PSD a propus ceea ce strategii partidului numesc un “plan de măsuri alternative” la planul de austeritate al guvernului. Principalul avantaj al documentului este că există, adică avem la îndemână şi o altă propunere decât cea a puterii. Principalul dezavantaj este lipsa substanţei propunerilor, care rămân foarte generale, cu puţine propuneri concrete şi fără niciun fel de cifre.
Dând la o parte balastul de demagogie şi bla-bla (mai mult de jumătate din document e dedicat răfuielii politice cu domnul Băsescu), programul PSD, pe care îl anexez (l-am primit pe mail, dar înainte de asta l-am văzut şi la pesurse.ro), se concentrează pe două elemente: creşterea taxelor şi creşterea capacităţii statului de a oferi asistenţă socială şi de a interveni în economie. Remarcabil pentru un partid aflat de ceva vreme în derivă ideologică, este un program social-democrat. Din nefericire pentru un partid care aspiră la a guverna, lipsesc elementele care să transforme ideile în acţiune, adică identificarea resurselor şi măcar calcule generale de prognoză bugetară.
PSD ascunde cu grijă ideea centrală – creşterea taxelor – sub termenul de „abordare diferenţiată”. Social-democraţii propun revenirea la impozitarea diferenţiată (două cote de impozit pe venit, 12% şi 25%, dar şi un impozit pe profit de 16%; lipsesc multe detalii aici) şi TVA diferenţiat (mai mic pentru produse de necesitate; mai mare pentru produse de lux; iar lipsesc detalii). Suntem uşor pe teritoriu speculativ, atât timp cât nu ştim plafoanele; dar cunoscând opiniile PSD, cred că nu ne hazardăm spunând că în practică ar însemna o creştere însemnată de taxe.
Se adaugă ale suprataxări dragi socialiştilor de pretutindeni: taxă de solidaritate pentru bănci, supraimpozitarea speculaţiilor la bursă (nu, pentru PSD nu sunt tranzacţii, sunt speculaţii, sesizaţi nuanţa); redevenţe; accize pe masă lemnoasă exportată.
PSD propune şi unele subvenţii sau scăderi ale contribuţiilor, majoritatea îndreptându-se aşa cum spuneam către asistenţa socială: subvenţii şi facilităţi diverse pentru crearea locurilor de muncă; subvenţii în agricultură, cu precădere bioagricultură; reduceri de TVA şi subvenţii pentru energie verde (nb. o idee de stânga modernă ignorată până acum de PSD). Se adaugă creşterea semnificativă a pensiei prin creşterea punctului de pensie la 45% din salariul mediu (aici social-democraţii păstrează propunerea anterioară), precum şi a tuturor ajutoarelor şi programelor sociale actuale.
Pe termen lung şi doar declarativ, PSD propune o sumedenie de programe prin care statul să intervină în economie, stimulând diverse domenii sau activităţi. Nu lipsesc şi propuneri foarte bune de creştere a transparenţei şi eficienţei administraţiei, dar, din nou, sunt simple declaraţii de intenţii, fără substanţă; probabil că oricine ar fi de acord că sunt bune, ba chiar multe dintre ele le găsim şi în declaraţiile la fel de goale ale guvernanţilor.
Aşa cum spuneam în notele de acum câteva zile, să nu uităm ideea centrală: statul cheltuie mai mulţi bani decât are; cuvântul cheie este acum: pensiile, salariile, ajutoarele, facturile, toate trebuie plătite mâine, nu peste şase luni sau cinci ani. De aceea nu funcţionează creşterea veniturilor prin investiţii deştepte care dau randament peste o vreme. Guvernului îi trebuie o soluţie de echilibrare bugetară pe termen scurt.
Tocmai aici nu ne lămureşte PSD cum rezolvă problema. În primul rând că nu avem o minimă prognoză a ce înseamnă veniturile suplimentare şi cheltuielile suplimentare. Apoi, la prima vedere, costurile cu asistenţa socială, subvenţii şi diverse alte programe de intervenţie în economie par cu mult mai mari decât veniturile suplimentare din creşterea taxelor.
