Probabil aţi aflat deja noua “aroganţă” guvernamentală: adoptarea Codurilor Penal şi Civil prin asumarea răspunderii. Pentru cine a uitat, e vorba de un Guvern susţint de o majoritate parlamentară de 70%. Nu mai spun că e vorba de nişte legi fundamentale pentru societate, a căror proiectare ar fi trebuit să ţină cont de mult mai multe variabile şi opinii. Nu mai spun că nu ştim cât costă, ce implică, ce impact au, pentru că nu s-au făcut astfel de studii. Decizia de a alege această cale procedurală are în sine ceva bizar.

Guvernul îşi asumă Codurile în varianta prelucrată de Subcomisiile speciale (conduse de Buda la Civil şi Ponta la Penal), nu forma iniţială. Adică Guvernul nu este nemulţumit de ce a lucrat Parlamentul (cum ar putea? că tot ei sunt la putere). Nu îşi asumă textele Predoiu, ci textele Buda-Ponta. Aici intervine ciudăţenia. După ce Subcomisiile şi-au terminat treaba, urma un vot rapid în plen şi gata Codurile. După ce Guvernul îşi asumă răspunderea, urmează un vot rapid în plen şi gata. Nu se câştigă timp, ba chiar se pierde, că mai trebuie găsită o cale procedurală să scape de varianta iniţială (o vor găsi, sunt inventivi). Şi atunci de ce naiba nu au mers mai departe cu procedura parlamentară?

Simplu: să vadă poporul că muncesc. Vom avea Codurile Băsescu-Boc, Descentralizarea Băsescu-Boc, Educaţia Băsescu-Boc (cine să-l ţină minte pe Miclea?), poate se pregăteşte Constituţia Băsescu-Boc. Toate (cu excepţia Constituţiei) trecute în forţă, ignorând Parlamentul, prin ordonanţe, asumări, decrete, ordine, fără consultări, fără studii de impact, fără remuşcări. Vor fi bune, vor fi proaste? Nu ştim. Dar Preşedintele va vizita şantierele – aşa cum a promis – şi se va lăuda cu lucrările lui politice şi edilitare. Va fi Preşedintele care construieşte, împotriva mulţimii de politicieni antipatici care ştiu doar să strige jos.

Ar putea fi cartea câştigătoare pentru Băsescu şi PDL. Doar că rezultatele sunt controversate. Habar n-avem ce efecte vor avea legile astea făcute pe genunchi. Sunt semnale care dau frisoane. Spre exemplu, în justiţiei monopolurile puse de nişte găşti de notari, avocaţi sau executori judecătoreşti (cică profesii liberale!) pe “dreptate” se întăreşte; în administraţie, descentralizarea creşte puterile baronilor de la judeţ; biserici se fac mai multe decât şcoli şi şcoala se subordonează bisericii. Iar cel mai rău lucru se întâmplă la nivel central: Parlamentul cade încet în desuetudine şi ridicol, victimă pentru ambiţia politică a unui om şi a unui partid. Democraţia noastră rămâne izvor nesecat de originalitate.