Ne-am liniştit, sunt fraieri până la capăt

Grecii, ca societate, au aceeaşi combinaţie malefică de inconţienţă şi nesimţire pe care o avem şi noi. Înşelăciunea, minciuna, furatul căciulii, păcălirea celorlalţi, toate formează un model de comportament şi relaţionare cu spaţiul public. Totul este învelit într-o retorică sclipitoare asezonată cu venerarea ritualică a unei divinităţi ale cărei reguli sunt încălcate pas cu pas. Transpus în politică stilul grecesc a dus la faliment. Scopul obţinerii puterii este împărţirea prăzii, a banilor publici: fonduri, contracte, funcţii în administraţie, de la cele mai mărunte la cele mai înalte. Puterea se obţine prin promisiuni, opoziţia se face prin promisiuni şi mai mari. Nu există principii, viziune, programe, totul e prăduială. Pensii, salarii, investiţii, totul e subordonat logicii de clan şi vrăjirii unui corp cetăţenesc ce prea lesne se lasă păcălit cu pomeni, fiecare visează la momentul când şi el şi familia lui se vor căpătui de la stat, niciunul nu ezită să fure dacă are ocazia. Desigur, există şi o minoritate educată, cu idealuri, cu spirit antreprenorial, dornică de progres; rămâne doar o minoritate atunci când nu pleacă în străinătate. Modelul social este cel al descurcăreţului, cel care taie frunză la câini şi huzureşte “făcându-i din vorbe” pe fraierii care muncesc.

 

Viscolul si statul roman

Cititi, va rog, finalul acestui articol. De acolo invatam ce trebuie sa detinem in masina in caz ca ninge. Azi dimineata am avut urmatoarea revelatie, in timp ce calatoream spre serviciu cu  un autoboz gol: statul roman a abandonat din start lupta  cu zapada. In opinia sa, romanul trebuie sa fie pregatit sa se descurce singur, sa-si ia in spate toate cele necesare pentru situatii de urgenta pentru ca el, statul, prin miile sale de institutii care ar trebui sa lucreze in slujba cetateanului, nu-si asuma responsabilitatea ca va face vreo treaba, nici concret (adica fizic, ceea ce era de asteptat) si nici ca, minim, efort de informare.   

Accesati va rog site-ul CNADNR. Incercati sa aflati care e Starea Drumurilor Nationale. La mine, pagina nu se incarca. Incercati sa cititi comunicatele de presa de pe site. Sa nu va sara inima de bucurie ca s-a redeschis autostrada A2, stirea e din 24.01.2010.

 

Integritate, flacăra violet şi nesimţire băşcălioasă

“Din când în când citesc prin ziare mici ştiri prea puţin băgate în seamă despre ce a mai făcut ANI, adică Agenţia Naţională de Integritate. [...] Tot despre ANI citesc şi alte ştiri, care nu-s de laudă, dar care îşi croiesc drum în primele rânduri.” Cam aşa scriam în urmă cu opt luni, observând că încet-încet ANI se mişcă. În comentariul de atunci remarcam şi că ANI are instrumente (tot mai) puţine la îndemână şi că reprezentanţii ei numai integri nu sunt, dar şi că ceva-ceva se face. Articolul citat i-a adus într-o polemică pe un membru al CNI şi pe (bănuiesc eu) chiar preşedintele ANI. De câteva zile asistăm la o prezenţă mediatică intensă a Agenţiei de Integritate, ca urmare a constatării unor nereguli în cazuri cunoscute ca Mircea Geoană, Sorina Plăcintă sau Mircea Dinescu. Privind la ce mai face ANI, găsim cam aceeaşi situaţie ca acum opt luni: mediatizare slabă a cazurilor, implicarea preşedintelui în diverse scandaluri şi totuşi ceva se mişcă.

 

Eşec al societăţii civile, la Braşov

Într-un exces de solidaritate socială, Uniunea Europeană a decis cu bunăvoinţă să distribuie ajutoare alimentare – făină şi zahăr – către persoanele cu venituri mici. Evident, România este beneficiar net al programului. Nu vreau să discut aici logica acestei măsuri sau legăturile cu alambicata politică de subvenţionare a agriculturii. O luăm ca atare, s-a decis, se întâmplă. Să merge acum să vedem care e situaţia la Braşov.

 

Becheanu şi reforma statului

Zilele trecute l-am văzut la televizor pe Becheanu. Pentru cine nu ştie, Becheanu este preşedintele Consiliului de Administraţie şi totodată directorul general al Radet. El centrează, el dă cu capul. Am auzi prima dată de Bogdan Becheanu cu ocazia alegerilor locale din 2008. Era un tânăr de 34 de ani, candidat la Primăria Sectorului 5 din partea PNG. Ca orice cetăţean conştiincios şi dispus să voteze pe oricine ar putea să-l detroneze pe care este, am urmărit campania, inclusiv pe Becheanu.