Atât principial cât şi încercând să evaluez unde ne duce, prefer de departe planul guvernamental celui social-democrat (din păcate pe principiul răul cel mai mic). Dar măcar PSD a încercat. Aştept să văd dacă PNL e în stare să producă altceva decât isteriile domnului Antonescu şi filozofările domnului Patriciu.

Cred ca ma angajey sa le fac astora, indiferent de partid calculele. Dar nu-i intereseaya, pe niciunul.
Desigur. Orice document bazat pe cifre consistente intre ele ar fi MULT mai putin atractiv. Ori rostul acestor documente este sa atraga simpatii. Nici macar publicul mai pretentios n-ar aprecia un asemenea document, ci ar ajunge la concluzia ca “astia nu sunt in stare de nimic”. Pentru ca asteptarile noastre sunt sensibil mai mari decat posibilitatile reale.
Ideea articolului e cea obisnuita, “Base e bun, ailalti sint prosti, de-aia l-am votat”. Evident ca lipsa de cifre in partea guvernamentala n-are relevanta, important e ca PSD-ul n-are cifre si de-aia e prost, qed.
P.S. Pariu ca orice ar produce PNL-ul tot “programul” guvernamental va fi mai bun. Programul ala “luam de la pulime ca sa avem si noi niste amarite de milioane de euro pentru zile negre”.
misto a fost azi cu irealitatea si a3. au dat pe burtiere galbene pe news etc “2 demonstranti au avut nevoie de ajutor medical!!” cred ca se rugau sa faca un tataie un infarct ceva dar zeii ratingului au fost nemilosi astazi cu ei,la ora 13 nu mai era picior de pensionar prin piete
@Dorel: programul guvernamental are cifre (chiar multe); nu le-a citit Base la TV, dar daca citesti proiectul de scrisoare de intentie care circula online, o sa vezi acolo mai multe cifre decat poti duce…
sper sa ma insel dar pozitionarea clara pe impozit pe salarii (inteleg ca si TVA) diferentiat si includerea in obiective de stanga a unor solutii care tine cont de fenomene reale (Ex: stimularea locurilor de munca prin reducerea CAS-ului, renuntarea la imp minim, incurajarea IMM-urilor la primul angajat pt un salariu modic etc) ma tem ca prefigureaza 2012 (cel tarziu).
PS: PNL zici? organizatia asta isi propune ceva pentru viitor? nu s-a reprofilat deja in incasatorul universal?
Faza cu impozit pe venit diferentiat si cota unica la profit e de-a dreptul haioasa, si arata superficialitatea proiectului. “Bampirii” o sa treaca totul pe firma, asa cum se facea in vremurile bune ale lui Iliescu, pentru a scapa de impozitul suplimentar, iar cei ce vor resimti povara suplimentara vor fi doar salariatii, “clasa muncitoare” presupus protejata de PSD.
@skortzy: eu am citit scrisoarea de intentie. Cifrele alea sunt aruncate cu furca acolo, probabil cum a invatat Boc in copilarie. Daca programul PSD e document propagandistic, scrisoarea aceea e exact document de lucru pentru Plenara PCR: “ne angajam”, “o sa facem”, “o sa dregem”, etc.
De fapt nimeni nu poate prezenta astazi o schema coerenta, atat timp cat abia au inceput sa apara, incomplet si ILEGAL de tarziu, indicatorii macroeconomici pe T1, gen evolutie PIB sau valoare deficit bugetar.
@parvan: conducatorul organizatiei respective isi propune sa smulga cat mai multe exclamatii de admiratie de la doamna Vranceanu – Firea, domnul Ciutacu si restul trupei. Restul organizatiei e la fel de derutata, confuza si depasita de situatie precum marea majoritate a romanilor in zilele acestea.
joness: admit ca o relatie (amicale desigur) intre un proaspat casatorit si o vaduva tanara dar de ce avea nevoie de organizatie si de “depozitul” de voturi pentru asta?
