Mi-e teamă de şacali

Înfrângerea lui Traian Băsescu devine pe zi ce trece un rezultat tot mai probabil al alegerilor. Acum un an Băsescu era aproape sigur de un nou mandat şi am putea spune că pe Băsescu l-a învins criza, cea de care se temea cel mai tare. Preşedintele a pierdut însă şi pe mâna propriilor colaboratori, pentru că echipa pe care a girat-o nu a făcut faţă provocărilor puse de recesiunea puternică. Dacă lăsăm la o parte partizanatul şi dacă nu ne uităm cum se întâmplă lucrurile, trebuie să recunoaştem că Băsescu şi PDL au clacat în momentul critic; au avut şansa lor şi au ratat-o, e normal să se dea la o parte.

Cu PDL izolat pe scena politică şi cu Băsescu mai aproape de a pierde, se încheie un episod politic. Începe altul, cu alţi actori principali, şi e cuminte să ne gândim serios ce ar putea fi după.  Mi-e teamă însă că primii vor intra în scenă şacalii.

Împotriva preşedintelui şi a partidului său s-au coalizat interese din cele mai diverse. Găsim aici în primul rând adversarii politici, rivalii la postul de preşedinte şi celelalte partide, aşa cum e şi normal. Până la urmă politica este despre cucerirea puterii şi mersul firesc al lucrurilor înseamnă că partidele din opoziţie îşi doresc să le ia locul celor de la putere. Alături de aceştia, tot cu interese legitime, îi aflăm pe cei ce cred că fie Băsescu, fie PDL nu sunt potriviţi pentru administrarea treburilor publice. În urma lor, dar şi printre unii şi printre ceilalţi, sunt şacalii cei fără scrupule, adulmecând sângele ce va să se verse.

Sunt şacalii baronilor de tot felul, clientela politică ce i-au înscăunat şi ce îşi aşteaptă, vorba lui Băsescu (pentru că Băsescu a zis şi multe vorbe deştepte), tainul. Sunt politicieni de rang mic, oameni de afaceri din zona gri a contractelor publice, funcţionari de tot felul numiţi politic sau mici geambaşi de resurse publice (ale tuturor şi ale nimănui). Mulţi dintre ei au schimbat de multe ori partea şi ca de obicei simt instinctual care tabără poate învinge.

Mai sunt şacalii de opinie, cei care au făcut să meargă un uriaş aparat de amplificare a mesajelor manipulatorii, de la aşa-zişi jurnalişti şi analişti până la lideri informali răspândiţi prin întreaga ţară. Îi uneşte arivismul şi speranţa că, slujind stăpânul potrivit (îi găsim în ambele tabere), vor căpăta o bucată cât de mică de putere.

Nu în ultimul rând, sunt şacalii cei mari şi graşi, puşi pentru o vreme la dietă fie pentru că se înfruptă acum şacalii cei mari din tabăra adversă, fie pentru că în vremea lui Băsescu cei ce ar trebui să alunge şacalii au devenit mai curajoşi şi mai eficienţi (e de discutat dacă vorbim de un plan politic premeditat sau de o evoluţie lentă în timp).

Cred că guvernul Boc trebuia să plece, pentru greşelile făcute. Mai cred că e timpul ca şi Băsescu să plece, pentru că a lăsat să se altereze nepermis proiectul său politic, doar pentru a câştiga alegerile. Mi-e teamă însă că până când cei cu interese legitime se vor dumiri ce să facă cu puterea câştigată, pe pradă vor sări şacalii. Chiar şi atunci când în prim plan au rămas cei din prima categorie, prea des în ultimul an s-au văzut rânjind colţii celor din umbră şi sforile de care trăgeau. De fiecare dată când puterea politică a trecut în alte mâini în România prădătorii au fost cei dintâi la faţa locului. Niciodată însă nu mi s-au părut a fi atât de mulţi, de diverşi şi de lacomi.

Putem să ne uităm cum se înfruptă, aşa cum am făcut până acum. Putem spera că se vor mânca între ei. Riscăm însă să-i vedem muşcând adânc din puţinii paznici pe care am reuşit să-i adunăm în douăzeci de ani. Aşa încât putem încerca ceva să le putem stavilă. Nu am însă nicio idee ce.