSD netezeşte Parlament drumul către expropieri la Roşia Montana | La colţu' străzii
Pingback: Proiectul Roșia Montană și-a găsit un nou avocat în guvern – ministrul economiei | La colţu' străzii