Restul organizatiei nu are nici o scuza stiau de riscul bipardidismului stiau (sperau) ca PD-ul se va eroda, trebuia sa fie pregatiti pentru a arata ca PD-ul a guvernat din stanga. Aveau si cifre pentru asta: serii pe evolutia investitiilor, serii pe % cheluielile statului, evolutia ratei de ocupare sub PD, a numarului de pensionari sub PD etc etc. In plus puteau cere decontul pt contextul votului parlamentar (sustinand ca macar o parte a legitimitatii PD-ului se bazeaza pe promisiunea de majorare cu 50% a salariilor
bugetarilor … retroactiv). Ei continua sa aiba obsesii cu o persoana (cum bine zici: precum marea majoritate a romanilor).
PS: PSD-ul n-a specificat cat e cota pe profit
si pe undeva ziceau si ceva de deduceri personale ca instrument activ .
Ovidiu, nu mai citi programe PSD, e mai eficient sa te uiti la un videoclip pe youtube cu organizatia de adolescenti a PSE si stii deja de unde au facut copy paste. Eu tot n-am inteles, dintr-un sincer respect pentru socialisti in calitate de fiinte umane, poate fi mafia socialista ca sa zica ceva original, convingator sau credibil (inainte de a se pune problema daca e si cu cap)?!
Da, in fine, si premierul socialist grec in functiune avea un program de cresteri salariale sid e pensii genul cand a castigat alegerilor (si in Ungaria cand le-a pierdut), insa adevarul e ca tara e mai saraca decat se cheltuie si realitatea asta nu poate fi eludata: tot ce mai poate fi controla e amplitudinea dezastrului.
P.S. taxa de tranzactii speculative pe bursa ??!!! copy-paste, copy paste! pai tre sa ai o bursa macar cat a Maltei ca sa ai ce sa taxezi mai intai, ori n-am vazut eu hedeg-fondurile si bancile de investitii care distrug peisajul Bucurestiului
P.P.S. Joness, touché!
Alina Mungiu: http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/tratamentul-cu-cianura-186422.html
(aici era aproape intreg articolul copiat din RL. Cu tot respectul, cred ca un link este suficient)
Plafoanele sunt reprezentate de salariul medium, nu ma pricep la economie dar modificarea salariilor prin impunerea acestor cote diferentiate nu va duce automat la fluctuatia acestui plafon?
(ma refer la plafonul impozitarii diferentiate a salariilor)
Doc, şi pentru mine e neclar cum ar funcţiona asta. Cred că PSD intenţionează să stabilească cumva arbitrar, prin decizie guvernamentală, referinţa “salariu mediu”.
În fond, se poate stabili orice prin lege, nu?
A propos de asta, m-a amuzat una din măsurile propuse de social-democraţi: “OUG pentru reducerea arieratelor până la finele anului cu 0,5% din PIB;”
Adică e suficient să dai o lege şi gata, se reduc arieratele.
Joness,
Nu stiu cum naiba am dat peste Norica Niclae la televizor si vrobeste despre economie si cererea blocata si resursa si pensia proprietate si statul care trebuie sa implineasca potentialul uman si creditul care nu mai curge si apoi dicatatura, iar dicatatura, in genul al “Danei Grecu”. Chiar nu se gaseste nimeni in PNL sa ii dea un sut un fund? ma face sa var; s-a tampit tare tot partidul asta…
In ultima zi a campaniei pentru europarlamentare, individa respectiva a dat o declaratie (pentru Bursa parca) in care propunea drept solutie anticriza: “nationalizarea multinationalelor ce scot capitalul din tara si concediaza oameni generand somaj”. :O :O :O
M-a socat atat de tare incat nici pana astazi n-am uitat-o si n-am iertat-o. Practic femela vroia sa imi schimbe sefii mei englezi cu niste tractoristi adusi de Boc de la Cluj drept merit pentru ca au impartit faina si paturi in ziua realegerii lui Nea Base! :O :O :O
Efectul imediat a fost ca nu m-am dus la vot la europarlamentare. Altfel, mamaia e iubita profund de Crin, pentru ca i-a organizat campania pentru alegerea ca presedinte PNL, pentru ca il uraste pe Basescu la fel de tare si pentru ca ii impartaseste optiunea pentru o alianta cu PSD.
Pingback: Blog de politici publice » Blog Archive » Cum? Cota unica devine unica?
Pingback: Programul anticriză al PNL: bun, dar nu se aplică « La colţu' străzii