 

Lui Crin Antonescu a început să-i placă puterea

Anul trecut, la alegerile interne din PNL, Crin Antonescu voia şi nu voia poziţia de preşedinte al partidului şi candidatura la preşedinţie. Politician obişnuit cu liniştea planului secund, actualul lider al liberalilor avea o vizibilă reţinere să facă pasul înainte, dar era conştient că este ceea ce trebuie să facă. A intrat destul de greu în ritmul electoral şi a avut nevoie de câteva luni pentru a începe să se comporte ca un candidat (luni în care contracandidaţii săi principali au bătut România în lung şi-n lat, pe la târguri şi festivaluri, lucru ce a contat la rezultatul final).

 

Microîntreprinderea ca vacă de muls

Guvernul l-a desemnat pe contabilul mediocru Vlădescu să facă rost de bani. Acesta a aruncat o privire în jur şi a văzut 190.000 de afaceri înregistrate ca microîntreprinderi plătitoare de impozit pe venit şi a decis că sunt o sursă bună de bani. Desigur, nu l-au interesat poveştile cu sprijinirea micilor întreprinzători în vreme de criză, lui trebui să-i iasă bilanţul. Aşa că a atacat din două părţi.

 

Anostii anti “Rosia Montana”. Cianuri si alte dezbateri cancerigene

M-am saturat sa citesc despre Rosia Montana. Asist la o inflatie de voci anti care frapeaza prin ridicol si redundanta: in general, toti atrag atentia asupra proiectului si blameaza corporatia canadiana. Si atat. Se dezbate haotic, se lupta impotriva proiectului pe cont propriu sau in tot felul de bisericute de cate trei ONG-uri care … avertizeaza. Jurnalisti, ong-isti, cantareti, actori, bloggeri, popi, medici, experti, toti … avertizeaza, facand din mine un cititor perplex, ca-n povestea cu drobul de sare.

 

Statul ca un contabil mediocru şi arogant

Primul-ministru Boc nu se pricepe la economie şi deşi se află de mai bine de un an în funcţie nu dă nici un semn că ar intenţiona să îşi îmbunătăţească abilităţile în domeniu. Nu spun că primul-ministru ar trebui să fie economist, ci doar că ar trebui să înţeleagă noţiunile de bază şi să fie capabil să dezvolte o viziune; nu se întâmplă.

 

De la urmaşul zărghit al lui Ştefan la cel legal al lui Preda Buzescu

Oricine a trecut prin liceu cu mintea cât de cât limpede îşi aminteşte cunoscuta frază atribuită lui Ştefan cel Mare, căci Apus de Soare a fost şi este lectură obligatorie, în buna logică a naţionalism-comunismului ce încerca să găsească firul roşu de la Burebista la Ceauşescu: Moldova n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor noştri şi a urmaşilor urmaşilor noştri. Sunt mai puţini cei care îşi amintesc de cetăţeanul Cornel Cernovschi, uşor dus cu pluta, cel care interpreta ad literam fraza şi cerea nici mai mult nici mai puţin decât recunoaşterea dreptului de proprietate asupra Moldovei, în calitate de urmaş al urmaşilor lui Ştefan.

Eu mi-am amintit de domnul Cernovschi citind astăzi ştirea despre cetăţeanul Teodor Năstase, medic veterinat, fost şef al Hergheliei Ruşeţu, deci la prima vedere un om educat şi cu scaun la cap. Domnul Năstase a fost împroprietărit recent de către Tribunalul Pătârlagele cu impresionanul domeniu de 63.000 hectare teren, adică nordul judeţului Buzău, pentru că este urmaşul lui… Preda Buzescu! Da, este vorba despre acel Preda Buzescu, spătarul lui Mihai Viteazu, mare boier trăitor pe aceste meleaguri acum 500 de ani.

Dacă nu ţi-e frică şi-ai credinţă-n tine, O, tătare! vino să te baţi cu mine! Cam aşa spune o altă lectură obligatorie, poezia lui Bolintineanu, că i s-ar fi adresat Preda Buzescu nepotului hanului tătar, invitându-l la lupta care a decis soarta bătăliei. Probabil că domnului Năstase şi judecătorilor nu le-a fost frică şi au avut multă credinţă, căci altfel nu văd cum ar fi putut să reconstituie fără putinţă de tăgadă arborele genealogic care i-a dus fix la legendarul spătar Buzescu. Asta ca să nu mai vorbim de încurcăturile juridice meţionate în ştirea citată şi mai ales de strania raportare a judecătorilor la un drept de proprietate dinainte de apariţia statului pe care îl reprezintă.

