S-a ajuns prea departe! În Oradea, un concert de rock (mai specific blackened death metal) a fost interzis pe motive strict religioase. Mai  trist, cenzuratorul este un tânăr consilier local, atenţie, liberal! Pe cale logică, dacă s-a reuşit acest prim pas, urmează interzicerea manelelor, fiindcă promovează adulterul încălcând una din cele zece porunci.

Înaintea exemplului dat de nefericitul taliban “liberal” din Oradea, ce căuta preşedintele ţării duminica trecută la nu ştiu ce întronizare a nu ştiu cărei feţe bisericeşti? asta ca să amintim cea mai recentă ceremonie telereligioasă, unde un europarlamentar român, deloc pios de alfel, s-a rugat cântând în genunchi ca o babă în transă mistică. De unde înghesuiala politică jenantă din fiecare an, doar pentru a pupa putrefacţiile nu ştiu cărui canonizat? Şi apropo, unde e miracolul faptului că rămăşiţele s-au mumificat când, din cauza alimentaţiei, oricum morţii nu mai putrezesc în cimitire?

Făţărnicia politicienilor în a vâna vizibilitate electorală la turma religioasă afectează laicitatea statului român. Ete fleoşc! ar zice majoritatea, sau    “Aşa, şi?” – ca să citez ţâfna epocală a unui ministru. Însă asaltul religios asupra României laice lasă urme cât se poate de  concrete.

Încep cu agresiunea ideologică: ce lupte, ce polemici intense s-au purtat acum câţiva ani pentru afişarea icoanelor în şcoli! În aceeaşi perioadă, nimeni, niciun intelectual rasat nu s-a scandalizat însă de masacrarea publică a lui Darwin. Dacă nu ştiaţi, la presiunea bisericii, cea mai importantă teorie a biologiei a rămas în afara manualelor şcolare timp de 3 ani, fiind reintrodusă abia din 2009 în orele de biologie din şcoala generală. Între timp, ne putem reaminti de întreaga controversă  legată de structura şi tematica orelor de religie.

Atacul financiar: bugetul naţional votat în februarie 2009 alocă bani pentru construirea a 806 de biserici, faţă de numai 242 de şcoli sau 36 de spitale. Declaraţia statului român laic prin bugetul său cel mai recent adoptat este că biserica valorează mult mai mult decât îngrjirea medicală sau că un dascăl de biserică este mai important decât un dascăl de şcoală.  Viziune  demnă de Evul Mediu! În plus, hidoşenia arhitecturală a bisericilor nou construite, majoritatea lor incomparabile estetic cu lăcaşele vechi de cult, reflectă ignoranţa crasă a preoţilor-constructori contemporani faţă de semenii lor de acum câteva sute de ani, culţi în mai multe sensuri ale cuvântului.

Sunt foarte curios ce sumă rezultă pe cap de plătitor de taxe, dacă se împart la 4.5 milioane (de angajaţi), toţi banii de la buget care merg spre  preoţime. Nu pricep de ce e susţinută biserica din impozitele tuturor. O biserică n-ar trebui să trăiască exclusiv din donaţii? Ar trebui să fie mai mult decât suficiente donaţiile voluntare (care sunt de fapt taxele pentru susţinerea numeroaselor ritualuri nuntă, botez, sfinţire, spovedire, înmormântare, loc de veci, etc.) sau turismul religios, sau comercializarea diverselor obiecte de cult. De unde au popii atâţia bani pentru avântul lor imobiliar? Asta mă duce cu gândul la alt subiect:

Agresiunea asupra mediului: Acum un an în Bucureşti, locuitorii unui cartier tipic de betoane comuniste au luat atitudine împotriva distrugerii singurului părculeţ din zonă – care petec de iarbă urma să devină fundaţia unei noi biserici, ridicată chiar între blocuri.  „Când ne-am postat în faţa pomilor, oamenii bisericii au scos sticlele şi ne-au stropit cu apă sfinţită. Noi le ceream autorizaţia de defrişare, ei ne răspundeau că e voinţa lui Dumnezeu ca biserica să se ridice aici. Şi că e musai să se construiască într-un loc cu mulţi păcătoşi. Adică noi eram păcătoşii”, spune Cristiana. Ea se plânge că muncitorii vin pe ascuns şi taie din copaci – deja au doborât câţiva până acum, spune femeia. „Când auzim sunet de drujbă sărim cu toţii, am ajuns să păzim cu rândul în faţa blocului, ca să nu rămânem fără părculeţ. Dacă încep să taie, să vezi bătălie ca la Mărăşeşti, ne legăm de copaci”, zice alt vecin. Parcul Carol rămâne cazul fericit, capitala fiind mai vizibilă în mass-media, dar câte astfel de părculeţe or fi fost sacrificate la nivel naţional? De ce n-ar participa şi biserica la kitchul urbanistic generalizat?

“Bibelouri” urbanistice, precum clopotniţe ce bat chiar în balconul ghionistului de la patru, sunt frecvente iar mai nou, bisericile dintre blocuri s-au dotat cu megafoane pentru sonorizarea slujbei de duminică în tot cartierul – două exemple care-mi vin repede în minte fiind Colentina şi Lacul Tei.  De ce nu şi-ar scoate boxele pe geam, ca să-şi propovăduiască la maxim mesajul, şi un cetăţean născut şi crescut în Colentina-Tei, să zicem enoriaşul Chelu’ de la Paraziţii? mai ales că deseori apare îmbrăcat în sutană prin videoclipurile sale…  Biserica nu tulbură liniştea publică duminica dis-de-dimineaţa, pornindu-şi megafoanele direct în dormitoarele oamenilor?

Îmi place Andrei Pleşu, consider că suntem mai câştigaţi avându-l contemporan, însă mă lasă foarte indiferent discursul său pe teme religioase. Nu înţeleg cum un fizician  la bază, precum Horia Roman Patapievici este în aceeaşi tabără. Deşi unii zic că 2009 este anul Darwin, în România inflaţia de intelectuali apropiaţi religiei ne sărăceşte dezbaterile iar în prezent nu avem  intelectuali sceptici de aceeaşi înălţime, care să poată răspundă adecvat unor puncte de vedere de valoarea celor ale lui Pleşu sau HRP, nu avem nişte Richard Dawkins locali. Mare păcat.