Propunere alternativă a PSD: multă vorbărie, soluţii lipsă

PSD a propus ceea ce strategii partidului numesc un “plan de măsuri alternative” la planul de austeritate al guvernului. Principalul avantaj al documentului este că există, adică avem la îndemână şi o altă propunere decât cea a puterii. Principalul dezavantaj este lipsa substanţei propunerilor, care rămân foarte generale, cu puţine propuneri concrete şi fără niciun fel de cifre.

Dând la o parte balastul de demagogie şi bla-bla (mai mult de jumătate din document e dedicat răfuielii politice cu domnul Băsescu), programul PSD, pe care îl anexez (l-am primit pe mail, dar înainte de asta l-am văzut şi la pesurse.ro), se concentrează pe două elemente: creşterea taxelor şi creşterea capacităţii statului de a oferi asistenţă socială şi de a interveni în economie. Remarcabil pentru un partid aflat de ceva vreme în derivă ideologică, este un program social-democrat. Din nefericire pentru un partid care aspiră la a guverna, lipsesc elementele care să transforme ideile în acţiune, adică identificarea resurselor şi măcar calcule generale de prognoză bugetară.

PSD ascunde cu grijă ideea centrală – creşterea taxelor – sub termenul de „abordare diferenţiată”. Social-democraţii propun revenirea la impozitarea diferenţiată (două cote de impozit pe venit, 12% şi 25%, dar şi un impozit pe profit de 16%; lipsesc multe detalii aici) şi TVA diferenţiat (mai mic pentru produse de necesitate; mai mare pentru produse de lux; iar lipsesc detalii). Suntem uşor pe teritoriu speculativ, atât timp cât nu ştim plafoanele; dar cunoscând opiniile PSD, cred că nu ne hazardăm spunând că în practică ar însemna o creştere însemnată de taxe.

Se adaugă ale suprataxări dragi socialiştilor de pretutindeni: taxă de solidaritate pentru bănci, supraimpozitarea speculaţiilor la bursă (nu, pentru PSD nu sunt tranzacţii, sunt speculaţii, sesizaţi nuanţa); redevenţe; accize pe masă lemnoasă exportată.

PSD propune şi unele subvenţii sau scăderi ale contribuţiilor, majoritatea îndreptându-se aşa cum spuneam către asistenţa socială: subvenţii şi facilităţi diverse pentru crearea locurilor de muncă; subvenţii în agricultură, cu precădere bioagricultură; reduceri de TVA şi subvenţii pentru energie verde (nb. o idee de stânga modernă ignorată până acum de PSD). Se adaugă creşterea semnificativă a pensiei prin creşterea punctului de pensie la 45% din salariul mediu (aici social-democraţii păstrează propunerea anterioară), precum şi a tuturor ajutoarelor şi programelor sociale actuale.

Pe termen lung şi doar declarativ, PSD propune o sumedenie de programe prin care statul să intervină în economie, stimulând diverse domenii sau activităţi. Nu lipsesc şi propuneri foarte bune de creştere a transparenţei şi eficienţei administraţiei, dar, din nou, sunt simple declaraţii de intenţii, fără substanţă; probabil că oricine ar fi de acord că sunt bune, ba chiar multe dintre ele le găsim şi în declaraţiile la fel de goale ale guvernanţilor.

Aşa cum spuneam în notele de acum câteva zile, să nu uităm ideea centrală: statul cheltuie mai mulţi bani decât are; cuvântul cheie este acum: pensiile, salariile, ajutoarele, facturile, toate trebuie plătite mâine, nu peste şase luni sau cinci ani. De aceea nu funcţionează creşterea veniturilor prin investiţii deştepte care dau randament peste o vreme. Guvernului îi trebuie o soluţie de echilibrare bugetară pe termen scurt.

Tocmai aici nu ne lămureşte PSD cum rezolvă problema. În primul rând că nu avem o minimă prognoză a ce înseamnă veniturile suplimentare şi cheltuielile suplimentare. Apoi, la prima vedere, costurile cu asistenţa socială, subvenţii şi diverse alte programe de intervenţie în economie par cu mult mai mari decât veniturile suplimentare din creşterea taxelor.

Atât principial cât şi încercând să evaluez unde ne duce, prefer de departe planul guvernamental celui social-democrat (din păcate pe principiul răul cel mai mic). Dar măcar PSD a încercat. Aştept să văd dacă PNL e în stare să producă altceva decât isteriile domnului Antonescu şi filozofările domnului Patriciu.