Preşedintele Băsescu şi PDL au executat rapid remanierea guvernamentală promisă încă de acum o lună. 1 septembrie a zis Preşedintele, fix la 1 septembrie a început discuţia şi a durat doar două zile. Ieri a fost o decizie formală în partid, azi noii miniştri îşi încep lucrul. Schimbările sunt şase:

  • Economie: Ioan Arition (Senator PDL de Sibiu) în locul lui Adriean Videanu
  • Transporturi: Anca Boagiu (Senator PDL de Bucureşti) în locul lui Radu Berceanu
  • Finanţe: Gheorghe Ialomiţianu (Deputat PDL de Braşov) în locul lui Sebastian Vlădescu
  • Muncă: Ioan-Nelu Botiş (Deputat PDL de Timiş) în locul lui Mihai Şeitan
  • Comunicaţii: Valerian Vreme (Deputat PDL de Bacău) în locul lui Gabriel Sandu
  • Agricultură: Valeriu Tabără (Deputat PDL de Timiş) în locul lui Mihail Dumitru

Prin această schimbare, fără să o spună explicit, PDL îşi asumă în tăcere şi eşecul politicilor în domeniul economiei. Este punctul cel mai slab al guvernelor conduse de domnul Boc şi eşecul este cu atât mai usturător cu cât au activat aici oameni din prima linie a partidului ca domnii Videanu şi Berceanu. Tot aici intră şi eşecul politicilor de echilibrare bugetară, asumată prin demiterea miniştrilor de la Finanţe şi Muncă.

Remanierea miniştrilor cu rezultate slabe era necesară, dar în sine nu rezolvă problema de fond. Ceea ce lipseşte actualei guvernări este un program credibil, care să includă o strategie şi o execuţie eficientă a strategiei. Deocamdată guvernul în ansamblu are o criză de viziune şi nu cred că vine doar de la mediocritatea contabilicească a fostului ministru Vlădescu. Pentru o reală schimbare a politicilor guvernamentale, înlocuirea domnului Boc ar fi fost o soluţie mult mai bună, însă complicaţiile politice ale acestei mişcări sunt foarte mari. E posibil ca apropiata moţiune de cenzură de care vorbeşte Opoziţia să simplifice lucrurile. Până atunci, rămâne să vedem dacă noua garnitură de miniştri va reuşi să facă mai mult decât să noteze cu grijă indicaţiile FMI.

În acelaşi timp, PDL îşi asumă mult mai pregnant politic guvernarea. Cei trei miniştri aduşi ca specialişti din afara partidului în domenii cheie – domnii Vlădescu, Şeitan şi Dumitru – pleacă după doar şase luni înlocuiţi de oameni de partid. Fiecare din ei pleacă cu rezultate mediocre, iar primii doi foarte impopulari. Dacă de la domnul Vlădescu nu aşteptam nimic bun, domnii Şeitan şi Dumitru sunt dezamăgiri ale actualei guvernări. Eşecul lor confirmă încă o dată ceea ce spuneam atunci când îi comparam pe miniştrii Miclea şi Udrea, că guvernarea este pentru politicieni.

Este interesant că toţi cei şase noi miniştri, deşi au vechime în politică, au o notorietate scăzută. “Cine sunt necunoscuţii ăştia?” a fost prima întrebare a “analiştilor”, însemnând în traducere neaoşă că sunt nişte oameni care nu prea vorbesc la televizor. Lăsând la o parte fetişul vizual al naţiei, să remarcăm că toţi cei şase vin din reţeaua tăcută de relaţii în teritoriu a PDL (doar domnul Tabără şi doamna Boagiu au fost mai vizibili, prin prisma funcţiilor deţinute anterior în guverne). Ca şi PSD, democrat-liberalii şi-au construit cu atenţie organizaţiile locale, pe acelaşi model medieval consacrat la baronilor şi baronaşilor. Spre deosebire însă de social-democraţi, care şi-au plimbat mazării şi vanghelii pe la televizor, PDL a avut grijă să păstreze aparenţele şi să ţină în planul doi pleiada de lideri locali.

Asistăm acum la o schimbare semnificativă în politica de cadre a partidului de guvernământ. Sunt aduşi în prim-planul reflectoarelor, în poziţii cheie, oameni importanţi în reţeaua de partid, dar fără notorietate. Sunt aici trei scenarii posibile, de la cel optimist la cel pesimist, trecând prin cel neutru.

Scenariul optimist este că partidul simte că greul a trecut. Se pregăteşte pentru o uşoară revenire economică, nu pentru că ar fi avut ei, politic, cine ştie ce rezultate, ci pentru că economia globală se redresează. PDL doreşte să capitalizeze politic această ascensiune pregătind în acelaşi timp candidaţii pentru alegerile din 2012. Din păcate e scenariul cel mai puţin probabil.

Scenariul neutru este că asistăm la un episod al luptei internă din PDL. “Reformiştii” au pierdut (încă) o bătălie şi au făcut pasul înapoi, lăsând garda veche la conducere, dar în acelaşi timp obligând “conservatorii” să îşi asume guvernarea, cu posibilul ei eşec. Nu vom asista la o schimbare semnificativă în politicile guvernamentale, ci doar la aceeaşi lentoare cu care ne-am obişnuit. În partid, lupta va continua. Este scenariul cel mai inspid, dar şi cel mai probabil.

În fine, scenariul negativ, este că PDL se pregăteşte pentru un ultim tun, o ultimă împărţire a prăzii. Partidul simte aproape sfârşitul guvernării, a pierdut controlul asupra unui număr suficient de mare de parlamentari încât moţiunea de cenzură să fie o ameninţare serioasă. Au fost aduşi în funcţii cheie oameni din structura de interese a clientelei politice, care în cele câteva luni pe care le mai au vor avea grijă să direcţioneze orice resurse ar mai fi rămas către oamenii lor.