Decizia nu este definitivă şi probabil va fi atacată cu recurs la o instanţă cu ceva mai multă frică de lege. Dar oare ce urmează? Vor veni urmaşii răzeşilor lui Ştefan cu hrisoavele Măriei Sale? Sau cine ştie, cetăţeanul Iulian Urban, avocat şi senator, ce se pretinde urmaşul în linie directă al Papei Urban I, va solicita şi va primi Constantinopolul. Sau, de ce nu, judecătorii români vor descoperi fiul natural al lui Traian şi Decebal şi-l vor încorona

 

Pentru ce as iesi in strada

Pe frigul asta, pentru foarte putine lucruri.

Totusi, daca stau sa ma gandesc la lucrurile pentru care am vazut oameni iesind in strada de-a lungul istoriei, as remarca un lucru: in sistemele capitaliste, occidentale, civilizate, lumea incepe sa iasa pe strada mai putin pentru rezolvarea propriilor lor probleme si mai mult pentru problemele altora. Si asta, poate pentru ca in aceste sisteme, institutiile statului functioneaza pentru oameni si ofera la nivel individual increderea ca orice problema se rezolva intr-un cadru legal, organizat si respectand drepturile fundamentale ale individului. Ceea ce ii scoate asadar pe oameni in strada sunt chestiuni care depasesc spectrul local sau national, avand ca obiect chestiuni de mediu inconjurator – miscarea impotriva blanurilor de exemplu sau nu stiu ce protest pentru nu stiu ce specie de delfin – sau chestiuni ale drepturilor omului din alte regiuni. La polul opus, in sisteme in tranzitie sau in sisteme in care libertatile si drepturile fundamentale nu sunt respectate, oamenii tind sa iasa in strada exclusiv pentru probleme lor.

Romania de azi e, clar, in a doua categorie. Desi drepturile si libertatile noastre sunt garantate legal, in practica statul isi bate continuu joc de noi restrangandu-le. Incurajati de asta, si noi ne batem joc de noi. Eu cred insa ca, atat timp cat avem inca libertatea de a traversa granitele Romaniei si de a pleca, as alege mai degraba sa plec de aici decat sa-mi cer dreptatea in strada in Romania.

 

Pentru ce aș ieși în stradă și un vechi ziar imperialist

Pe foarte scurt, aș ieși în stradă într-un context de o gravitate similară cu acesta.

 

De ce as iesi in strada. Plus o multime aniversara de Mosi-Craciuni :)

M-am trezit provocat sa zic pentru ce as iesi in strada; prilej cu care mi-am amintit ca acum un an am produs prima mea postare de blogger – adica un filmulet despre miscarile din strada din Europa de Est, din iarna trecuta. M-a chinuit atunci talentul regizoral, stiu ca clickul fatidic pe Render (sau nu stiu ce buton care procesa fisierul final) l-am dat cu limba scoasa a satisfactie de adevarat muvi dairector.

Au trecut 12 luni si nu contenesc sa ma minunez cu cata senilitate si seninatate se vorbea despre “criza” – p-atunci un cuvant proaspat, inca neuzat, numai bun sa explice orice, oricand. In tarile jurul nostru, in decembrie-ianuarie  trecut izbucneau tot felul de revolte spontane iar la Bucuresti cea mai mare miscare de strada era multimea de Mosi-Craciuni adunata de patologicul primar Oprescu. Iar ruptura logica a continuat intreg anul 2009. N-am priceput cum exact s-au evitat protestele de strada dar cred in continuare ca oamenii sunt oameni, indiferent de natie/rasa/continent iar romanii nu sunt mai breji, adica  Bucurestiul e oricand in pericol sa arate precum Sofia, Riga, Atena de la inceputul lui 2009.

 

Pentru ce aş ieşi în stradă

În binecunoscutu-i stil strălucitor, Turambar îmi aruncă o leapşă cu o întrebare subersivă. Pentru ce-aş ieşi în stradă, vrea să ştie el. Chiar mă întrebam când l-a cuprins civismul pe cel mai bun rugbist dintre sociologi (sau invers), noroc că am citit ce-a scris şi am descoperit că mă aflu în acord cu el: vremea ieşitului în stradă a trecut.

 

Chireac. Cam atât despre deontologie în presa românească

Tocmai l-am văzut pe Bogdan Chireac la Tema zilei la Ştirile TVR. Comenta ceva, nu contează ce, la televiziunea publică. Şantajistul este iar onorabil, cam atât despre deontologie în presa românească.