Crin Antonescu şi-a prezentat astăzi programul politic. Nu am vizionat în direct lansarea, am văzut ştirile şi am citit rezumatul. Spre exemplu, pe Hotnews se găseşte rezumatul programului furnizat chiar de echipa de campanie (nu vă aşteptaţi să găsiţi ceva pe pagina oficială a lui Antonescu, n-are echipa timp de fleacuri din astea). Mă voi referi la documentul de pe Hotnews în continuare.

Pentru că nu dă bine să spui în timp de criză că “o să vă dau”, Antonescu găseşte cheia succesului prin reformularea mitei electorale: “o să vă iau mai puţin”. Iar toate principiile declarate sunt contrazise de propunerile din interior. Sinteza programului este populism şi ipocrizie.

Candidatul liberal se defineşte prin opoziţie la preşedintele în funcţie: “de la Preşedintele jucător la preşedintele tuturor” şi “preşedinte responsabil”. Doar că programul cu care se prezintă este în totalitate al unui preşedinte jucător (aşa cum spuneam aici, e o formulă pe care Băsescu deja a consacrat-o), şi încă unul jucător înrăit, în zone în care nu are nicio competenţă directă: fiscalitate, justiţie, educaţie. Ca să schimbe taxele trebuie să controleze Guvernul; pentru schimbările din Justiţie are nevoie de Parlament; pentru cele din educaţie, de ambele. Cum va pune Antonescu în practică promisiunile făcute şi în acelaşi timp va rămâne neutru? După cum spuneam, populism şi ipocrizie.

Mai ne spune candidatul că va fi exponentul unui proiect naţional. Ca tactică de marketing, e o alegere bună, dar lipseşte proiectul în sine. Aflăm doar că va fi “transformarea României într-o democraţie consolidată” prin… ordine în societatea românească. O, da, esenţa democraţiei e ordinea. Şi disciplina, domnule Antonescu, aţi uitat disciplina, să trăiţi! Candidatul a ratat ditamai proiectul ce se discută din când în când în spaţiul public: Constituţia. Ce reaşezare mai bună a societăţii decât să refaci principiile fundamentale, cam strâmbe pe ici pe colo, prin punctele esenţiale? Programul aminteşte vag de separaţia puterilor în stat şi reaşezarea statului, dar tot pentru a se concentra pe discursul populism anti-politicieni.

Nucleul programului, inspirat probabil de decalogul lui Patriciu, se referă la chestiuni economice. Repet, Preşedintele nu are nicio atribuţie în acest domeniu, iar Antonescu se declară preşedinte nejucător. Dincolo de această discrepanţă, programul în sine este o insultă la adresa oricărui alegător inteligent. Conţine o mulţime de cifre fără să explice calculul din spatele lor. Vor scădea taxele cu x%, am înţeles, dar de ce? Mai ales în vreme de criză, un om cu capul pe umeri măsoară de trei ori înainte să taie o dată. Nu ştim care este modelul economic care a condus la soluţia dată de Antonescu. Să fim realişti, cel mai probabil nu e niciunul, oricum la PNL nu mai are cine să construiască un aşa model după ce l-au dat afară pe Dăianu ca să-i facă loc lui Nicolai. Pur şi simplu aşa a scris patronul într-un ziar.

Propunerile pentru Justiţie ating un nivel periculos al populismului. Întărirea unui CSM insuficient reformat şi consolidat este cel puţin discutabilă. Declaraţia directă că va schimba şefii parchetelor cu oameni noi (ghici ai cui) este îngrijorătoare. Dar justiţia la kilogram este deja un pericol social; iată ce propunere candidatul liberal: modificarea sistemului de salarizare a magistraţilor, în funcţie de numărul sentinţelor corecte pe care le pronunţă, cu penalizări proporţionale cu numărul de sentinţe infirmate de instanţele superioare. Plata judcătorului la bucată, cu penalizări dacă un alt judecător are altă opinie. Mai bine privatizăm justiţia, cred că i-ar place la nebuni lu’ domnu’ Dinu.

Antonescu se vrea un preşedinte al tuturor, dar din nou lipseşte aproape cu desăvârşire esenţa acestui tip de preşedinte: compromisul. Preşedintele tuturor nu poate fi decât unul al compromisului, al celui mai mare numitor comun al tuturor grupurilor din societate. Candidatul liberal vine însă cu un program radical, cu un public ţintă bine definit, ameninţă direct alte grupuri (ce se întâmplă cu pensiile – cele mărite de guvernul liberal – dacă vor scădea brusc contribuţiile sociale cu 50%?) şi nu arată deloc înclinaţie către compromis.

Singurul domeniu în care propune ideea unei viziune consensuale este cel al politicii externe. Aici şi în cazul reformării şi controlului serviciilor sunt punctele pe care le consider măcar acceptabile, dacă nu bune din programul lui Antonescu. Păcat că din progam lipseşte viziunea, care lasă loc doar pentru nişte declaraţii generale şi mult prea largi (în cazul politicii externe). Dau doar un exemplu, aş fi vrut să văd la Antonescu (sau la orice alt candidat) o poziţionare limpede în cazul Moldova: relaţii bilaterale, vize, acordarea cetăţeniei, Transnistria.

Sunt curios să văd cum arată documentul întreg, nu doar cele şase pagini de rezumat care au ajuns până acum în presă (chiar aşa, consilierii Crinului sunt chiar incompetenţi, cum naiba să lansezi un program la ora 16 şi la ora 20 să nu fie nici măcar pe site-ul oficial, ce să mai vorbim să fie subiectul zilei?! Nici nu mă mir că toată lumea vorbeşte de subiectul mult mai spumos al consulului care a făcut sex… ooo… minune, şi consulii fac sex, să ne oripilăm în grup la televizor!).