Colegiul 1: securistul sau cocalarul?

Am spus că votul pentru Băsescu a fost unul trist. Dar nimic nu cred că e mai trist ca alegerea electorală pe care o au de făcut cei 39.000 de cetăţeni ai Colegiului 1 din Bucureşti, pe 17 ianuarie. Printr-o lege electorală bine ticluită, establishment-ul politic s-a asigurat că sunt excluşi orice competitori din afara partidelor mari. Apoi, după o regrupare tristă în sine, alianţa PSD-PNL, au ajuns să se înfrunte pentru scaunul de deputat eliberat de Bogdan Olteanu doar doi candidaţi: Radu Stroe de la PNL şi Horaţius Prigoană de la PDL. Dragi cetăţeni, aveţi în faţă în faţă trecutul comunist şi prezentul monden, poftiţi de alegeţi viitorul!

Pe întreaga carieră a lui Radu Stroe scrie mare Securitate; aşa e, nu am dovezi, dar trăitor în ţara asta văd ce am de văzut. Cu origini sănătoase, Stroe s-a integrat perfect în mecanismul de promovare specific societăţii comuniste. A urmat conştiincios şcoala la toate nivelurile, terminând cu diploma de inginer de navigaţie, dar şi cu carnetul roşu de utecist şi membru PCR. Nu a plecat pe mare, ci a rămas să lucreze în administraţie, mai întâi la Navrom şi apoi la Minister. A fost trimis să studieze şi dreptul, asemeni multor altor securişti din structurile centrale. În ’86 a fost detaşat în administraţia Canalului – da, acel Canal – unde îl prinde şi revoluţia. După principiul “mai răsfiraţi, tovarăşi”, Stroe e repartizat în PNL, unde rămâne tot timpul în preajma conducerii. Din Parlament, s-a lipit de comisia de control SRI (ce surpriză!), unde a rămas sfidând legile incompatibilităţii cu funcţia de ministru pe care o ocupa. A pierdut alegerile în 2008 într-un colegiu din Maramureş, dar iată că se pregăteşte să revină la Bucureşti. Tovarăşii i-au inventat şi o susţinere politică adecvată, printr-un protocol politic între filialele Bucureşti ale PNL şi PSD, semnat în grabă de Chiliman şi Vanghelie.

În colţul opus, îl avem pe reprezentantul noului val, tânărul de numai 24 de ani Honorius Prigoană. Un exemplar reuşit al noii specii de fante de Dorobanţi, Honorius s-a făcut remarcat doar în paginile colorate ale tabloidelor şi în cele lucioase ale revistelor mondene, tocând conştiincios banii dubioşi scoşi de Prigoană senior din afaceri cu gunoi (oare or fi adevărate zvonurile alea că peste tot în lume Mafia se ocupă de afacerile cu gunoi?). Că Honorius se vrea deputat e mai degrabă rezultatul ambiţiei tatălui, aşa cum spuneam în articolul anterior, dar asta nu-i schimbă esenţa.

E într-un fel ironic că în Colegiul Dorobanţiului se înfruntă cele mai detestate specimene ale vechiului şi noului regim: securistul şi cocalarul. De fapt, amândoi sunt două feţe ale aceleiaşi specii, descurcăreţul fără scrupule, cel care se adaptează şi o duce bine în orice vremuri. Presupun că istoric vorbind e drept să câştige Honorius, căci oricât s-ar zbate securiştii viitorul este al cocalarilor; nu de alta, dar cei din urmă sunt fii şi fiicele celor dintâi. În fine, alegerea o vor face cetăţenii din întâiul Colegiu; sincer, nu-mi doresc să fiu în locul lor.